An: 1998
Regie: John Maybury
Scenariu: John Maybury
Distribuție: Derek Jacobi
Daniel Craig
Tilda Swinton
Când am văzut prima dată Love is the Devil, eram în liceu, încă nu știam prea multe despre Francis Bacon, mi-a plăcut filmul vizual, dar nu cred că l-am înțeles. A doua oară l-am văzut în anul II de facultate și mi s-a părut o capodoperă, l-am revăzut vara asta și, din nou, m-a impresionat atât de mult încât am avut impresia că îl văd pentru prima dată.
Despre Francis Bacon, unul dintre cei mai importanți artiști ai sec. XX, nu se putea face un film biografic tipic, pentru că Bacon nu era un artist tipic. Portretele lui surprind aspectele cele mai grotești ale ființei umane, picturile lui vorbesc de la sine și ne spun că în spatele lor se află o persoană ce prezintă o relație specială cu partea întunecată a umanității. Bacon a fost un artist ce a stârnit numeroase controverse, atât arta sa, cât și viața personală au fost întotdeauna în centrul atenției, iar în Love is the Devil, John Maybury înceracă să surprindă aceea latură întunecată a artistului prin prisma scandaloasei relații amoroase cu George Dyer.
Acțiunea filmului se petrece la sfârșitul anilor '60 - începutul anilor '70, în Londra, când arta lui Bacon era deja cunoscută în toată lumea. Dyer intră prin efracție în studioul artistului, iar acesta în loc să cheme poliția îi cere să i se alăture în pat și astfel începe relația dintre cei doi. O relație distructivă pentru George este o relație favorabilă pentru arta lui Bacon. Artistul realizează o serie de tablouri avându-l ca inspirație pe partenerul său, tablouri ce redau starea sumbră și tulburătoare a lui Dyer pe parcursul relației celor doi.
Regizorul îndrăznește să pătrundă în cele mai intime momente din viața artistului alături de partenerul său, și chiar dacă povestea ce ne este relatată este relativă, este convingătoare. Acesta este Bacon pe care ni-l imaginăm cu toții când îi admirăm opera. Nu m-a uimit și nu mi s-a părut exagerată această variantă a artistului manipulativ, care se folosește într-un mod obsesiv și crud de iubire în căutarea inspirației, pentru care iubirea este mai întâi distrugere pentru ca, mai apoi, să devină o formă de creație. Bacon era un artist ce vedea doar partea întunecată a lumii în care plăcerea și teroarea se află pe același teritoriu și nu pot exista una fără alta.
Maybury încearcă să redea viața unui artist într-o formă artistică și în mare parte reușește. Imagini distorsionate și neclare, unghiuri neobișnuite și rigide, decor minimalist, scene filmate într-un ritm discontinuu, cadre remarcabile în oglindă, filmul este construit într-o manieră stilistică ce ne dă impresia unei picturi expresioniste.
La credibilitate poveștii contribuie cu succes și cei doi actori în rolurile principale. Daniel Craig reușește o interpretare foarte bună, surprinzător de bună, a unei persoane ce „plutește” în spații și printre oameni ce nu-i aparțin, într-o lume în care nu-și găsește locul. El îl întruchipează cu succes pe George Dyer, amantul „chinuit”, aflat mereu în derivă, a cărui decădere o vedem și o simțim cu fiecare pas.
Cât despre personajul Francis Bacon, acesta nici nu putea să aibă o interpretare mai bună decât cea pe care o oferă Derek Jacobi. Performanța acestuia este excepțională, lăsând la o parte asemănarea fizică impresionantă, acesta dă dovadă de profesionalism și crativitate și reușește să redea o imagine completă a unei personalități atât de complexe, a unuia dintre cei mai controversați artiști ai sec. XX.
Love is the Devil, un film subestimat, un film care merită să fie mult mai cunoscut decât este în acest moment, un film cu buget redus ce ne demonstrează că arta nu necesită mulți bani, ci, în primul rând, pasiune și talent.
.jpg)
