Se afișează postările cu eticheta literatură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatură. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Ilustratia de carte: un foarte scurt istoric - Guest-post de Anibas

      Anibas care, acum trăiește una dintre cele mai frumoase experiențe ale unui student și anume bursa Erasmus, pe meleaguri englezești, și-a făcut timp și de noi și ne oferă un minunat articol, un scurt istoric despre ilustrația de carte. Mai multe informații despre autoare, dar și impresii despre viața de student/artist în Anglia, scrise în stilul ei carcteristic, comic, degajat, și foarte personal găsiți pe Anibas and Owl.
Mulțumesc Anibas pentru vizită și te mai aștept pe la mine.
      
      Salutari din nou, aici pe minunatul blog al Mariei, insa de aceasta data nu cu noutati si impresii din lumea filmului. Nu, de data asta voi vorbi despre domeniul meu de activitate: ilustratia de carte.
    Sunt studenta in anul II la grafica publicitara in Iasi, dar momentan sunt plecata cu bursa Erasmus in Manchester Anglia. Sincera sa fiu, desi de mica am avut o oarecare atractie spre benzi desenate si carti cu povesti, nu m-am gandit serios ca as putea alege calea asta. In liceu visam sa fac lucrari de grafica traditionala, ca apoi sa ma visez mare fotograf, insa in clasa a XIIa, cand am vizitat facultatea de arte cu ocazia Portilor Deschise ... ei bine, mi-a placut prea mult atelierul de grafica publicitara.
    Grafica publicitara e un domeniu destul de vast si cumva imbina notiunile mai artistice cu elemente de grafic design, dar totusi baza o constituie ilustratia de carte pentru copii – cel putin la noi la facultate.
    Dar ce face de fapt ilustratia asta de carte? Simplu! Completeaza sau explica un text, indiferent ca e un text literar sau stiintific. Sau religios, daca e sa ne gandim la miniaturile medievale, atat de detaliate si pretioase.
    Din toata miniatura medievala, preferata mea e cea irlandeza, engleza si germana. Iar mai jos, cel mai bun exemplu de miniatura medievala este renumita Cartea din Kells, cea mai faimoasa culegere de mauscrise ce cuprind rugaciuni si cantece religioase, realizate de calugarii irlandezi intre secolele VI si IX.

Mai ca nu iti vine sa crezi ce puteau realiza niste oameni in acea era intunecata.
     Dar ilustratia nu a inceput cu irlandezii; la cursuri am invatat ca pana si picturile rupestre reprezinta o forma de ilustratie, iar toate pergamentele antice sunt insotite de desene...
     Dar, sarind peste cateva secole, ajunge intr-o era in care cartile de povesti erau adevarate opere de arta si ca sa fiu putin mai romatica, adevarate bijuterii.
     Cand artele au inceput sa-si mai extinda orizontul si sa nu vada doar pictura si sculptura in fata ochilor, si ilustratia de carte a mai inflorit, iar secolul XIX a dat lumii niste ilustratori foarte buni.
     Dintre cei mai cunoscuti, preferatii mei sunt: Gustave Dore, Alphonse Mucha,  Sir John Tenniel, Helen Stratton.
     Gustave Dore, a fost un grafician, gravor si illustrator francez, renumit pentru faptul ca a ilustrat Biblia si Divina Comedie a lui Dante.  Imi place foarte mult cum imbina realismul cu elemente ce apartin fantasticului, a grotescului, creand niste imagini incarcate de dramatism. Pe unii ii inspaimanta ilustratiile sale pentru Infernul,  insa poti vedea ce bine sustine tehnica si cata emotie poate sa transmita doar cu linia si pata.
       Alphonse Mucha, un artist ceh,  pe care multi istorici nu l-ar incadra ca ilustrator, dar faptul ca a facut foarte multe afise, ilustratii si campanii publicitare (cam mult spus pentru vremea respectiva) cred ca merge sa fie numit asa. Are un stil inconfundabil si impreuna cu Klimt sunt exemplele cele mai clare ale curentului Art Noveau.  Din pacate in prezent, foarte multi incearca sa-i copie stilul si bineinteles ca le iese ceva hidos, iar multe dintre lucrarile lui sunt reproduse pe diferite obiecte, inclusiv goblene; daca vedeam si carpete era prea mult.
    Si am ajuns in sfarsit la un ilustrator pentru copii: Sir John Tenniel. El este cel care a ilustrat prima editia a cartii lui Carroll, Alice in Tara Minunilor.  A creat niste imagini atat de legendare, ca in prezent, sa ilustrezi povestea lui Alice a devenit o munca foarte grea, pentru ca e imposibil sa mai vii cu o idee originala. Daca te uiti la istoria ilustratilor pentru aceasta carte, fiecare Alice arata la fel.
      Pe Helen Stratton am descoperit-o aici in Anglia, cand eram la biblioteca si rasfoian o editie din 1889 a povestilor lui Andersen. Mare lucru nu se stie despre viata ei, dar a devenit cunoscuta cu ilustratiile facute pentru cartile cu povesti pentru copii scrise de catre MS Regina Maria a Romaniei. In ilustratile ei se vede o oarecare influenta mai feminina (personajele masculine sunt usor efeminate) si inspiratie din arta Prerafaelitilor.
       Am uitat sa-l mentionez pe reprezentantul perioadei de aur a ilustratiei engleze: Arthur Rackham.  Pe langa faptul ca realizat ilustratii pentru Alice, a ilustrat si povesti din folclorul englez, piese scrise de Shakespeare, aventurile lui Peter Pan si alte zeci de titluri. Pentru mine, el este cel care a adus magia in ilustratii si toata frumusetea lumii fantastice, care va fi mai tarziu preluata de Alan Lee.
    Si ca veni vorba de Alan Lee, uite ca incet, incet am ajuns in secolul XX si chiar la finalul lui, pentru ca urmeaza sa vorbesc despre doi dintre ilustratorii mei preferati, care sunt in viata si o duc foarte bine.
     Alan Lee, este ilustratorul englez, care a dat viata prin imagini lumii lui Tolkien. A ilustrat aproape daca nu chiar toata opera lui Tolkien si a fost directorul artistic pentru filmele din trilogie, munca ce i-a adus un Oscar. Asta da om. Iar proful de ilustratii de aici din Manchester il cunoaste si ne-a povestit zilele trecute la ore despre caietele de schite ale lui Lee: pline de studii dupa peisaje din natura, oameni, obiecte, personaje inventate.  E dovada clara ca pentru a lua un Oscar, ca ilustrator e muuult de munca. :))
     Iar Alan Lee vine la pachet cu Brian Froud, tot un ilustrator englez. Impreuna au avut o colaborare prin anii 80 pentru o carte despre zane, numita Fairies. Am reusit sa pun mana pe un exemplar si sa-l xeroxez prin liceu si de atunci e ghidul meu in lumea fantastica. Froud are un stil mai realist, si compozitiile lui sunt pline de tot felul de detalii si sunt mult mai colorate decat ale lui Alan Lee.  
Lucrarile sale au fost sursa de inspiratie pentru filmul Labyrinth din 1986 cu David Bowie; este casatorit cu Wendy Froud, o sculptorita si creatoare de figurine americanca si cel mai celebru personaj pe care l-a creat este nimeni altul decat Master Yoda din Star Wars.
      Am zis la inceput ca nu are legatura cu filmul articolul, dar uite ca pana la urma, ilustratorii foarte buni din ziua de azi au contribuit pentru filme legendare.
Ilustratia de carte pentru copii si grafica sunt domenii foarte vaste; ca ilustrator poti crea romane graice, benzi desenate, desene animate, poti fi chiar director artistic pentru filme. E un drum anevoios, ce-i drept si ai nevoie de foarte multa rabdare, poate mai multa decat in alte domenii, dar in general grafica vine la pachet cu rabdarea, insa e o lume fascinanta, unde te afunzi intr-un univers al simbolurilor, al cartilor, al legendelor si ajungi sa creezi si tu alte lumi, chiar daca pana ajungi in punctul ala e foarte probabil sa te lupti cu proprii demoni ai nervilor si frustrarilor artistice.
Sper ca v-a placut acest articol, cam lung si totusi destul de scurt pentru subiectul ales. Ii multumesc Mariei pentru invitatie si la cat mai multe colaborari!

P.S.: daca va intereseaza domeniul, mai sunt cativa ilustratori foarte buni care-mi plac dar nu i-am mentionat mai sus: Aubrey Beardsley,  Norman Rockwell, Richard Doyle,  Val Munteanu, Madalina Andronic (o tanara ilustratoare foarte la moda acum).
                                                                                                Madalina Andronic.

     

Read more >>

miercuri, 27 februarie 2013

Cărți în filme - leapșă cinefilă

   Trei prieteni cinefili, Rontziki (inițiatoarea lepșei), Angela și Piratul Cinefil, mi-au pasat o leapșă ingenioasă și foarte atractivă , și rușine să-mi fie că răspund cu așa întârziere. Această leapșă pe care eu o văd ca un test al memoriei și al atenției asupra detaliilor ne provoacă să ne amintim momente din filme în care personajele citesc diferite cărți. La prima vedere nu pare atât de dificil, dar încercați să vă amintiți și ce anume citesc. Recunosc am stat ceva timp pe gânduri și până la urmă doar atât am putut „stoarce” din memoria mea, ce pare că a început să mă lase la greu.
Până acum au mai răspuns RontzikiAngelaPiratul CinefilAdriana, și... sper că nu am uitat pe nimeni.. Ca de obicei leapșa merge la oricine dorește, oricine poftește.

    Into The Wild - Family Happiness, Tolstoy
    The HoursMrs DallowayVirginia Woolf
    Match PointCrime and Punishment, Dostoievski
    When Harry Met Sally - The Icarus Agenda, Robert Ludlum
    Inglourious Basterds - The Saint In New York  Leslie Charteris
    The Reader - Emilia Galotti, Lessing
    Pulp Fiction - Modesty Blaise, Peter O'Donnell
    Silver Linings Playbook - A Farewell to Arms, Hemingway
    Bande A PartRomeo And Juliet, Shakespeare
    Bram Stoker’s Dracula - Arabian Nights, Richard F. Burton
     Twin Peaks - Great ExpectationsCharles Dickens
       An Education - King Lear, William Shakespeare

Read more >>

vineri, 23 noiembrie 2012

Orlando... Cartea sau Filmul?


      Acum 1 lună, după ce am vizionat filmul lui Sally Potter, Orlando, am cerut și părerea „populației” de pe Facebook asupra acestei ecranizări. O să fac o paranteză să-i mulțumesc Adrianei de la Cinemateca lu' Zăvoi al cărui răspuns mi-a fost de ajutor, deoarece pe mine acest film m-a lăsat cu prea multe întrebări și câteva îndoieli. Între timp după ce am recitit și cartea (atât de mult m-a frustrat faptul că nu reușeam să-mi formez o părere clară despre film), lucrurile s-au mai clarificat, astfel încât îndrăznesc să dezbat acest subiect într-un articol mai complex decât postarea de pe Facebook.
     Opera Virginiei Woolf a fost întotdeauna caracterizată prin lirism intens și desăvârșire stilistică și considerată ca fiind experimentală, deseori lipsită de acțiune și destul de ordinară. Considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare ale literaturii engleze, Woolf, a fost, totuși, criticată, de mulți, pentru lipsa de universalitate și profunzime, pentru că s-ar fi rezumat la lumea îngustă a intelectualității engleze. Însă în ciuda părerile pro și contra un lucru este sigur, Virginia Woolf a rămas în istoria literaturii ca una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai însemnați moderniști, iar stilul ei literar pe mine m-a convins cu fiecare carte citită. Și cu toate că știam valoarea literară a romanelor ei, a reușit să mă surpindă, în cel mai plăcut mod cu putință, cu Orlando. 
      Orlando este un roman semi-biografic, dedicat lui Vita Sackville-West, care spune povestea unui tanar pe nume Orlando, născut în Anglia, în timpul domniei Elisabeta I, ce decide să nu îmbătrânesc. Un stil literar autentic, dar diferit de operele anterioare ale scriitoarei, te cucerește prin lirism și îți rămâne în minte prin numeroasele interpretări și întrebări pe care ți le deschide. 
     Cu o frumoasă reevaluare a feminismului, Virginia Woolf a creat un personaj eliberat de constrângerile de timp și sex, un personaj atât de puternic și bine conturat încât ar fi putut funcționa în orice scenariu. Și probabil acesta a fost și principiul după care s-a ghidat Sally Potter în realizarea producției cinematografice Orlando.
    Într-o primă instanță am fost indignată de faptul că Potter a omis multe detalii pe care eu le consideram esențiale în redarea personajului, dar mai ales a atmosferei romanului. Apoi am încercat să privesc filmul ca atare, fără nici o comparație, ca și cum cartea nu ar exista și mi s-a părut minunat. Dar cum este o ecranizare nu puteam să nu fac măcar o mică comparație între cele două, astfel că am întrebat și cititorii ce părere au, și așa cum am mai spus răspunsul Adrianei a fost exact ceea ce căutam: „ Potter nu a rămas fidelă cărtii ci a adaugat mici elemente spectacol pentru a sublinia doar acele pasaje care evidențiază rolul principal. Altfel spus, parcă nu a interesat-o altceva decat Orlando”. 
      Evident, este imposibil să ecranizezi ad litteram o carte, mai ales când vine vorba de Virginia Woolf, și sunt de acord cu Adriana, că Potter a făcut o alegere bună când a decis să se concentreze strict pe personaj, chiar dacă, recunosc, în sinea mea mi-aș fi dorit să regăsesc unele pasaje din roman care pentru mine au fost esențiale în desfășurarea narațiunii, dar și în înțelegera personajului în sine. Dar așa cum am specificat, este incredibil de dificil să o „traduci” pe Woolf și poate că dacă Potter ar fi insistat prea mult asupra acestui aspect ar fi riscat să realizeze o ecranizare penibilă, mai ales dacă ținem cont că romanul îți oferă mai multe variante de interpretare. 
      Și dacă tot suntem la capitolul personaj, este momentul să o felicit pe Tilda Swinton pentru o interpretare magnifică, o interpretare demnă doar de superlative. Actrița ne-a demonstrat nu doar că a înțeles un personaj atât de complex, așa cum Woolf  îl prezintă în carte, dar a reușită să-l adapteze cu succes viziunii lui Potter, rămânând în spectrul creat de Virginia Woolf.
    De asemenea, un alt detaliu foarte important pe care Sally Potter l-a adăugat filmului este finalul, pe care nu o să-l dezvălui, o să vă las să-l descoperiți singuri și să vă lăsați impresionați de originalitatea cu care a fost creat un moment minunat într-un film ce m-a stârnit, m-a pus pe gânduri, „m-a învârtiti”, și în cele din urmă a reușit ceea ce orice producție își dorește, mi-a rămas întipărit în minte și acolo o să rămână pentru mult timp.
     Și ca să răspund întrebării din titlu, o sa spun că pentru mine cartea este o capodoperă, și întotdeauna va fi pe primul loc, însă nici viziunea lui Sally Potter nu este departe. Orice cineast care reușește să mă stârnească în modul în care Potter a făcut-o, merită tot respectul și admirația mea.
Voi ce părere aveți?

Read more >>

luni, 5 noiembrie 2012

Lansarea Asociației Scenariștilor Români


    Asociaţia Asociația Scenariștilor români vă invită joi, 15 noiembrie 2012, începând cu ora 19:00, la manifestația cultural-artistică ”Lansarea Asociației Scenariștilor Români” ce se va desfăşura la Librăria Cărturești. (Magheru, str. Arthur Verona, nr 13-15).
    În cadrul evenimentului sunt vizate două momente: povestea fascinantă a proiectului ambițios-ASCER, prin cuvântul fondatoarei, Cristina Jacob ( tânără regizoare, scenaristă și producătoare) și lansarea de carte- ”O aventură minoră- scrierea unui scenariu cinematografic”, a profesorului Dumitru Carabăț, de la Facultatea de Film U.N.A.T.C, București, care se va regăsi și pe rafturile librăriei Cărturești.

    De asemenea, va fi un un recital cu muzică de film interpretat de cvartetul Vogue, antrenând, astfel, inivitații din lumea cinematografiei românești să ia la cunoștință mesajul Asociației : ”De la idee la creație, de la vis la realitate!”


Date de contact:   
contact@asociatiascenaristilor.ro
Read more >>

vineri, 7 septembrie 2012

Filme inspirate de cărți - Leapșă cinefilă

    Gând la gând cu bucurie. Îmi propusesem de ceva timp să fac un top al celor mai bune ecranizări, din punctul meu de vedere, dar se pare că cineva mi-a luat-o înainte și a pornit o leapșă cinefilă, o listă a filmelor preferate inspirate de cărți. Eu am primit leapșa de la Bogdan, căruia i-a pasat-o Andres și o dau mai departe tuturor blogărilor cinefili și nu numai, oricine are ceva de spus, în legătură cu subiectul, să se simtă liber să o facă.
     Este dificil pentru un film să „bată” cartea, și de cele mai multe ori nici nu o face, dar mai sunt și excepții când genii ale cinematografiei reușesc să surpindă esențialul dintr-o carte, într-o minunată galerie de imagini în mișcare, în doar 2 ore, sau mai mult reușesc să realizeze opusul, un film care „bate” cartea. Acestea sunt filmele pe care eu o să le aleg pentru lista mea, filme mai bune decât cărțile sau cel puțin la fel de bune, bineînțeles că o adaug doar acele ecranizări cărora le-am citit și „punctul de plecare”, pentru a face o comparație cât mai corectă.
    10. Carrie - cu Carrie l-am iertat pe Stephen King pentru dezamăgirea The Shining. Filmul pe măsura cărții, poate chiar mai bun.
      9. To Kill a Mockingbird - procent egal, o ecranizare foarte bună, a unui roman extraordinar.
      8. Fight Club - mi-a plăcut atât cartea cât și filmul, totuși recomand să vedeți mai întâi filmul, pentru că în carte o să intuiți mai devreme marele final, poate prea devreme, pe când filmul oferă mai mult mister, este mai imprevizibil, reușește să te surprindă și să-ți ofere mai multe emoții. 
      7.  Alexis Zorbas - o ecranizare minunată, a unei capodopere literare.
      6. The Silence of the Lambs - mi-a plăcut și romanul și filmul, cred totuși că aș da un punct în plus filmului.
      5. A Clockwork Orange - ambele foarte bune dar si de data aceasta recomand mai mult filmul, Stanley Kubrick reușește să creeze un decor și scene spectaculoase care în carte nu sunt descrise, dar chiar și așa merită citit și romanul.
     4. The Shining - este pentru prima dată când pot să spun: carte - mediocră, ecranizare - genială. Pentru mine nici nu există termen de comparație, în timp ce cartea m-a plictisit și mi s-a părut chiar clișeică pe alocuri, iar finalul dezamăgitor și lipsit de imaginație, filmul m-a surprins în cel mai plăcut mod cu putință. Ceea ce Stanley Kubrick realizează este impresionant, un film complet din toate punctele de vedere, creativ și plin de suspans.
      3. The Godfather - îi mulțumesc lui Mario Puzo pentru povestea care i-a dat prilejul lui Francis Ford Coppola să creeze o capodoperă cinematografică. Nu pot să aleg între carte și film.
      2. Il Gatopardo - cartea este foarte bună, iar filmul este fabulos, un film ce merită nota 10 cu felicitări. Ambele obligatorii.
      1. One Flew Over the Cuckoo's Nest - una dintre cărțile mele preferate, unul dintre filmele mele preferate.... must read / must see

    
   
   
   
   
   
   
Read more >>

duminică, 29 iulie 2012

Narnia - Guest-post de Lucianna Corlan

    Întotdeauna este o plăcere să găzduies un articol al cărui autor nu numai că are aceleași pasiuni ca și mine, dar știe să-și exprime ideile într-un mod plăcut și convingător. Astăzi pe blog poposește Lucianna, cu un articol ce sunt sigură că este pe gustul tuturor iubitorilor de carte și film, un articol ce va trezi copilul din noi.

    Bună! Sunt Lucianna, scriu pe Momentul meu, și, de la o vreme, am grijă de interviurile de pe Blog Event.
    Astăzi am să vă vorbesc despre lumea copilăriei mele, Narnia. Încă de când am învățat să citesc, am adorat poveștile cu centauri, minotauri, naiade, zâne, animale vorbitoare și prințese atipice. Mă atrăgea la culme ideea unor lumi secrete, în care ajung numai cei inițiați, cei cu inimi pure, sau cei care au nevoie de ele. Îmi imaginam mereu că scorbura copacului de pe deal, de la țară, în care încăpeam fără probleme, era o poartă spre astfel de tărâmuri.

   Am redescoperit Narnia prin Prințul Caspian, filmul, la 20 de ani. Și mai că mi-au dat lacrimile! Fix lumea visată atunci când eram mică!
   Spre deosebire de Țara de Nicăieri, a lui Peter Pan, Narnia este vizitată extrem de rar de oameni. Ajungi acolo pentru că așa îți este destinat, sau, ca Telmarinii, pentru că strămoșii tăi au nimerit o poartă secretă.
Animalele Narniei vorbesc. Sunt ceva mai mari decât cele obișnuite, și mult mai inteligente. Fiecare, are cumva rostul lui, ca animal. Bursucii sunt înțelepți, iar șoriceii viteji.
    Cărțile au fost scrise de CS Lewis, prin 1950, și, din motive care mie nu îmi sunt prea clare, a fost acuzat pentru ele de propaganda religioasă, sadism, rasism și misoginism.
    Filmele, din cele apărute până acum, au câte ceva în plus și ceva în minus pe alocuri. Spre exemplu, în Prințul Caspian, s-au omis câteva detalii cu privire la drumul copiilor spre Caspian, precum și iluzia că leul îi ducea spre un anumit loc. Iluzia în sensul că părea a fi acolo, dar nu se apropiaseră cât să îl atingă.
Calitatea filmelor este, cred eu, foarte bună, deși ele, ca ecranizări, nu prea sparg tipare. Din fericire, Andrew Adamson, cel care a lucrat și la Shrek, le-a fost regizor primelor 2, iar în al treilea a rămas ca producător. 
S-a filmat în țări care mai de care mai frumoase, pentru ca peisajele să fie pe cât posibil reale. În Republica Cehă (în Praga, Usti şi regiunea Brdo, în apropiere de Dobris); Polonia (Parcul Naţional Stolowe, din apropiere de Kudowa-Zdrój; Defileul Kamiencyka din Szklarska Poreba); Slovenia (pe malul fluviului Soca, în Bovec, în apropiere de unica rezervaţie naţională din această ţară, Triglavski Narodni Park) şi în Noua Zeelandă.
Animalele, cu foarte mici excepții făcute pe calculator, sunt oameni în costume, sau roboței șmecheri, realizați special pentru film. Costume grele, imense de minotauri, blăniță lipită pe șolduri, și colanți verzi din belșug! 
Toate pentru un film savuros pentru amatorii genului, și de neînțeles pentru oricine nu le are cu partea fantasy.
Vouă vă place Narnia?



Read more >>

vineri, 27 iulie 2012

Masa Pisicii

     Michael Ondaatje a devenit cunoscut datorită romanului Pacientul Englez, publicat în 1992. Chiar dacă a publicat până acum 6 romane și mai multe colecții de poezii, Masa Pisicii, ultimul său roman, este primul meu contact cu autorul, dar cu siguranță nu va fi și ultimul. Nu știu exact de ce am ocolit până acum Pacientul Englez, poate pentru că era prea multă vâlvă în jurul lui, sau pentru că am văzut filmul care nu m-a impresionat atât de mult pe cât aș fi vrut, cert este că odată cu Masa Pisicii, stilul lui Michael Ondaatje m-a cucerit, astfel că următoarea achiziție o să fie una dintre cărțile sale.
     Chiar dacă autorul specifică că Masa Pisicii este ficțiune, totuși el se folosește de date autobiografice în construcția personajului principal. În 1954, scriitorul, la vârsta de unsprezece ani, virsta pe care o are si naratorul romanului, a plecat din Colombo, la bordul unui vapor cu destinatia Anglia, unde a fost asteptat de mama sa, de asemenea, numele naratorului din Masa pisicii este tot Michael, iar ulterior acesta o să fie tot scriitor. Dar această combinație de ficțiune cu realitate oferă o doză de mister poveștii, în anumite pasaje se simte sugestia autorului că personajul-narator ar fi el însuși, dar cu toate acestea, el simte nevoia, ca la sfârșitul cărții să specifice că „Masa Pisicii este o ficțiune - începând de la căpitan, echipaj, pasagerii de pe vas și terminând cu naratorul”.
      Masa pisicii este povestea călătoriei, cu vaporul, a trei băieți, din Sri Lanka până în Anglia. Deși personalități foarte diferite, copiii se împrietenesc încă din primele zile petrecute pe vas, fiecare dintre ei călătorind singur, fără părinți. La masa rezervată lor, numită de o domană masa pisicii deoarece era așezată în locul cel mai puțin privilegiat, o să cunoască oameni excentrici, cu diverse hobby-uri și povești fascinante. Faptul că se află la masa pisicii, pe puntea clasei sociale mediocre, le oferă un sentiment de invizibilitate și senzația că pot să se comporte cum doresc. Plini de energie și curiozitate, băieții sunt în căutarea aventurii, urmând năzbâtii una după alta. Povestea ne este relatată de Michael adultul, ajuns scriitor, care ne oferă ambele viziuni asupra celor 3 săptămâni petrecute pe mare: modul în care a privit Michael, copilul de 11 ani, această experiență, cât și semnificația pe care a avut-o asupra adultului de azi.
        Romanul este o călătorie de la copilărie în lumea adulților care începe cu o aventură pe mare de neuitat, o călătorie de inițiere. Masa pisicii oferă o frumoasă imagine a mării, a unui vas misterios, ce poartă cititorul într-o minunată călătorie în memoriile unui scriitor care la vârsta de 11 ani trăiește cea mai profundă experiență din viața lui, o experiență care i-a influențat existența.
       Citind cartea lui Michael Ondaatje o să descoperi un stil unic, liric, ce pare scris pe note muzicale, o să fi cucerit de imagini „pictate” cu acuratețe și claritate, ce ți se desfășoară în fața ochilor și de personaje colorate. O să te ancorezi într-o călătorie ce te va rupe complet de realitate.


       
    
Read more >>

marți, 10 iulie 2012

Povestirile Evei Luna

     Isabel Allende este o scriitoare chiliano-americană, considerată una dintre primele scriitoare de succes din America Latină. A publicat primul său roman, Casa Spiritelor, în 1982, după ce a lucrat timp de 15 ani ca ziaristă, acesta devenind rapid bestseller internațional. Criticii spun despre silul ei literar că este realism magic și oricine a citit vreo carte a autoarei își poate da seama cât este de adevărat.
      Povestirile Evei Luna apare la un an după romanul Eva Luna, în 1989, și este o culegere de povestiri erotice, triste, amuzante, tragice, nostalgice. Este o carte minunată și, asemenea unei Seherezade moderne, Eva Luna evocă o serie de povestiri ce îți vor trezi o multitudine de trăiri. 
Am citit cartea într-o suflare, o purtam cu mine oriunde mă duceam, au fost doua zile în care nu am mai știut nimic altceva, cartea m-a capturat în totalitate, nici măcar calculatorul nu l-am deschis. Am adormit cu mâna pe carte și m-am trezit cu mâna pe carte, iar unele povestiri le-am citit chiar de 2-3 ori și asta nu pentru că nu le-am înțeles, ci pentru că m-au fascinat într-un mod dificil de explicat în cuvinte.
     Cunoaște-ți sentimentul acela, când citești o carte atât de bună, încât te uiți înapoi și ai impresia că ai fost mult prea îngăduitor cu alte romane citite anterior, că multe dintre cărțile pe care le-ai citit și le-ai considerat destul de bune, sunt de-a dreptul mediocre. Acesta este sentimentul pe care l-am avut când am citit prima dată Isabel Allende și sentimentul pe care l-am retrăit cititnd Povestirile Evei Luna, o carte memorabilă, ce a reușit să mă rupă de realitate.
“O carte ca o potiune magica de dragoste.” - San Francisco Chronicle
Citatul preferat:
   „Există tot felul de povești. Unele se nasc pe măsură ce sunt spuse, substanța lor este limbajul, iar înainte să le pună cineva în cuvinte, abia dacă sunt o presimțire emoțională, un capriciu al minții, o imagine sau o amintire intagibilă. Altele vin gata făcute, ca un măr și pot fi repetate la infinit fără riscul de-a li se altera sensul. Câteva sunt preluate din realitate și prelucrate de inspirație, în vreme ce altele apar într-o străfulgerare a inspirației și devin realitate după ce sunt povestite. Există însă și povești tainice, care rămân ascunse în umbrele minții.....Pentru a-i exorciza, demonilor memoriei, trebuie să le spui uneori câte-o poveste.” - Viața interminabilă


Read more >>

duminică, 24 iunie 2012

Submarine - film vs. carte

     Povestea Submarine este destul de simplă, pe scurt, un adolescent de 15 ani, Oliver Tate, are doua obiective: sa-si piarda virginitatea înainte de ziua sa de naștere și să rupă legatura dintre mama sa si fostul ei iubit care a reaparut in viețile lor.
      Marea problemă cu adaptările este că, într-un timp atât de scurt nu prea ai acum să prezinți toate detaliile esentiale ale unei cărți. Chiar și la adaptari foarte bune, cât se poate de fidele este această problemă. De exemplu, Zorba Grecul, care este un film excelent iar Anthony Quinn oferă o intrepretare extraordinară, și cu toate astea imi este greu să cred că cei care nu au citit cartea au reușit să-l înțeleagă în totalitate pe Zorba.
     Cât despre Submarine, adaptarea nu este slabă, dar nu este nici extraordinară, este destul de superficială si exclude total foarte multe detalii esențiale. În primul rând prezentarea personajelor: înafara de personajul principal care este destul de bine surprins în film, restul personajelor sunt destul de superficial prezentate. Nu cred că cei care au vazut doar filmul si nu au citit si cartea au înțeles toate personajele, dar mai ales pe Jordana, sincer nici regizorul nu cred că a înțeles personajul Jordanei. În carte adulții sunt personaje amuzante prin felul in care sunt construite, dar în film se îndreaptă prea mult sper caricaturi, în special Graham  pe care eu mi-l imaginam total diferit.
   Filmul luat ca atare nu e slab deloc, e o comedie cu adolescenți destul de bine realizată, nu te impresionează, dar nici nu o treci cu vederea. Cei care nu au citit cartea vor fi încântați de film și într-o oarecare măsură au de ce, este amuzant, inteligent, iar personajul principal este foarte bine conturat, dar cei care au citit și cartea vor fi destul de dezamăgiți asta pentru că unele scene extrem de amuzante din carte sunt prezentate destul de patetic în film, multe detalii esențiale (ex. jurnalul), sunt trecute cu vederea, iar finalul... cred ca l-au adaptat din alta carte, sau mai bine zis l-au adaptat dintr-o comedie americană, pentru că eu nu am citit nimic de genul.
   Marea greseală a regizorului este că a transformat o comedie „neobrăzată”, într-o comedie romantică și asta chiar nu era necesar. 
   În concluzie, Submarine înainte de toate este o poveste extrem de amuzantă și inteligentă care o să vă placă cu siguranță, recomandarea mea este să vă alegeți ori citiți cartea, ori vedeți filmul, pe mine personal, nici una nu m-a impresionat în mod special, dar m-au binedispus (mai mult cartea decât filmul).



Read more >>

sâmbătă, 23 iunie 2012

Submarine - Joe Dunthorne

     O carte plăcută, amuzantă, dar nu memorabilă.
     Submarine a fost numită de către The Independent „cea mai isteață, mai amuzantă, mai neobrăzată istorisire a frământărilor unui adolescent de la De veghe în lanul de secară”. De obicei evit cărțile cu și despre adolescenți deoarece mi se par plictisitoare, „fumate” abordează aceleași subiecte în aceeași manieră, și să recunoaștem cele mai multe dintre ele sunt scrise destul de stângaci. Însă de data aceasta sunt de acord cu descrierea dată de The Independent, Submarine chiar a fost o plăcere, amuzantă și isteață m-a binedispus de fiecare dată când deschideam cartea, este captivantă, odată ce începi să citești cu greu îți vine să o lași jos și a reuși să mă trezească de fiecare dată când îmi era somn în metrou. Însă cu toate acestea, așa cum am spus la începutul articolului, nu este o carte memorabilă, asta pentru că, punctul forte este personajul care este incredibil de bine construit și povestea. Din păcate însă stilul de scriere al lui Joe Dunthorne nu m-a convins, nu este stângaci deloc, nu mă înțelegeți greșit, dar nici nu m-a surprins, nimic special care să mă facă să vreau să citesc și alte cărți ale autorului. 
    Nu spun că a fost un timp pierdut, dar și când mă gândesc că am o listă cu peste 1000 de cărți pe care vreau să le citesc, parcă nu era Submarine chiar o prioritate, dar asta este o părere cât se poate de subiectivă, cartea nu este rea deloc, poate doar așteptările mele erau prea mari.
    De asemenea am citi foarte multe recenzii ale cărții în care se zicea că ar fi o carte neconvențională, cred că ar trebui să revizuim puțin acest termen, pentru că dacă stăm și ne gândim puțin în ce secol trăim, semnificația cuvântului neconvențional însemnă ceva mai mult decât o poveste adolescentină scrisă „fără perdea”, pentru care cuvântul cel mai potivit poate ar fi „neobrăzată” și nimic mai mult.
   Povestea unui adolescent al vremurilor noastre, Oliver, ce se confruntă cu problemele specifice vârstei, relația cu părinții, prima dragoste, primul raport sexual, comportament confuz etc., este o poveste ce trebuie citită de adolescenți pentru că mulți dintre ei se vor regăsi în gândurile și grijile lui Oliver.
   Cât despre adaptarea cinematografică, încă nu pot să spun nimic, cât timp am citit cartea am încercat să evit orice contact cu filmul, nici măcar trailer-ul nu l-am văzut, nu am vrut să fiu influențată în nici un fel și am vrut să-mi creez propria imagine. Dar promit că zilele astea o să vizionez și filmul, abia aștept să văd dacă diferă foarte mult de viziunea mea, și o să revin cu o comparație carte-film.

Read more >>

miercuri, 6 iunie 2012

Țipătul Leneșului

    Țipătul Leneșului este cel de-al doilea roman al lui Sam Savage, și primul meu contact cu scriitorul. Recunosc că în momentul în care am cumpărat cartea nu știam nimic despre Savage, dar m-a atras mai întâi coperta și mai apoi descrierea, iar modul în care este scrisă m-a surprins în primă instanță, dar pe măsură ce citeam mai mult cu atât îmi capta atenția mai mult.
    Înfățișarea scriitorului ratat, o carte teribil de tristă și de amuzantă în aceeași măsură, este o satiră adusă scriitorilor singuratici și frustrați. 
    Andy Whittaker, unic editor al revistei literare Soap, este ceea ce se poate numi un „scriitor ratat”. Părăsit de soție, fără prieteni, fără inspirație pentru a-și termina romanul, cu o revistă ironizată de alte reviste literare, chiriași de coșmar, principala activitate a lui Andy o reprezintă scrisorile trimise către diverse persoane. Scrisori către fosta soție, către chiriași, respingeri ale unor texte literare primite pentru a fi publicate în Soap, ș.a, scrisori ironice în mare parte ce scot în evidență tristețea, dar și frustarea scriitorului într-un mod cât se poate de comic. 
   De asemenea aceste scrisori sunt și singura modalitate prin care îl putem cunoaște pe protagonist, acesta se creionează în mintea noastră exclusiv prin prisma scrisului său: scrisori, cărți poștale, fragmente din roman, liste de cumpărături etc., și acest lucru este fantastic și incitant pentru cititori.
    În momentul în care ajungi să-l cunoști pe Andy o să te întristeze modul lui de viață, o să-ți dai seama că în ciuda singurătății și a frustărilor sale, este o persoană sociabilă care nu se simte confortabil în această monotonie și „pustietate”, care este plictisit de plictiseală, iar finalul, pe cât de trist este, pe atât de real este.
    Recomand Țipătul Leneșului și chiar dacă începutul poate o să vi se pară plictisitor, dacă nu sunteți obișnuiți cu acest tip de scriere, nu renunțați, cu cât o să citiți mai mult, cu atât o să vreți mai mult.
    "Vezi tu, nu mai am nimic de facut aici. Plec la drum fiindca sunt plictisit, fiindca sunt inspaimantat, fiindca sunt trist. Dar, in esenta, plec fiindca propriile mele glume nu mi se mai par amuzante. Acum cand ma gandesc la ele, ma intreb daca or fi fost vreodata amuzante sau rasul meu le facea sa para asa."

Read more >>

marți, 29 mai 2012

Carte. Dans. Joc... Arta nu mușcă

       Asociatia “Arta nu muşcă” te invită duminică/ 10 iunie/ 2012 , la evenimentul Carte. Dans. Joc ce va avea loc la Casa Universitarilor ( Str. Dionisie Lupu, Nr. 46).
     Ȋncepând cu orele 16.00- va avea loc  un workshop aparte, dedicat iubitorilor de carte şi ȋmpărtăşirii propriilor experiențe, într-un mediu relaxant , susținut de  Adrian Soare –trainer și motivational speaker.(http://www.succesdublu.ro/about/ )
     
        Workshop-ul pornește de la premisa : Citind, te diferențiezi de restul!
   
        Participanții sunt rugați să se prezinte cu o carte, care le-a schimbat viața, viziunea sau modul de a se raporta la societate, ca si punct de pornire pentru exercițiul de elibereare a propriilor “demoni ”, cu scopul de a ne cunoaște și de a ne detensiona de energiile negative acumulate din cursul săptămânii.
   
       Cei care nu vor lua parte la întâlnirea despre cărți, sunt aşteptați cu drag, ȋn frumoasa gradina cu iz de poveste, unde  workshopul de improvizație va fi sustinut de Softskills and Sales Trainer la Apple, cu alte cuvinte, să intre în scenă –Bogdan Grigore(www.bogdangrigore.ro).

      Improvizația este o artă, iar inspirația apare din absolut orice ne înconjoară. Exercițiile sunt benefice pentru spontanietate, amplificarea creativității, dobândirea încrederii în sine, practic să comunicăm eficient și să ascultăm activ , ca finalmente să ne destindem, să ne împrietenim și  să ne distrăm. (http://improvizatie.ro)

      Ȋn partea a 2-a, vor fi prezenți 5 dintre membrii trupei de muzică clasică-contemporană –La pasión de una rosa  ( Alex Raileanu- pian, Ciprian Pop-chitară, Adrian Flautistu-bass, Gabi Stănescu-vioară, Aleka Potinga-voce) ce vor asigura publicului un spectacol de jazz, completat de un recital mirific de poezie, semnat de Andreea Enia.

     Invitatul special este artistul plastic- Oana Birsan- cu o expoziție inedită despre metamorfoză. De asemenea, este autoarea tabloului dedicat nouă/ Arta nu mușcă, realizat într-un mod inspirațional, pe care o să îl admirați, în premieră, în cadrul evenimentului.

    *Plus o surpriză dedicată exclusiv bărbaților, pasionați de calitate și originalitate-Proiectul Arttheo al Teodorei Pricope -batiste pictate manual pe mătase 100% naturală, cu  modele unicat.

   Ȋnscrierea pentru workshop e obligatorie  pe adresa de mail loredana.munteanu@artanumusca.ro

Obiectivul principal al Asociației Arta nu muşcă este acela de a stârni apetitul artistic al  bucureştenilor, şi atragerea lor către astfel de evenimente, desfăşurate într-o manieră modernă şi creativă.

Va asteptam cu mare drag.

Urmăriți Asociația Arta nu mușcă și pe pagina de facebook: http://www.facebook.com/artanumusca

Read more >>