Se afișează postările cu eticheta guest-post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guest-post. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Ilustratia de carte: un foarte scurt istoric - Guest-post de Anibas

      Anibas care, acum trăiește una dintre cele mai frumoase experiențe ale unui student și anume bursa Erasmus, pe meleaguri englezești, și-a făcut timp și de noi și ne oferă un minunat articol, un scurt istoric despre ilustrația de carte. Mai multe informații despre autoare, dar și impresii despre viața de student/artist în Anglia, scrise în stilul ei carcteristic, comic, degajat, și foarte personal găsiți pe Anibas and Owl.
Mulțumesc Anibas pentru vizită și te mai aștept pe la mine.
      
      Salutari din nou, aici pe minunatul blog al Mariei, insa de aceasta data nu cu noutati si impresii din lumea filmului. Nu, de data asta voi vorbi despre domeniul meu de activitate: ilustratia de carte.
    Sunt studenta in anul II la grafica publicitara in Iasi, dar momentan sunt plecata cu bursa Erasmus in Manchester Anglia. Sincera sa fiu, desi de mica am avut o oarecare atractie spre benzi desenate si carti cu povesti, nu m-am gandit serios ca as putea alege calea asta. In liceu visam sa fac lucrari de grafica traditionala, ca apoi sa ma visez mare fotograf, insa in clasa a XIIa, cand am vizitat facultatea de arte cu ocazia Portilor Deschise ... ei bine, mi-a placut prea mult atelierul de grafica publicitara.
    Grafica publicitara e un domeniu destul de vast si cumva imbina notiunile mai artistice cu elemente de grafic design, dar totusi baza o constituie ilustratia de carte pentru copii – cel putin la noi la facultate.
    Dar ce face de fapt ilustratia asta de carte? Simplu! Completeaza sau explica un text, indiferent ca e un text literar sau stiintific. Sau religios, daca e sa ne gandim la miniaturile medievale, atat de detaliate si pretioase.
    Din toata miniatura medievala, preferata mea e cea irlandeza, engleza si germana. Iar mai jos, cel mai bun exemplu de miniatura medievala este renumita Cartea din Kells, cea mai faimoasa culegere de mauscrise ce cuprind rugaciuni si cantece religioase, realizate de calugarii irlandezi intre secolele VI si IX.

Mai ca nu iti vine sa crezi ce puteau realiza niste oameni in acea era intunecata.
     Dar ilustratia nu a inceput cu irlandezii; la cursuri am invatat ca pana si picturile rupestre reprezinta o forma de ilustratie, iar toate pergamentele antice sunt insotite de desene...
     Dar, sarind peste cateva secole, ajunge intr-o era in care cartile de povesti erau adevarate opere de arta si ca sa fiu putin mai romatica, adevarate bijuterii.
     Cand artele au inceput sa-si mai extinda orizontul si sa nu vada doar pictura si sculptura in fata ochilor, si ilustratia de carte a mai inflorit, iar secolul XIX a dat lumii niste ilustratori foarte buni.
     Dintre cei mai cunoscuti, preferatii mei sunt: Gustave Dore, Alphonse Mucha,  Sir John Tenniel, Helen Stratton.
     Gustave Dore, a fost un grafician, gravor si illustrator francez, renumit pentru faptul ca a ilustrat Biblia si Divina Comedie a lui Dante.  Imi place foarte mult cum imbina realismul cu elemente ce apartin fantasticului, a grotescului, creand niste imagini incarcate de dramatism. Pe unii ii inspaimanta ilustratiile sale pentru Infernul,  insa poti vedea ce bine sustine tehnica si cata emotie poate sa transmita doar cu linia si pata.
       Alphonse Mucha, un artist ceh,  pe care multi istorici nu l-ar incadra ca ilustrator, dar faptul ca a facut foarte multe afise, ilustratii si campanii publicitare (cam mult spus pentru vremea respectiva) cred ca merge sa fie numit asa. Are un stil inconfundabil si impreuna cu Klimt sunt exemplele cele mai clare ale curentului Art Noveau.  Din pacate in prezent, foarte multi incearca sa-i copie stilul si bineinteles ca le iese ceva hidos, iar multe dintre lucrarile lui sunt reproduse pe diferite obiecte, inclusiv goblene; daca vedeam si carpete era prea mult.
    Si am ajuns in sfarsit la un ilustrator pentru copii: Sir John Tenniel. El este cel care a ilustrat prima editia a cartii lui Carroll, Alice in Tara Minunilor.  A creat niste imagini atat de legendare, ca in prezent, sa ilustrezi povestea lui Alice a devenit o munca foarte grea, pentru ca e imposibil sa mai vii cu o idee originala. Daca te uiti la istoria ilustratilor pentru aceasta carte, fiecare Alice arata la fel.
      Pe Helen Stratton am descoperit-o aici in Anglia, cand eram la biblioteca si rasfoian o editie din 1889 a povestilor lui Andersen. Mare lucru nu se stie despre viata ei, dar a devenit cunoscuta cu ilustratiile facute pentru cartile cu povesti pentru copii scrise de catre MS Regina Maria a Romaniei. In ilustratile ei se vede o oarecare influenta mai feminina (personajele masculine sunt usor efeminate) si inspiratie din arta Prerafaelitilor.
       Am uitat sa-l mentionez pe reprezentantul perioadei de aur a ilustratiei engleze: Arthur Rackham.  Pe langa faptul ca realizat ilustratii pentru Alice, a ilustrat si povesti din folclorul englez, piese scrise de Shakespeare, aventurile lui Peter Pan si alte zeci de titluri. Pentru mine, el este cel care a adus magia in ilustratii si toata frumusetea lumii fantastice, care va fi mai tarziu preluata de Alan Lee.
    Si ca veni vorba de Alan Lee, uite ca incet, incet am ajuns in secolul XX si chiar la finalul lui, pentru ca urmeaza sa vorbesc despre doi dintre ilustratorii mei preferati, care sunt in viata si o duc foarte bine.
     Alan Lee, este ilustratorul englez, care a dat viata prin imagini lumii lui Tolkien. A ilustrat aproape daca nu chiar toata opera lui Tolkien si a fost directorul artistic pentru filmele din trilogie, munca ce i-a adus un Oscar. Asta da om. Iar proful de ilustratii de aici din Manchester il cunoaste si ne-a povestit zilele trecute la ore despre caietele de schite ale lui Lee: pline de studii dupa peisaje din natura, oameni, obiecte, personaje inventate.  E dovada clara ca pentru a lua un Oscar, ca ilustrator e muuult de munca. :))
     Iar Alan Lee vine la pachet cu Brian Froud, tot un ilustrator englez. Impreuna au avut o colaborare prin anii 80 pentru o carte despre zane, numita Fairies. Am reusit sa pun mana pe un exemplar si sa-l xeroxez prin liceu si de atunci e ghidul meu in lumea fantastica. Froud are un stil mai realist, si compozitiile lui sunt pline de tot felul de detalii si sunt mult mai colorate decat ale lui Alan Lee.  
Lucrarile sale au fost sursa de inspiratie pentru filmul Labyrinth din 1986 cu David Bowie; este casatorit cu Wendy Froud, o sculptorita si creatoare de figurine americanca si cel mai celebru personaj pe care l-a creat este nimeni altul decat Master Yoda din Star Wars.
      Am zis la inceput ca nu are legatura cu filmul articolul, dar uite ca pana la urma, ilustratorii foarte buni din ziua de azi au contribuit pentru filme legendare.
Ilustratia de carte pentru copii si grafica sunt domenii foarte vaste; ca ilustrator poti crea romane graice, benzi desenate, desene animate, poti fi chiar director artistic pentru filme. E un drum anevoios, ce-i drept si ai nevoie de foarte multa rabdare, poate mai multa decat in alte domenii, dar in general grafica vine la pachet cu rabdarea, insa e o lume fascinanta, unde te afunzi intr-un univers al simbolurilor, al cartilor, al legendelor si ajungi sa creezi si tu alte lumi, chiar daca pana ajungi in punctul ala e foarte probabil sa te lupti cu proprii demoni ai nervilor si frustrarilor artistice.
Sper ca v-a placut acest articol, cam lung si totusi destul de scurt pentru subiectul ales. Ii multumesc Mariei pentru invitatie si la cat mai multe colaborari!

P.S.: daca va intereseaza domeniul, mai sunt cativa ilustratori foarte buni care-mi plac dar nu i-am mentionat mai sus: Aubrey Beardsley,  Norman Rockwell, Richard Doyle,  Val Munteanu, Madalina Andronic (o tanara ilustratoare foarte la moda acum).
                                                                                                Madalina Andronic.

     

Read more >>

marți, 7 august 2012

Ecranizari - Guest-post de Emil Calinescu

     EmilcalinescU va saluta din nou din deplasare. Astazi va voi vorbi despre ecranizari . Pe romaneste : acele filme facute pe baza unei carti.
      Dupa parerea mea, ecranizarile sunt de 3 feluri :
   1. Ecranizarile perfecte, adica acele filme care urmeaza intocmai firul narativ al cartii.
  2. Ecranizarile partiale, adica cele care urmeaza firul narativ al unei carti, dar nu in totalitate.
  3. Ecranizarile imperfecte (alta denumire n-am gasit), adica acele ecranizari unde sunt folosite doar personaje din carti celebre, actiunea fiind alta.
     Acum sa dam exemple. Si incep cu punctul 3. Aici imi vin in minte 2 exemple recente : Sherlock Holmes si Cei 3 muschetari (3D). Filmele au fost apreciate in mod diferit : daca primul (de fapt primele, ca au fost 2 filme Sherlock Holmes) a fost bine primit de catre critici, al doilea a fost considerat un kitch. Imi amintesc, legat de Muschetari, ca am fost cu un amic la cinema sa-l vedem. Iar el a plecat extrem de dezamagit si scarbit din sala. Cei 3 muschetari era una din cartile copilariei sale si era foarte mahnit ca o carte atat de buna fusese « stricata ».
 Oricum, aceste ecranizari imperfecte sunt destul de rare. 
     Mai intalnite sunt cele din primele 2 categorii. Iar diferenta dintre ele cica ar fi cel mai bine observabila la Fata cu dragon tatuat. Despre diferenta dintre varianta americana si varianta suedeza am scris pe vechiul blog. Reiau acum pe scurt argumentatia.
  Asadar, de ce judecam un film doar dupa cat de fidel reproduce actiunea cartii? Regizorul ala nu trebuie sa-si puna amprenta personala ? Nu sunt alte elemente care ar trebui sa faca filmul bun ? Legat de asta, invoc de fiecare data un film romanesc : Toate panzele sus.  Filmul este o capodopera, iar aici cred ca e toata lumea de acord cu mine. Doar ca, si aici e partea interesanta, el se abate intr-un moment crucial de la firul epic al romanului. Astfel, in carte capitanul Anton Lupan NU se intalneste cu prietenul lui francez Pierre Vaillant. In film insa cei doi se intalnesc. Si acum intreb : aceasta abatere scade valoarea filmului ? Eu cred ca nu.
    Inchei cu alta precizare. Scrisesem saptamanile trecute, de data asta pe noul blog, un articol despre gusturile cinefile . Intr-un comentariu insa mi se atrage atentia ca exista o categorie distincta de cinefili, aceia care ar viziona la orice ora ecranizari. Daca e asa, tot ce pot sa ma intreb este ce categorie de ecranizari prefera ? Tind sa cred ca cele din prima categorie.

Salutari CINEFILE tuturor si daca doriti sa scrieti, va astept cu un guest pe blogul meu. 
Read more >>

duminică, 5 august 2012

Requiem for a dream - Guest-post de David Cristian



 An: 2000
Regie: Darren Aronofsky
Scenariu: Darren Aronofsky
Distributie: Jared Leto
                 Ellen Burstyn
                 Jennifer Connelly
                 Marlon Wayans
       Pot spune fără niciun fel de ezitare că nu vei mai vedea vreun film ca şi "Requiem for a dream". 
Inspirat după nuvela "Last exit to Brooklyn" scrisă de Huber Selby JR., filmul prezintă viaţa a patru adolescenţi şi cum aceştia aleg o cale fără întoarcere în cercul vicios al drogurilor.
      Este genul de film care arată cum orice poate creea dependenţă, nu doar drogurile. Înveţi cum fiecare dorinţă a ta, indiferent cât de mică şi nesemnificativă îţi poate distruge întreaga viaţa daca devii obsedat de ea. 
      Modul în care au jucat actorii merită toate laudele deoarece este unul din lucrurile ce au făcut ca filmul să depăşească toate aşteptările. Uluitoarea performanţă a fiecăruia ar trebui să fie un model demn de urmat pentru oricine vrea să devină actor. 
      Alte plusuri ar fi scenariul perfect şi modul în care regizorul Darren Aronofsky a îmbinat perfect fiecare detaliu. Rezultatul fiind înfricosător de eficace.
     Recomand acest film oricui ştie că poate face faţă unor mesaje incredibil de puternice. Este brutal şi straniu dar pe altă parte îţi deschide ochii spre un pericol trecut neobservat până acum.
    Eşti pregătit pentru el şi pentru o aventură ce nu o vei uita prea curând?
    Scris de Faildude
Mulţumesc Film Cultura Arta pentru că mi-a acceptat articolul.

Read more >>

duminică, 29 iulie 2012

Narnia - Guest-post de Lucianna Corlan

    Întotdeauna este o plăcere să găzduies un articol al cărui autor nu numai că are aceleași pasiuni ca și mine, dar știe să-și exprime ideile într-un mod plăcut și convingător. Astăzi pe blog poposește Lucianna, cu un articol ce sunt sigură că este pe gustul tuturor iubitorilor de carte și film, un articol ce va trezi copilul din noi.

    Bună! Sunt Lucianna, scriu pe Momentul meu, și, de la o vreme, am grijă de interviurile de pe Blog Event.
    Astăzi am să vă vorbesc despre lumea copilăriei mele, Narnia. Încă de când am învățat să citesc, am adorat poveștile cu centauri, minotauri, naiade, zâne, animale vorbitoare și prințese atipice. Mă atrăgea la culme ideea unor lumi secrete, în care ajung numai cei inițiați, cei cu inimi pure, sau cei care au nevoie de ele. Îmi imaginam mereu că scorbura copacului de pe deal, de la țară, în care încăpeam fără probleme, era o poartă spre astfel de tărâmuri.

   Am redescoperit Narnia prin Prințul Caspian, filmul, la 20 de ani. Și mai că mi-au dat lacrimile! Fix lumea visată atunci când eram mică!
   Spre deosebire de Țara de Nicăieri, a lui Peter Pan, Narnia este vizitată extrem de rar de oameni. Ajungi acolo pentru că așa îți este destinat, sau, ca Telmarinii, pentru că strămoșii tăi au nimerit o poartă secretă.
Animalele Narniei vorbesc. Sunt ceva mai mari decât cele obișnuite, și mult mai inteligente. Fiecare, are cumva rostul lui, ca animal. Bursucii sunt înțelepți, iar șoriceii viteji.
    Cărțile au fost scrise de CS Lewis, prin 1950, și, din motive care mie nu îmi sunt prea clare, a fost acuzat pentru ele de propaganda religioasă, sadism, rasism și misoginism.
    Filmele, din cele apărute până acum, au câte ceva în plus și ceva în minus pe alocuri. Spre exemplu, în Prințul Caspian, s-au omis câteva detalii cu privire la drumul copiilor spre Caspian, precum și iluzia că leul îi ducea spre un anumit loc. Iluzia în sensul că părea a fi acolo, dar nu se apropiaseră cât să îl atingă.
Calitatea filmelor este, cred eu, foarte bună, deși ele, ca ecranizări, nu prea sparg tipare. Din fericire, Andrew Adamson, cel care a lucrat și la Shrek, le-a fost regizor primelor 2, iar în al treilea a rămas ca producător. 
S-a filmat în țări care mai de care mai frumoase, pentru ca peisajele să fie pe cât posibil reale. În Republica Cehă (în Praga, Usti şi regiunea Brdo, în apropiere de Dobris); Polonia (Parcul Naţional Stolowe, din apropiere de Kudowa-Zdrój; Defileul Kamiencyka din Szklarska Poreba); Slovenia (pe malul fluviului Soca, în Bovec, în apropiere de unica rezervaţie naţională din această ţară, Triglavski Narodni Park) şi în Noua Zeelandă.
Animalele, cu foarte mici excepții făcute pe calculator, sunt oameni în costume, sau roboței șmecheri, realizați special pentru film. Costume grele, imense de minotauri, blăniță lipită pe șolduri, și colanți verzi din belșug! 
Toate pentru un film savuros pentru amatorii genului, și de neînțeles pentru oricine nu le are cu partea fantasy.
Vouă vă place Narnia?



Read more >>

luni, 2 iulie 2012

Guest – post – 6D, 7D si alte efecte speciale de Drd Emil Călinescu


      Salutare din nou din deplasare. Emil Calinescu mă numesc, blogger din 2008. Și cinefil de mult mai mult timp. Multumesc gazdei ca mi-a oferit spatiu de « Desfășurare ».
       Astăzi voi scrie despre un tip special de filme, si anume 6D-urile, 7D-uri si alte chestii de genul.
      Încep cu evocarea experienței personale. Am fost de câteva ori în București la un 6D, în Liberty Mall. Era un cinema draguț, dar cam gol.  Te zdruncina nițel, te stropea si cam atat. Avantajul mare era ca marțea intrai la jumatate de preț (principiul Orange film, doar că nu trebuia sa dai vreun cod orange). Din pacate s-a desființat acel 6D, iar in Afi e prea scump (și cineva mi-a zis ca era mai bun cel din liberty).

     Apoi am mai fost, o singura data, anul trecut, la Costinești.  Cică 7D (nu am înțeles care e dimensiunea în plus). De data asta, sfatuit de cineva, am mers in pantaloni scurți si am simțit și ceva pișcături la picioare (poate erau si in Liberty, dar avand pantaloni lungi nu le-am simtit). Senzatie plăcută, nu zic, aș fi regretat daca n-aș fi mers.

      Și totuși, îmi pare ca nu prea merge 6D-ul si 7-ul în Romania. De ce ? Pai să vedem :

1. Durata e de 15 minute. Oricât de senzaționale ar fi, e totuși vorba de 15 minute. Ca să nu zic că unele filme durau si mai putin (7-8 minute).

2. În liberty ajunsesem sa vad toate filmele 6D de 15 minute. Oare nu se fac altele sau nu le cumpară ai noștri?

3. Filmele nu sunt de fapt filme. Nici macar animații în adevăratul sens al cuvantului nu sunt. Unele sunt chiar fără vorbe deloc (nu chiar mute, niște omuleți urlă, țipă, dar nu vorbesc efectiv), iar cele cu vorbe sunt ne-subtitrate. E neplăcut pentru unii. Daca ar fi filme, fie si « scurt –metraje », dar cu actori cunoscuți (măcar voci ale lor), adică să fie ceva investiții, poate ar merge. Altfel, filmele luate ca atare sunt niște mari aberatii. Asta e cert.

4. Legat de cele 15 minute, intră în discuție si prețul. În AFI cică ar fi vreo 20-25 de lei prețul. Pai cineva îmi făcea un calcul : eu nu castig 25 de lei in 15 minute. E normal ca nu e rentabil. Calcul parțial corect. În liberty dădeam 15 lei pe 2 bilete (miercurea).

5. O alta nișă ne-exploatata este cea a documentarelor. Și aici iar invoc experiența personala. Am fost în Paris la un așa numit muzeu al științei. Unde aveau un « cinema » absolut genial. Tu stăteai undeva in mijloc, iar ecran era restul sălii. În fața, în spate, în sus, în lateral. Era un mare ecran (te simteai ca intr-un bol de sticla). Vedeai cum vin stelele spre tine, etc. Nu era chiar 6D, nu aveai miros etc, dar era o senzatie UNICA. Oare la noi nu e posibil să facă așa ceva ? O fi așa de greu ?

    Și încă o « pretenție » : oare romanii n-or fi în stare să facă si ei un 6D ? Cât de greu ar fi ? Înteleg, investitia e destul de nerentabila (momentan). Cel puțin în Romania. La mare, unde te duci o data pe an si na, de distracție mai treci p-acolo, o fi rentabil. Dar eu ca si (posibil) consumator imi exprim regretul. E un loc unde aș fi mers, aș merge, dar din păcate, nu prea mai am unde. Iar AFI, după ce a rămas unicul pe piață(în Bucuresti), pune prețurile în consecința.

     În final, o intrebare : 3d-urile sunt o obișnuință, a fost o încercare si de 4D , pe cand va ajunge 6D-ul o obișnuința? Adica un film normal, de 2 ore, cu actori cunoscuți, să fie rulat în cinema-uri 6D ? Or fi așa departate acele zile ?

      Salutări cinefile tuturor și mulțumesc încă o data pentru găzduire :).

Read more >>