După Dealuri

An: 2012

Regie: Cristian Mungiu

Scenariu: Cristian Mungiu

Distribuție: Cristina Flutur

                 Cosmina Stratan

                 Valeriu Andriuta

    Până acum dezamăgirea pentru faptul că filmul lui Mungiu nu a ajuns pe lista de nominalizări era bazată mai mult pe „patriotism” și pe filmele anterioare ale regiozrului, care mi-au demonstrat valoarea acestuia, însă după ce am vizionat După Dealuri, pot sa spun doar nedreptate. Este adevărat că înafară de Amour (care nu numai că își merită locul în listă, ci este prea valoros pentru „marele” Oscar), nu am văzut nici un alt film nominalizat la „Cel mai bun film străin”, însă cu greu îmi vine să cred că vreunul dintre acestea ar fi mai bun decât al nostru După Dealuri.

    Mungiu reușește în 150 de minute să relateze într-un mod personal întâmplarea cutremurătoare de la Tanacu, ce a zguduit o țară întreagă la vremea respectivă, dar fără a acuza și fără a arăta cu degetul către un vinovat. Regizorul reușește să se detașeze de adevărata poveste, să închidă ochii în fața speculațiilor din presă și ne aduce în prim plan o poveste ce și-a găsit inspirația în cumplita și controversata întâmplare, dar care în final se transpune într-un film original, într-o operă de artă a cinematografiei româneși.

   Într-o atmosferă sumbră și misterioasă ni se relatează o întâmplare tragică, ce îți dă fiori și te ține în suspans pe tot parcursul filmului, dar care nu simte nevoia nici un moment să te impresioneze prin scene de violență,  sau scene cu tentă horror. Așa cum ne-am obișnuit deja pentru regizorul român contează doar poveste, el nu recurge la artificii și exagerări inutile, nu are nevoie, pentru că modul în care acesta transpune o poveste ne impresionează prin sinceritate și realism, printr-un scenariu foarte bine realiza, prin imagini deosebite și personaje interpretate impecabil. Mungiu a găsit cheia succesului.

     Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. În timp ce Voichița și-a găsit calea către credință, Alina a lucrat în Gemania, iar acum se întoarce să o ia cu ea pe prietena ei. Alina trece printr-o perioadă foarte grea în care se simte apăsată de singurătate și vine la Voichița sperând că revederea cu aceasta o va ajuta. Deși vrea să își ajute prietena și să fie alături de ea, nici pentru Voichița nu este ușor să renunțe la calea religioasă pe care și-a ales-o. Cuprinsă de teama de a rămâne singură Alina luptă cu toate puterile să nu piardă afecțiunea singurei persoane căreia i-a păsat vreodată de ea și să fie din nou împreună, în timp ce, cei din jur ajung să se întrebe de unde vine această forţă.
    Atunci când ești „copilul nimănui”, nimănui nu-i pasă de tine. Alina nu mai este binevenită la familia care a avut grijă de ea, nici la spital nu vor să o mai țină, iar când vede cât de dedicată este Voichița lui Dumnezeu și mănăstirii, se lasă în voia nebuniei și încearcă se se răzbune pe „cele sfinte”, pe care le consideră vinovate pentru îndepărtarea de prietena ei.

    Filmul este învăluit de suspans și cu cât se apropie de final devine mai tumultos, iar în final, maestrul își închieie concertul în note liniștite, dar această liniște, nu este reală, nu reprezintă și liniștea ta, pentru că odată cu încheierea filmului, nu se încheie și gândurile tale. Te simți incomod și cuprins de teamă, dar nu este o frică ca atunci când urmărești un film horror, nu este o frică de ceva anume, este o frică de necunoscut, de natura umană și de slăbiciunile ei.
    După Dealuri pleacă de la Cannes cu două bine meritate premii, pentru scenariu și pentru interpretare (Cristina Flutur și Cosmina Stratan). Încă nu-mi vine să cred că acesta este primul film al celor două actrițe, că acei ochi plini de disperare și nebunie, ai Cristinei Fluturi, nu au mai avut contact până acum cu camera de filmat. Nu pot aș putea să spun care este mai bună ca interpretare, pentru că, în realitate, sunt indispensabile una pentru cealaltă. 

    Din punct de vedere estetic filmul este un tablou pitorec ce prezintă imagini și peisaje minunate, într-o atmosferă rece și sumbră, ale mănăstirii și ale dealurilor din Tanacu.
    În acest film Mungiu abordează teme controversate, și vorbește despre lucrui incomode, despre lucruri ale căror păreri au fost și vor fi întotdeauna împărție și despre care cei mai mulți preferă să nu aibă nici o părere. Dar regizorul se descurcă excelent cu un astfel de subiect, pentru că îl tratează cu respect și echilibru, nu trage concluzii și nici nu-și îndeamnă spectatorii să tragă concluzii, nu este în nici o tabără și nu arată cu degetul către nici o tabără.
  După Dealuri nu este doar cel mai bun film al anului, ci unul dintre cele mai bune filme văzute în ulimii ani.

Read more >>

Amour

An: 2012
Regie: Michael Haneke
Scenariu: Michael Haneke
Distribuți: Jean-Louis Trintignant
               Emmanuelle Riva
               Isabelle Huppert
     Uneori am prostul obicei ca în timp ce văd un film să și desenez. Intenționam să fac același lucru si la Amour. Am luat creionul și o coala de hârtie, am pus filmul si am stat timp de 2 ore cu foaia si creionul în mână fără să schițez macar un punct și fără să-mi mut ochii de la ecran nici măcar o secunda. Abia când s-a terminat filmul am realizat că încă mai am creionul în mână.
    Amour este filmul pe care îl așteptam de atât de mult timp, filmul care mi-a demonstrat că și în ziua de azi mai sunt regizori care reușesc să te emoționeze, cu un subiect sensibil, fără a apela la melodarmă și filmul care îmi demonstrează că festivalurile de film sunt pe calea cea bună și uneori mai sunt capabile să aprecieze adevăratul „frumos” al cinematografiei.
   Amour este un film aproape de perfecține, o capodoperă a cinematografiei contemporane.
   Tema principală a filmului este iubirea de durată a unui cuplu și cum aceasta face față suferinței. Georges și Anne sunt un cuplu de intelecuali, profesori de muzică pensionați, aflați la vârsta a 3-a, despre care îți poți da seama încă de la început că au avut o căsnicie fericită și plină de iubire. Când Anne suferă un accident vascular, ce o paralizează pe partea dreaptă, viața celor doi se schimbă în mod neașteptat. Georges și Anne fac tot posibilul pentru a se obișnui cu această situație, pentru a face față suferinței femeii și a fricii pentru când lucrurile se vor înrăutății. Filmul descrie degenerarea atât fizică cât și psihica a femeii pas cu pas si reacțiile celor doi. Ei nu lasă pe nimeni să fie părtaș suferinței lor, nici măcar pe fiica lor, care pentru Georges nu pare să înțeleagă de ce el refuză să o ducă la un azil și preferă să o îngrijească singur. O scenă ce mi-a rămas în minte este momentul în care fiica îngrijorată că tatăl nu a raspuns la telefon îi face o vizită neașteptată și îi reproșează că nu s-a gândit la grijile ei. Raspunsul inevitabil al acestuia pare rece, dar ascunde multă suferință „Grijile tale nu-mi sunt de nici un folos”.

     O poveste într-un spațiu claustrofoic, acțiunea se petrece exclusiv într-un apartament din Paris, în care există doar doi oameni și iubirea pe care și-o poartă, doi oameni care sunt totul unul pentru celălalt.
    Modul de filmare, cadrele lungi și statice sunt ale lui Michael Haneke, dar cu toate astea Amour aduce ceva nou pentru regizorul austric, un nivel de sensibilitate și intimitate pe care nu suntem obișnuiți să o primim din partea lui, dar care este binevenită și pe care acesta o modelează perfect.
    Jean-Louis Trintignant și Emmanuelle Riva oferă performanțe ce pot fi descrise doar prin superlative. Geniali și convingători în interpretarea unor oameni ce au trăit împreună și s-au iubit o viață întreagă, cei doi actori transmit publicului o emoție sinceră și profundă, o reprezentare a durerii greu de uitat

    Îmi imaginez că dacă Amour ar fi fost făcut de un american în sala de cinema probabil s-ar fi auzit suspine neîncetate și ar fi curs râuri de lacrimi, dar Haneke are o abordare mai sinceră, mai elevată. El te lasă împietreit, fără cuvinte, cu un sentimet greu de descris în cuvinte și cu o „temă” de gândire pentru acasă, pentru că Amour este un film pe care nu îl vei uita ușor.
   Fiind fan al lui Haneke aveam așteptări mari de la film, dar nici o clipă nu-mi imaginam că o să descopăr o asemenea bijuterie a cinematografiei.

 

Read more >>

De văzut în 2013

     Am primit de la Piratul Cinefil o leapșă cinefilă, pornită de la Marius (Jurnal de cinefil), ce ne propune realizarea unei liste a filmelor pe care le așteptăm cu nerăbdare în 2013. Spre rușinea mea răspund la leapșă cu o întârziere de aproape o lună, dar cum suntem la început de an, presupun că este încă valabilă. Așadar, cele mai așteptate filme ale anului 2013 sunt:
 Les Miserables

 Django Unchained

The Impossible

Only God Forgives

Lincoln

The Great Gatsby

Amour

Stoker

Diana

Zero Dark Thirty

     

Read more >>

Dormi Trezește-te - film independent

     Cinematografia românească a întâmpinat dintotdeauna greutăți în realizarea producțiilor, cele mai multe fiind de ordin politic si financiar, și cu toate astea cineaști romani au avut ambiție și mai ales pasiune și au reușit, în ciuda obstacolelor, să ne ofere câteva filme ce pot concura cu succes cu mai marile producții internaționale. Chiar dacă în ultimii ani filmul românesc a câștigat mult teren atat în fața festivalurilor, cât si a publicului, suntem totuși destul de „conservatori” și foarte greu dăm o șansă și producțiilor independente, cineaștilor la început de drum, fără finanțe, dar înzestrați cu talent și pasiune pentru ceea ce fac.

      Unui film romanesc cu premii internaționale îi este greu sa strângă oameni in cinematografe si aprecieri in randul publicului romanesc, iar unui film independent cu atât mai mult. De ce ne este atat de greu sa dam o sansa și productiilor noastre independente, noilor viziuni, si avem tot timpul tendinta de a le compara cu productiile internationale? Cineastul roman are insa ceva aparte, atunci când realizează un film, are multă dăruire, pentru ca cineastu roman ar face orice sa-si vada productia realizata, nu se bazeaza pe bugetele imense ale caselor de productii are pasiune pentru film si dorinta de a face filme, și reușește să transmită o viziune autentică, în ciuda piedicilor întâmpinate.

      De mult timp îmi doream să abordez tema filmului independent în România, și să aflu și părerea voastră, iar acum este momentul oportun, deoarece am avut ocazia de a viziona un film care m-a surprins într-un mod foarte plăcut, filmul lui Andrei Ștefănescu, Dormi Trezește-te. 

Când am decis să văd filmul, nu știam nimic despre el și nici despre echipa de producție, astfel că așteptări prea mari nu aveam, însă, încă din primele minute de vizionare a fost ceva ce m-a captivat, iar pe parcurs atenția mi-a fost răpită în totalitate, ca mai apoi să aplaud un final ingenios.

      Dormi Trezește-te este un film în care o să regăsești acel realism auster specific filmelor românești, dar peste care bate o binevenită „briză internațională”, un aer ce oferă filmului un aspect atipic, ce sparge tiparul clasic al filmelor independente.

      Filmul spune povestea Irinei, o fată nemulțumită de viața ei, care simte că o aventură cu un străin, va reuși să o îndepărteze de ea însăși, de felul ei de a fi. Dar acest străin distant și ciudat îi va schimba viața, așa cum și ea o va schimba pe a lui. Un eveniment unic, care va schimba, pentru totdeauna, ceea ce ei sunt, spiritul, dorințele, nimic nu va mai fi la fel. 

     O poveste aparent simplă, dar profundă, care te poartă dincolo de aparențe, care îți răscolește într-un mod sublim în serarul subconștientului și te îndeamnă să privești mai departe de emoțiile și ideile fundamentale.  

     Este genul de film pe care îl iubești sau îl urăști, pe care trebuie să poți să-l privești în toată profunzimea sa, dar oricum ar fi, este genul de film a cărui poveste îți va rămâne întipărită pe retină, și ale cărui personaje nu le vei uita curând. Și dacă tot veni vorba de personaje, este timpul să-i felicit și pe cei doi actori ale căror interpretări m-au impresionat atât prin naturalețe, dar mai ales prin capacitatea de a transmite emoțiile personajelor, publicului. De fiecare dată când o priveai în ochi pe Miriam, interpreta Irinei, simțeai fiori, ușurința cu care reușește să transpună trăirile personajului și să te facă să simți fiecare emoție, este uimitoare.

    Dormi Trezește-te este un film sincer, cinstit și îndrăzneț, o poveste simplă în imagini, dar cu un mesaj profund. Un film bizar de frumos, care ne demonstrează că uneori tăcerea dintre lucrurile pe care le facem este mai valoroasă și poate avea o semnificație mai mare decât faptul în sine. Uneori spațiul dintre noi nu poate fi egalat nici cu o mie de cuvinte și ideile nerostite pot fi cele mai puternice emoții.

   Pentru cei care doriți să vizionați filmul, și vă recomand să o faceți, îl puteți comanda pe DVD, sau urmăriți site-ul lui Andrei Ștefănescu, pentru a afla când și unde vor mai avea loc proiecții. De asemenea pe site găsiți și informații despre anterioarele și viitoare proiecte ale lui. http://www.stefanescuandrei.com/

Read more >>

The Dark Knight Rises

   Nu ma asteptam ca atunci cand revin în Bucuresti sa mai gasesc The Dark Knight Rises in cinematografe, dar spre norocul meu am mai prins ultimele zile in care se difuza filmul la Movieplex Cinema Plaza.
Știu că voi l-ati vazut de mult, si ati citit si o multime de recenzii... dar nu si pe a mea. Asa ca, daca nu v-ati plictisit deja de acest subiect, vin si eu cu o parere.... cu intarziere, ce-i drept.
    De vreo 2 ani tot astept acest film, 2 ani in care asteptarile mele s-au ridicat enorm, poate prea mult, acesta fiind probabil si motivul pentru care nu am fost pe deplin multumita. În nici un caz nu vreau sa insinuez ca este un film slab, pentru ca nu este, doar ca nu pot sa nu-l compar cu cel din 2008 si sa sesizez ca nu se ridica la nivelul acestuia. Este doar vina lui Nolan pentru ca a ridicat un standard greu de atins cu The Dark Knight.
   Nu pot sa spun ca m-a dezamagit, dar nici nu pot sa spun ca am fost foarte impresionata.

   Nu o sa insist foarte mult asupra povestii pentru ca o stiti deja, cel mai probabil eu sunt singura care a aflat-o asa tarziu.
   La opt ani dupa evenimentele din The Dark Knight, oamenii din Gotham City traiesc in liniste si pace, insa convinsi, in continuare, ca Batman a fost cel care l-a ucis pe Harvey Dent, in timp ce acesta, din urma, este considerat un erou. In tot acest timp Bruce s-a izolat si duce o viata solitara, dupa ce a sacrificat totul pentru ceea ce el si comisarul Gordon, au considerat ca este cel mai bine pentru cetateni. Totul se va schimba dupa ce o hoata misterioasa ii atrage atentia lui Bruce. Insa adevaratul pericol pentru Gotham nu este ''inocenta'' Selina Kyle, ci Bane, un terorist mascat, ce locuieste in canal, unde si-a format propria armata, si acum este gata sa iasa la suprafata cu un plan devastator pentru oras.

   Pastrand realismul din The Dark Knight, chiar daca nu la fel de convingator, Nolan aduce in atentie si teme ce isi au radacinile in Batman Begins.
    Cei care imi cititi blogul de mai mult timp, deja stiti obsesia mea si atentia deosebita pe care o dau scenariului. Inca nu am scapat de aceasta obsesie si nu am putut sa nu sesizez un scenariu destul de haotic si cateva replici neconvingatoare, pe care mie imi place sa le numesc replici ale unor scenaristi lenesi, pentru ca sunt replici pe care le regasim in mult prea multe filme care prezinta situatii asemanatoare, mai pe scurt lipsite de originalitate. Acest lucru ests insa foarte bine eclipsat de efectele speciale, excelent realizate, asa cum ne-a obisnuit Nolan cu fiecare film realizat, ce reusesc sa ne faca sa ne lasam purtati de ''val'' si sa trecem cu vederea minusurile din scenariu. M-as fi dorit totusi ca regizorul sa nu plaseze lupta finala in timpul zilei, dar acest ''repros'' este strict subiectiv, eu cand ma gandesc la Batman ma gandesc la intuneric, la o atmosfera mai obscura si misterioasa, pe care mi-ar fi placut sa o regasesc mai mult in film.

    Un detaliu major, pentru care nu pot decat sa-l felicit pe Nolan, este modul in care ''a administrat'' personajele. La inceput, cand am vazut acesta avalanasa de personaje noi, credeam ca este prea mult ca in aproape 3 ore sa stabileasca o conexiune coerenta intre ele, insa in acest sens regizorul s-a descurcat excelent. Totul ajunge sa aiba sens, nici un personaj nu pare a fie pus „degeaba” sau fara o legatura cu celalalte. Foarte bine construite, personajele sunt, aproape toate, si foarte bine interpretate. Spun aproape toate pentru ca, eu personal, nu am fost foarte convinsa de Anne Hathaway, in rolul Selinei Kyle. Nu pot spune ca joaca prost, se misca bine, este agila, carismatica, dar nu iese cu nimic in evidenta...(sau poate am ramas eu cu imaginea lui Michelle Pfeiffer în minte, incat mi se pare foarte dificil ca oricine altcineva sa interpreteze o Catwoman, mai bine decat ea?).

      Si din nou filmul exceleaza la capitolul personaj negativ. Bane, este exact raufacatorul de care avea nevoie acest film. Orice personaj care ar fi fost cat de putin asemanator cu The Joker, din The Dark Knight, nu ar fi facut decat sa-ti aminteasca de cat de bine a fost acesta construit si interpretat, aproape de perfectiune, si asta ar fi insemnat un minus pentru film. Dar alegerea lui Nolan de a-l folosi pe Bane in The Dark Knight Rise, a salvat filmul de aceasta comparatie. Bane, un personaj pe care fanii benzilor desenate il cunosc foarte bine, este total diferit de Joker, este un personaj caruia ii lipseste ''dementa'' Joker-ului, chiar daca are si el o doza de nebunie si viclenie, este foarte puternic fizic si foarte inteligent (nu stiu cat de mult reiese acest lucru din film, dar cei care au aruncat o privire pe benzi, stiu ca Bane a citit foarte mult carti in inchisoare si stia sa vorbeasca 4 limbi straine). Fata lui Tom Hardy este acoperita pe tot parcursul filmului, dar in ciuda acestui aspect, performanta lui este de neuitat. Cu un aspect fizic ce iti da fiori si o voce ce nu o poti uita usor, Hardy s-a transformant complet pentru acest film si tot efortul a meritat din plin.

   Despre Christian Bale, si cat de bine interpreteaza personajul Batman stiam deja din primele doua filme, si nu ne-a dezamagit nici de aceasta data, din contra, daca ar fi sa compar performanta din cele trei filme, pentru mine, mai memorabila este cea din The Dark Knight Rise.
   The Dark Knight Rises este un film puternic, fara indoiala spectaculos, un film 100% marca Nolan, un bun final al trilogiei, dar din puntul meu de vedere (si subliniez acest lucru pentru ca nu vreau sa-mi sara toata lumea in cap ca am indraznit sa critic putin filmul), nu este finalul mult asteptat si nu reuseste sa se ridice la nivelul The Dark Knight. 
   P.S. Imi place, totusi, faptul ca Nolan a lasat un final deschis, dar nu am vrut sa insist asupra acestui lucru, poate mai e cineva care nu a vazut filmul pana acum si nu as vrea sa-i stric surpriza.

Read more >>

Orlando... Cartea sau Filmul?

      Acum 1 lună, după ce am vizionat filmul lui Sally Potter, Orlando, am cerut și părerea „populației” de pe Facebook asupra acestei ecranizări. O să fac o paranteză să-i mulțumesc Adrianei de la Cinemateca lu' Zăvoi al cărui răspuns mi-a fost de ajutor, deoarece pe mine acest film m-a lăsat cu prea multe întrebări și câteva îndoieli. Între timp după ce am recitit și cartea (atât de mult m-a frustrat faptul că nu reușeam să-mi formez o părere clară despre film), lucrurile s-au mai clarificat, astfel încât îndrăznesc să dezbat acest subiect într-un articol mai complex decât postarea de pe Facebook.

     Opera Virginiei Woolf a fost întotdeauna caracterizată prin lirism intens și desăvârșire stilistică și considerată ca fiind experimentală, deseori lipsită de acțiune și destul de ordinară. Considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare ale literaturii engleze, Woolf, a fost, totuși, criticată, de mulți, pentru lipsa de universalitate și profunzime, pentru că s-ar fi rezumat la lumea îngustă a intelectualității engleze. Însă în ciuda părerile pro și contra un lucru este sigur, Virginia Woolf a rămas în istoria literaturii ca una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai însemnați moderniști, iar stilul ei literar pe mine m-a convins cu fiecare carte citită. Și cu toate că știam valoarea literară a romanelor ei, a reușit să mă surpindă, în cel mai plăcut mod cu putință, cu Orlando. 

      Orlando este un roman semi-biografic, dedicat lui Vita Sackville-West, care spune povestea unui tanar pe nume Orlando, născut în Anglia, în timpul domniei Elisabeta I, ce decide să nu îmbătrânesc. Un stil literar autentic, dar diferit de operele anterioare ale scriitoarei, te cucerește prin lirism și îți rămâne în minte prin numeroasele interpretări și întrebări pe care ți le deschide. 

     Cu o frumoasă reevaluare a feminismului, Virginia Woolf a creat un personaj eliberat de constrângerile de timp și sex, un personaj atât de puternic și bine conturat încât ar fi putut funcționa în orice scenariu. Și probabil acesta a fost și principiul după care s-a ghidat Sally Potter în realizarea producției cinematografice Orlando.

    Într-o primă instanță am fost indignată de faptul că Potter a omis multe detalii pe care eu le consideram esențiale în redarea personajului, dar mai ales a atmosferei romanului. Apoi am încercat să privesc filmul ca atare, fără nici o comparație, ca și cum cartea nu ar exista și mi s-a părut minunat. Dar cum este o ecranizare nu puteam să nu fac măcar o mică comparație între cele două, astfel că am întrebat și cititorii ce părere au, și așa cum am mai spus răspunsul Adrianei a fost exact ceea ce căutam: „ Potter nu a rămas fidelă cărtii ci a adaugat mici elemente spectacol pentru a sublinia doar acele pasaje care evidențiază rolul principal. Altfel spus, parcă nu a interesat-o altceva decat Orlando”. 

      Evident, este imposibil să ecranizezi ad litteram o carte, mai ales când vine vorba de Virginia Woolf, și sunt de acord cu Adriana, că Potter a făcut o alegere bună când a decis să se concentreze strict pe personaj, chiar dacă, recunosc, în sinea mea mi-aș fi dorit să regăsesc unele pasaje din roman care pentru mine au fost esențiale în desfășurarea narațiunii, dar și în înțelegera personajului în sine. Dar așa cum am specificat, este incredibil de dificil să o „traduci” pe Woolf și poate că dacă Potter ar fi insistat prea mult asupra acestui aspect ar fi riscat să realizeze o ecranizare penibilă, mai ales dacă ținem cont că romanul îți oferă mai multe variante de interpretare. 

      Și dacă tot suntem la capitolul personaj, este momentul să o felicit pe Tilda Swinton pentru o interpretare magnifică, o interpretare demnă doar de superlative. Actrița ne-a demonstrat nu doar că a înțeles un personaj atât de complex, așa cum Woolf  îl prezintă în carte, dar a reușită să-l adapteze cu succes viziunii lui Potter, rămânând în spectrul creat de Virginia Woolf.

    De asemenea, un alt detaliu foarte important pe care Sally Potter l-a adăugat filmului este finalul, pe care nu o să-l dezvălui, o să vă las să-l descoperiți singuri și să vă lăsați impresionați de originalitatea cu care a fost creat un moment minunat într-un film ce m-a stârnit, m-a pus pe gânduri, „m-a învârtiti”, și în cele din urmă a reușit ceea ce orice producție își dorește, mi-a rămas întipărit în minte și acolo o să rămână pentru mult timp.

     Și ca să răspund întrebării din titlu, o sa spun că pentru mine cartea este o capodoperă, și întotdeauna va fi pe primul loc, însă nici viziunea lui Sally Potter nu este departe. Orice cineast care reușește să mă stârnească în modul în care Potter a făcut-o, merită tot respectul și admirația mea.

Voi ce părere aveți?

Read more >>

Târgul de Cultură, Tradiție și Manufactură Românească

    Târgul de Cultură, Tradiţie şi Manufactură Românească este un eveniment de promovare a produselor, serviciilor, tradiţiilor şi meseriilor româneşti.

    Evenimetul își propune să reînvie spiritul de mândrie pentru valorile autentice, româneşti, să promoveze produsele, serviciile, tradiţiile culturale româneşti, meseriile aflate pe cale de dispariţie şi zonele mai putin cunoscute ale României.

   Târgul de Cultură, Tradiţie şi Manufactură Românească va avea loc la Hotel Marshal Garden 5, în perioada 30 Noiembrie - 2 decembrie 2012.
   În cadrul acestuia vor fi invitaţi să se promoveze mesageri ai culturii româneşti, producători de artă populară, produse româneşti cu o istorie bogată, conace şi clădiri istorice, agenţii de turism care promovează zone pitoreşti ale ţării, mesteşugari populari şi alţii.


   Evenimentul va fi împărţit în 3 zile cu 3 teme diferite, desfăşurate în acelaşi spaţiu:
  1. Târgul de Cultură Românească
  2. Târgul de Tradiţie Românească
  3. Târgul de Manufactură Românească
  Pe toata perioada târgului vor fi organizate prezentări ale produselor, serviciilor şi tradiţiilor româneşti.
Mai multe informații găsiți pe pagina oficială a avenimentului http://targuldetraditie.ro/ și pe pagina de facebook  http://www.facebook.com/TCTMR. 

Read more >>