Ovsyanki (Silent Souls)

An: 2010

Regie: Aleksey Fedorchenko

Scenariu: Denis Osokin

Distribuție: Yuliya Aug

                 Yuriy Tsurilo

                 Viktor Gerrat

      O nouă recomandare din partea Adrianei Zăvoi , ce nu m-a dezamăgit nici de această dată. Într-o perioadă în care, după prea multe vizionări „comerciale”, căutam cu disperare un film care să aibă „acel ceva”, ce-l deosebește de „mulțime”, ce-l face să-ți rămână în memorie și să te bântuie zile întregi, Silent Souls a venit ca o rază de soare după o iarnă grea.

     Un film ce reușește să-ți atingă fiecare coardă sensibilă, o minunată dramă, Silent Souls este o lecție de cinematografie, nici un film nu a mai reușit de foarte mult timp să-mi transmită atât de bine trăirile personajelor.

   Când soția lui Miron, Tanya, moare, acesta îl roagă pe cel mai bun prieten al său să-l urmeze într-o călătorie unde cei doi și-au petrecut luna de miere, pentru a-i duce trupul în apele zonei. Cauzele morții, mai tinerei soții, nu le știm și parcă nici nu simțim nevoia să le aflăm, pentru că ceea ce contează pentru regizor, și reușește cu măiestrie să ne transmită și nouă acest lucru, este emoția și sufletul celui în viață în fața decesului cuiva drag.

   Aist îl ajută pe Miron să îndeplinească toate ritualurile necesare morții și pentru că în religia lor, apa reprezintă divinitate, ultima călătorie a Tanyei va fi către apele locului în care a fost fericită alături de soțul ei.

Filmul reprezintă drumul celor doi către locul cu pricina, un drum presărat cu emoție și amintiri, pe parcursul căruia Miron îi împărtășește lui Aist detalii despre viața alăuri de soția sa, dragostea dintre ei și și viața lor sexuală. Însă regizorul nu ne oferă doar amintirile soțului, de asemenea ne vor fi împărtășite și amintirile lui Aist din care deducem că și el era îndrăgostit de Tanya. 

      Chiar dacă dialogul „este cu măsură”, nici nu avem nevoie de mai mult pentru a privi în sufletele personajelor, iar stilul lent al filmului oferă lirism și o atmosferă sumbră, ai impesia că în fața ochilor vizualuzezi un poem profund și foarte emoționant. 

      Durata filmului este de mai puțin de 80 de minute, dar te face să simți că ai fost alături de personaje o eternitate, te simți copleșit de fiecare scenă în parte, filmată seducător, ca un vis învăluit în mister.

Read more >>

Festivalul de Film NexT trimite un membru în juriul Festivalului de Film Francofon de la Namur

    Festivalul de Film NexT organizează şi anul acesta concursul în urma căruia este ales un membru în juriul Festivalului de Film Francofon de la Namur.

    Festivalul de Film Francofon de la Namur alege în fiecare an 7 tineri cu vârsta între 18 şi 25 de ani, provenind din ţări francofone, pentru a face parte din juriul Emile Cantillon, juriu care are ca sarcină acordarea premiului pentru cel mai bun film de debut aflat în competiţia festivalului.

    Pentru cea de a 28-a ediţie a sa, ce va avea loc între 27 septembrie – 4 octombrie 2013, Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur alege unul dintre membrii juriului Emile Cantillon în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film NexT. Câştigătorul va fi ales în urma unui concurs de critică de film pe marginea lung metrajului Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude, România, 2012).

    Cei care doresc să participe la concurs trebuie să aibă vârsta între 18 şi 25 ani şi trebuie să fie vorbitori de limba franceză. Concursul este deschis  tuturor cinefililor, studiile de specialitate (critică de film) nefiind obligatorii.

     Perioada pentru înscrieri şi trimiterea cronicilor: 1 – 11 aprilie 2013 (ora 23:59)

    Înscrierile se primesc pe adresa concurs@nextproject.ro, (menţionând în titlu cuvântul Namur). Mailurile trebuie să aibă ataşate formularul de înscriere şi o copie după actul de identitate.

     În perioada 1-10 aprilie, la cerere, cei interesaţi vor putea viziona filmul Toată lumea din familia noastră la sediul Festivalului NexT.

     Termen-limita pentru trimiterea cronicilor: 11 aprilie 2013 (ora 23:59)

Cronicile trebuie redactate în limba franceză şi trebuie să aibă între 2500 şi 3000 de caractere (spaţii inclusiv).

    Câştigătorul va merge la Namur în perioada 27 septembrie – 4 octombrie 2013 şi va face parte din juriul tânar Emile Cantillon al celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Filmului Francofon de la Namur, alături de alţi reprezentanţi ai unor ţări francofone.  Cheltuielile de deplasare, cazare şi masă vor fi acoperite de Festivalul de Film Francofon de la Namur.

    Câștigătoarea ediției din 2010 a acestui concurs, Irina Trocan, a intrat în echipa NexT în calitate de co-selecționer.

  Mai multe detalii despre Festivalul de la Namur şi despre juriul Emile Cantillon: http://www.fiff.be/

    Câştigătorul concursului NexT, viitor membru al juriului Emile Cantillon, va fi anunţat pe data de 13 aprilie 2013, în cadrul Galei de închidere a celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT.

    Fişa de înscriere poate fi descărcat de pe www.nextfilmfestival.ro

Read more >>

WARM UP NexT 2013

Filmele câştigătoare NexT 2012

       După cum știți deja ne pregătim de cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Next, ce se va desfășura pe între 10-14 aprilie în București.

       Și ca să ne „încălzim” înainte de ediția 2013, Next oferă publicului un ultim eveniment de WARM UP, înainte de începerea ediţiei din 2013. Evenimentul se va desfășura joi, 28 martie, în Club Control, se vor proiecta cele şase filme câştigătoare ale ediţiei din 2012 a Festivalului NexT: Pe malurile Mediteranei, în regia lui Olivier Py, Junior, realizat de Julia Ducournau, Aglaée, în regia lui Rudi Rosenberg, Camera, regia Fernando Franco, De azi înainte, în regia lui Dorian Boguţă şi Hello Kitty, regizat de Millo Simulov.

     Scurt metrajul francez, Pe malurile Mediteranei, este marele câștigător al ediției din 2012. Filmul descris de juriu drept „un poem cinematografic de amploare, realizat din înregistrările video ale familiei vechi de 40 de ani”, a primit Trofeul NexT. 

     Scurtmetrajele Junior şi Aglaée, sunt câştigătoarele de anul trecut ale Premiului „Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie. Amintind de spiritul filmelor lui Cristian Nemescu şi ale lui Andrei Toncu, Aglaée surprinde lumea adolescenţilor, cu tot ce cuprinde ea, iar Junior spune o poveste cu răsturnări de situaţie. Scurtmetrajul Aglaée a câştigat, de asemenea, şi Premiul publicului la ediţia din 2012.

     Scurtmetrajul Camera, respectiv sound designerul Nacho Arenas, a primit anul trecut Premiul „Andrei Toncu” pentru cea mai bună coloană sonoră.

   Cele două filme româneşti din program sunt De azi înainte, premiat pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, şi Hello Kitty care a primit Premiul publicului pentru film românesc.

     Proiecția va avea loc joi, 28 martie, în Club Control și va începe la ora 19.30. Accesul este liber şi se face prin intrarea în sala Berlin.

     

     Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT va avea loc între 10 şi 14 aprilie.

     Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară şi în 2013 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.

     Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei şi Uniunii Cineaştilor din România.

     Sponsori : JTI, HBO

     Parteneri: Romtelecom, ArCuB, Cărtureşti, Stage Expert, Abis, Cinelabs Romania, Noumax, F64, UNATC, UPS, Mobila Dalin, Illy, La Fantana, Romanian Film Supporter, Mediatrust, Goethe Institut, Institutul Cervantes, Ambasada Suediei, Ambasada Portugaliei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Institutul Balassi

    Parteneri media: Cocor Media Channel, ShortsTV,  Utv, Money TV, Radio Guerilla, Decât o revistă, TATAIA, Money Magazine, BeWhere, Şapte Seri, GQ, Playboy, Ring, Revista de Povestiri, Feeder.ro, orasulm.eu, metropotam.ro, urban.ro, hotcity.ro, Trilulilu.ro, Liternet.ro, SUB25.ro, Filmreporter.ro, Peteava.ro, Cinemagia.ro, Modernism.ro, Hypestreet.ro, CooperativaUrbana.ro

   NexT Kids este un program susţinut de Itsy Bitsy şi promovat de urbankid.ro şi prokid.ro.

   Bilete şi abonamente disponibile prin EventBook.  

Read more >>

Life of Pi

An: 2012
Regie: Ang Lee
Scenariu: David Magee
Distribuție: Suraj Sharma
                 Irrfan Khan
                 Adil Hussain
      Life of Pi este genul de film pe care îl urmărești și te minunezi, te minunezi de cât de frumoasă este lumea, de cât de multe ne oferă și noi am devenit incapabili să vedem aceste lucruri, și mai ales te minunezi de cât de incitantă poate fi viața. Îmi amintește foarte mult de The Tree of Life, deoarece este un film pe care îl urmărești și ai o revelație, vrei să schimbi ceva în viața ta, îți dorești să descoperi frumusețea din lucrurile banale, să vezi partea bună din lumea ce ne înconjoară, este ca și cum timp de 2 ore te afli într-un alt univers, într-un spațiu necunoscut, ce îți oferă doar satisfacție. 
    Am citit multe recenzii ce lăudau filmul, și oricât de mult îți cresc așteptările odată cu aceste critici pozitive, vizionare îți depășește orice așteptare, din punct de vedere vizual. Sentimentul este ca atunci când intri într-o galerie de artă și cu toate că vezi „imagini” cunoscute, viziunea și modul de interpretare a artistului reușesc să te lase fără cuvinte. Am citit de asemenea și păreri contra așa-zisului mesaj religios, dar de data asta eu am refuzat să interpretez și să caut simboluri ascunse, am luat povestea ca atare, o simplă poveste, o poveste frumoasă spusă într-un mod pentru care orice superlativ aș folosi, ar fi prea puțin.

    Filmul ne istorisește exeriența unui tânăr, ce petrece 227 de zile pe mare, într-o barcă de salvare alături de un tigru. Povestea lui Pi începe în India în grădina zoologică deținută de familia sa. Deoarece afacerea mergea din ce în ce mai prost, tatăl său decide să se mute în Canada, astfel că împreună cu câteva animale, întreaga familie se îmbarcă într-o navă. În urma unei furtuni puternice pe mare, familia băiatului și echipajul navei dispar, în timp ce Pi reușește să se salveze într-o barcă de salvare în care mai cad din întâmplare, o zebră, un urangutan, o hienă și tigrul. Zebra și urangutanul sunt uciși de hienă, care în cele din urmă moare și ea. Rămas doar cu tigrul, de care inițial îi era teamă, Pi este nevoit să învețe să supraviețuiască alături de el.

   Unul dintre punctele forte ale scenariului este tocmai faptul că povestea se ferește în a sensibiliza și a umaniza tigrul, așa cum s-ar fi întâmplat probabil într-un film tipic hollywoodian. Acest tigru nu este un tigru „din desene animate”, este real, este un animal sălbatic cu adevărat, iar Pi trebuie să lupte pentru „a ajunge la o înțelegere” cu el. Chiar dacă în final tigrul nu mai vede în băiat o posibilă victimă, nici măcar un stăpân ci o ființă alături de care trebuie să supraviețuiască, el rămâne totuși o ființă sălbatică.

      Astfel Ang Lee ne prezintă lupta de supraviețuire a celor doi, o poveste despre adaptare, o călătorie spirituală, o experiență de viață unică, ilustrată cu lirism și magie. 
     Într-o prezentare artistică, cu o coloană sonoră pe măsură filmul se învârte în jurul credinței lui Pi, sentimentele, temerile și îndoielile acestuia.
     Ang Lee ne oferă unul dintre cele mai bune filme ale anului și cu siguranță unul dintre cele mai frumoase filme din punct de vedere vizual, din istoria cinematografiei.

Read more >>

The Master

An: 2012
Regie: Paul Thomas Anderson
Scenariu: Paul Thomas Anderson
Distribuție: Joaquin Phoenix
                 Philip Seymour Hoffman
                 Amy Adams
      Paul Thomas Anderson și Joaquin Phoenix m-au făcut să am așteptări mari de la The Master și pot să fac o afirmație pe care nu am mai făcut-o de foarte mult timp „așteptările nu mi-au fost dezamăgite”. Este o plăcere să vezi că a trecut ceva timp de la filmul care a consacrat un regizor, iar el încă depune efort să realizeze filme la fel de bune, chiar mai bune, întotdeauna aducând ceva nou, încercând să fie diferit de ceea ce se realizează la Hollywood.
     The Master este un film special pentru că nu încearcă să manipuleze, nu gândește el pentru tine, nu îți „spune” ce să gândești, te lasă pe tine să tragi concluzii de unul singur, poate prea singur, pentru ca sunt momente când te pierde total, dar tocmai acesta este framecul lui nu-ți permite să închizi ochii nici o clipă de teamă să nu ratezi ceva.
     Unul dintre cei mai importanți regizori ai generației sale, Anderson, ne oferă o capodoperă, un film complet, excelent scris, regizat, interpretări extraordinare, imagine, decor etc., nu pot să găsesc nici măcar un lucru care să nu fie bine realizat. 
    Cu o abordare caustică și ingenioasă a unui subiect controversat, ni se spune o poveste delirantă, o poveste ce ne va lăsa uneori cu un mare semn de întrebare deasupra capului, dar o poveste spusă într-un mod minunat, ce va reuși să ne impresioneze cu fiecare scenă. 

    Performanța lui Joaquin Phoenix este magistrală, el interpretează un personaj complex, profund, afundat într-o multitudine de trăiri pe care reușește să le transmită publicului într-un mod natural, cu mult profesionalism. Freddie Quell este un veteran de război, ce intră în lumea bizară a lui Dodd, liderul unei mișcări religioase numite „Cauza”. Un obsedat sexual alcoolic, Freddy este „candidatul” perfect pentru demonstrațiile și exercițiile liderului. Acesta se atașază de Dodd și familia sa și călătorește cu ei pentru a răspândi învățăturile Cauzei, de-a lungul Coastei de Est. Dodd îl face pe Freddy să închidă ochii și să găsescă drumul în trecut către memoria unei fete pe care a lăsat-o când s-a înrolat, dar exercițiile repetate și fără rezultat îl fac pe acesta din ce în ce mai furios și mai frustrat. Principiile „religiei” sunt dubioase și se învârt în jurul convingerilor în viețile trecute, iar scopul acesteia este de a șterge traume vechi. 

   O interpretare puternică vine și din partea lui Philip Seymour Hoffman, ca Lancaster Dodd, dar și din partea lui Amy Adams în rolul soției acestuia, Peggy Dodd. Amy Adams m-a convins de talentul ei odată cu The Fighter, iar în The Master mi se pare de-a dreptul excepțională, nici nu-mi vine să cred că este aceeași persoană căreia nu-i dădeam nici o șansă acum câțiva ani, în Enchanted.
    O tehnică cinematografică genială, imagini magistrale ce te introduc într-o lume de vis, o lume halucinantă ce ne ilustrează peisaje minunate și conturează portrete extraordinare ale personajelor, totul într-o atmosferă ce îți dă o stare de spirit stranie, greu de descris în cuvinte.

    Un film despre putere perfidă, subiect atins de către regizor în majoritatea filmelor lui, despre fanatism și iluzii false, un film provocator, și creativ, pot să spun cu toată convingerea că The Master este unul dintre cele mai bune filme ale anului.

Read more >>

Fum și filme - Leapșă cinefilă

      Se pare că a început, din nou, sezonul lepșelor în blogosferă, dar nu mă plând deloc, din contră, îmi place când toți cinefilii se unesc și dezbat, fiecare în modul său, un subiect anume. 
De data asta provocarea ne este aruncată de Adriana de la Cinemateca Zăvoi, care ne propune „să găsim plăcerea în a privi fumători celebri în filme dragi nouă”. Chiar dacă nu sunt fumătoare accept cu plăcere leapșa pentru că, trebuie să recunoaște, sunt personaje, în filme, care arată atât de bine învăluite în fum.
                   Nicole Kidman în The Hours

                     Angelina Jolie în Girl Interrupted

                        Uma Thurman în Pulp Fiction

                        Brad Pitt în Fight Club

                         Robert De Niro în Goodfellas

                         Marcello Mastroianni în La Dolce Vita

                          Bette Davis in Now, Voyager

                          Gael García Bernal în La Mala Educación

                          Rita Hayworth în Gilda 

                           Penelope Cruz în Vicky Cristina Barcelona 

                              Anne Wiazemsky în La Chinoise

                              James Dean în Giant

                            Daniel Day Lewis în There Will Be Blood

                              Monica Belluci în Malena

                              Marlon Brando în A Streetcar Named Desire

                              River Phoenix în Stand By Me

                              Al Pacino în Scarface

                              Louis Garrel și Eva Green în The Dreamers

                              Edward Norton în Fight Club

                              River Phoenix în My Own Private Idaho

                              Natalie Portman în Leon

                                Helena Bonham Carter în Fight Club

       

Read more >>

Cărți în filme - leapșă cinefilă

   Trei prieteni cinefili, Rontziki (inițiatoarea lepșei), Angela și Piratul Cinefil, mi-au pasat o leapșă ingenioasă și foarte atractivă , și rușine să-mi fie că răspund cu așa întârziere. Această leapșă pe care eu o văd ca un test al memoriei și al atenției asupra detaliilor ne provoacă să ne amintim momente din filme în care personajele citesc diferite cărți. La prima vedere nu pare atât de dificil, dar încercați să vă amintiți și ce anume citesc. Recunosc am stat ceva timp pe gânduri și până la urmă doar atât am putut „stoarce” din memoria mea, ce pare că a început să mă lase la greu.
Până acum au mai răspuns Rontziki, Angela, Piratul Cinefil, Adriana, și... sper că nu am uitat pe nimeni.. Ca de obicei leapșa merge la oricine dorește, oricine poftește.

    Into The Wild - Family Happiness, Tolstoy

    The Hours - Mrs Dalloway, Virginia Woolf

    Match Point - Crime and Punishment, Dostoievski

    When Harry Met Sally - The Icarus Agenda, Robert Ludlum

    Inglourious Basterds - The Saint In New York  Leslie Charteris

    The Reader - Emilia Galotti, Lessing

    Pulp Fiction - Modesty Blaise, Peter O'Donnell

    Silver Linings Playbook - A Farewell to Arms, Hemingway

    Bande A Part - Romeo And Juliet, Shakespeare

    Bram Stoker’s Dracula - Arabian Nights, Richard F. Burton

     Twin Peaks - Great Expectations, Charles Dickens

       An Education - King Lear, William Shakespeare

Read more >>

Argo

An: 2012

Regie: Ben Affleck

Scenariu: Chris Terrio 

Distribuție: Ben Affleck

                 Bryan Cranston

                 John Goodman

                 Alan Arkin

       După cum am mai spus, în nenumărate rânduri, niciodată nu mi-a plăcut Ben Affleck actorul, i-am apreciat calitățile regizorale odată cu Gone Baby Gone și The Town, dar nu pot să spun că au fost filme care m-au impresionat. Însă Argo... Argo este diferit, Argo a reușit, în mod surprinzător să mă impresioneze, Ben Affleck a reușit în mod surprinzător să mă impresioneze și mi-a demonstrat că succesul regizoral anterior nu a fost o întâmplare. 

     Ben Affleck creează un thriller politic inteligent și captivant, plin de suspans, dar presărat și cu umor, ce te va ține lipit de scaun, cu sufletul la gură, chiar dacă deja cunoști povestea și ști care va fi finalul.

     Filmul este bazat pe fapte reale. Acțiunea se petrece în 1979 în timpul revoluției când militanții atacă ambasada americană din Teheran, luând 52 de americani ostatici. Șase oficiali americani reușesc să fugă din ambasada SUA și se ascund în casa ambasadorului canadian. Operațiunea de salvare a celor 6 este o operațiune pe viață și pe moarte, în care CIA și Hollywood-ul au avut un rol definitoriu. 

În încercarea disperată de a găsi cea mai bună soluție pentru a-i salva pe refugiați, Tony Mendez, specialist în exilări propune producerea unui film fals. Astfel se creează o diversiune, a cărui scenariu era o echipă de şase producători de la Hollywood care veneau în Iran pentru o căuta locații pentru un film numit "Argo".

     Imaginea filmului se „încadrează” perfect în atmosfera vremii respective, îți dă un sentiment autentic al sfârșitului anilor '70 - începutul anilor '80, aceeași atenție pentru redarea atmsferei fiind simțită și la capitolul vestimentație, machiaj și decor. Totul este gândit și pus în practică cu mare precizie și deosebită atenție pentru detalii, Argo, chiar este un film extrem de bine realizat.

     Cu un scenariu clar și puternic, filmul reușește să ne implice 100% în acest haos politic. Tensiunea crește cu fiecare moment, iar spre sfârșit pur și simplu nu mai suntem în stare să auzim nimic, suntem cu totul rupți de realitate, aparținem trup și suflet acestei operațiuni de salvare, suntem parte din ea.

     Argo este fără îndoială unul dintre cele mai bune filme ale anului, viclean și sofisticat, este o dramă inteligent scrisă și ingenios executată ce te va cuceri pe loc.

     

Read more >>

Django Unchained

An: 2012

Regie: Quentin Tarantino

Scenariu: Quentin Tarantino

Distribuție: Jamie Foxx

                 Christoph Waltz

                 Leonardo DiCaprio

                 Samuel L. Jackson

     Cât de mult am așteptat acest film, de câte ori am văzut tailer-ul și așteptările mele creșteau cu fiecare recenzie pozitivă.. și au fost multe. Am citit recenzii în care se spunea că acesta este cel mai bun film al regizorului,  filmul pentru care Tarantino s-a pregătit toată viața.

   Am ajuns și eu să-l văd și am ieșit puțin confuză din sala de cinema și asta nu pentru că nu am înțeles filmul ci pentru că nu puteam înțelege de ce a fost considerat cel mai bun film al regizorului. Și ca să nu mă înțelege-ți greșit o să spun încă de la început, nu vrea să insinuez că nu mi-a plăcut sau că îl consider un film slab, în nici un caz, dar „cel mai bun film”, „filmul pentru care s-a pregătit toată viața” e mult spus. Nu pot să spun nici că m-a dezamăgit, dar nici nu s-a ridicat la așteptările mele, care, dacă stau bine și mă gândesc, poate erau prea mari.

    Sunt mare fan Tarantino, pentru mine Pulp Fiction este un film aproape imposibil de depășit, și tocmai de aceea, pentru că știu potențialul regizorului, mai ales potențialul său ca scenarist, am rețineri în a considera Django Unchained cel mai bun film al său. Am apreciat noutatea, dar chiar dacă este un film „tipic” Tarantino, aș fi vrut să văd și mai mult din vechiul Tarantino, ale cărui scenarii erau unice, cu replici originale ce reușeau să te impresioneze de fiecare dată.

    Dar, așa cum am spus, chiar dacă nu a fost pe măsura așteptărlor mele, o să încerc să fiu obiectivă și să spun că Django Unchained este un film bun, un film antrenant și provocator ce reușește cu succes să fie în același timp și în aceeași măsură teribil și distractiv. Cu un schimb de replici acide și sarcastice, și o acțiune ce te face să tresari imediat după ce ți-a provocat hohote de râs, Django Unchained este un film ce îți oferă două ore și jumătate de bună dispoziție.

   Filmul începe cu un șir de sclavi încătușați ce străbat deșertul rezistând căldurii sufocante pe timpul zilei și frigului înțepător pe timpul nopții, aceasta fiind și scena mea preferată, din film, ca imagine. Și dacă tot veni vorba de imagine, țin să menționez  că marea noutate adusă de regizor am sesizat-o în privința imaginii, și nu mi-a displăcut deloc, din contră mi-a plăcut atenția acordată minunatelor peisaje, paleta de culori creată specific în stilul western și atmosfera occidentală.

   Într-o interpretare de excepție Jamie Foxx este un sclav pe nume Django, care este eliberat de carismaticul Dr. King Schultz (Christoph Waltz), pentru a a-l ajuta să prindă trei infractori. Nici Waltz nu este mai prejos ca interpretare și ne oferă un personaj pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești. Pretins medic stomatolog, Schultz este de fapt un vânător de recompense și la început are nevoie de Django doar pentru a-i indentifica pe cei trei, dar după ce vede „abilitățile” acestuia îi propune să colaboreze cu el, și-i promite că îl va ajuta să-și găsească soția, Broomhilda. După ce află că aceasta este captivă pe plantația Candyland, al cărui proprietar este Calvin Candie (Leonardo Di Caprio), încearcă să o cumpere apelând la tot felul de false pretexte care într-un final vor stârni suspiciuni. 

    Ca în orice film marca Tarantino, violența extremă este „ca la ea acasă”, nu lipsește nici sângele acela fals și exagerat ce ne place la nebunie, nici ironia și nici dialogurile inteligente, chiar dacă acestea sunt într-o doză mai puțin originală decât în clasicele lui, acesta fiind și unul dintre aspectele de la care aveam mai multe așteptări. Să dacă tot am ajuns la capitolul așteptări, trebuie să precizez că cele mai mari așteptări le aveam la nivelul scenariului și, din păcate, nu pot să spun că așteptările mi-au fost pe deplin împlinite. Regizorul se lovește de câteva stereotipuri atât în construcția personajelor, dar și a firului narativ.

  Am apreciat întotdeauna faptul că Tarantino face filme în primul rând ca să binedispună publicul, nu se agață de prea multe probleme de etică, filmele lui nu sunt genul de filme cu morală la final, chiar dacă subiectele alese de el ar putea cu ușurință să se îndrepte către așa ceva, și acest lucru se aplică și la Django Unchained. Chiar dacă poveste din spatele filmului prezintă o parte sensibilă din istoria SUA, regizorul nu încearcă să ne manipuleze și să ne insufle o imagine etică, el ne oferă divertisment 100% „împachetat în cel mai frumos ambalaj”.

    Despre soundtrack nu cred că este nevoie să mai spun cât de bine ales este, suntem deja familiarizați cu gusturile muzicale ale regizorului și deosebita atenție pe care el o acordă acestui aspect. Nu m-au deranjat nici ritmurile de hip-hop din partea a doua a filmului, mi s-au părut, într-un mod bizar, portivite și amuzante.

   În concluzie, chiar dacă eu personal aveam așteptări mai mari, recomand cu toată căldura Django Unchained, un film care m-a binedispus așa cum nici un alt film nu a mai făcut-o de mult timp, un film nebun, dar frumos de nebun, pe care trebuie neapărat să-l vedeți la cinema pentru a vă putea bucura la maxim de el.

  P.S. Am văzut odată un interviu cu monteurul lui Tarantino și spunea că pentru Pulp Fiction a dus „lupte seculare” cu regizorul pentru a-l convinge să scurteze unele scene, de curând am aflat că acesta a murit înainte de Django, probabil așa se explică și durata de aproape 3 ore a filmului

Read more >>