sâmbătă, 25 iunie 2011
marți, 21 iunie 2011
Holton Rower
Nu știu cat de mulți au auzit de Holton Rower. Trebuie să recunosc că de curand am aflat și eu de el, și încă nu știu prea multe. Este un artist din New York născut în 1962, cunoscut pe plan internațional, a expus atat în New York, cat și în Europa.
Dintre lucrările lui cel mai mult îmi place seria ”Pour”. Este spectaculos atat rezultatul, cat și procesul de realizare.
”Pour”
Și dacă sunteți curioși cum a ajuns artistul la acest rezultat priviți filmulețul de mai jos.
Read more >>
Dintre lucrările lui cel mai mult îmi place seria ”Pour”. Este spectaculos atat rezultatul, cat și procesul de realizare.
”Pour”
Și dacă sunteți curioși cum a ajuns artistul la acest rezultat priviți filmulețul de mai jos.
luni, 20 iunie 2011
Street art - Graffiti
Cu toții cunoaștem arta graffiti,o vedem în fiecare zi pe strada și o admirăm (vorbim strict de arta graffiti, de cele care merită admirate, nu de orice ”mazgăleală” lipsită de sens), fără sa stim de cele mai multe ori cine este autorul. Aici gasiți cateva informații despre acest stil, de unde a început, evoluția si artiștii care au reușit sa ridice această mișcare la rang de artă.
Termenul de graffiti se referă la orice tip de inscripții caligrafiate, imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private.
Graffiti a existat încă din antichitate, cu exemple care datează din Grecia Antică şi Imperiul Roman.
'Kilroy was here' - este cel mai cunoscut graffiti din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Au fost adevărate dezbateri în ceea ce privește semnificația desenului, acesta devenind o emblemă pentru arta graffiti modernă
Arta graffiti a cunoscut o răspandire rapidă. Cu toate ca a avut mică perioadă de declin în anii 80', a reușit sa devină cel mai popular stil din categoria Street Art.
Cu cat locul este mai privat, mai ilegal, cu atat tentația este mai mare, spre disperearea autorităților. S-au facut și locuri speciale pentru graffiti dar sunt foarte puțin folosite din simplul motiv, ca nu e ilegal. Arta graffiti este puternic influențată de ce se întamplă în societate în vremea respectivă.
Primii artiști graffiti care au ridicat această mișcare la rangul de artă au fost Jean-Michel Basquiat și Keith Haring.
Jean-Michel Basquiat este primul pictor american ale cărui opere au apărut sub forma unor graffiti pe străzile, metrourile și pe garniturile de vagoane din transportul în comun ale New York-ului. Basquiat a fost cel mai de succes dintre așa-numiții „artiști ai străzii”, lucrările lui ajungând, în prima parte a anilor ’80, în galeriile orașului New York.
Keith Haring este un pictor american al cărui simplu stil simbolistic de pictură, reprezentat prin câini, bebelași și figurine dansând, i-a adus recunoaștere internațională în anii ’80. A realizat graffiti în diverse locuri ale lumii, incluzând Statele Unite, Europa și Australia. Câteva dintre aceste lucrări au supraviețuit timpului (de exemplu, cea de pe peretele depozitului Muzeului Stedelijk din Amsterdam, Olanda, realizat în anul 1986), dar altele au fost distruse (precum cea realizată pe Zidul Berlinului în Germania, tot în anul 1986).
Graffiti în zilele noastre.
Graffiti în Romania.
Read more >>
Termenul de graffiti se referă la orice tip de inscripții caligrafiate, imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private.
Graffiti a existat încă din antichitate, cu exemple care datează din Grecia Antică şi Imperiul Roman.
Cu cat locul este mai privat, mai ilegal, cu atat tentația este mai mare, spre disperearea autorităților. S-au facut și locuri speciale pentru graffiti dar sunt foarte puțin folosite din simplul motiv, ca nu e ilegal. Arta graffiti este puternic influențată de ce se întamplă în societate în vremea respectivă.
Primii artiști graffiti care au ridicat această mișcare la rangul de artă au fost Jean-Michel Basquiat și Keith Haring.
Jean-Michel Basquiat este primul pictor american ale cărui opere au apărut sub forma unor graffiti pe străzile, metrourile și pe garniturile de vagoane din transportul în comun ale New York-ului. Basquiat a fost cel mai de succes dintre așa-numiții „artiști ai străzii”, lucrările lui ajungând, în prima parte a anilor ’80, în galeriile orașului New York.
Keith Haring este un pictor american al cărui simplu stil simbolistic de pictură, reprezentat prin câini, bebelași și figurine dansând, i-a adus recunoaștere internațională în anii ’80. A realizat graffiti în diverse locuri ale lumii, incluzând Statele Unite, Europa și Australia. Câteva dintre aceste lucrări au supraviețuit timpului (de exemplu, cea de pe peretele depozitului Muzeului Stedelijk din Amsterdam, Olanda, realizat în anul 1986), dar altele au fost distruse (precum cea realizată pe Zidul Berlinului în Germania, tot în anul 1986).
Graffiti în zilele noastre.
Graffiti în Romania.
Chiar dacă în Romania perceptia asupra graffiti-ului nu s-a schimbat prea mult, este vazut in continuare ca forma de vandalism, lucrurile încep încet, încet să se schimbe si la noi. In anii 2000 – 2001 apar primele graff-uri facute de straini la metroul din Bucuresti. Primul whole car in Romania a fost dat in anul 2002, iar in anul 2004 a fost executat primul whole car de tren personal.De asemenea fenomenul graffiti a fost incurajat de concursurile dedicate artei urbane.
duminică, 19 iunie 2011
joi, 16 iunie 2011
Lords of Dogtown
Lords of Dogtown – 2005
Ceea ce ne place la ”Lord of Dogtown” , mai ales celor care, la fel ca mine au vazut filmul destul de recent si nu cand a apărut, este în primul rand distribuția. Am avut surpriza sa vad un proiect care a reprezentat pentru mulți actori un pas catre lansare, lui Emile Hirsch i-am remarcat talentul in filme mai recente ca ”Into the Wild” , ”Milk”, dar cu siguranța ca l-aș fi urmatit mai atent înca din 2005, daca as fi vazut la timp Lord of the Dogtown. Cu toate ca Heath Ledger era deja cunoscut, în film este de nerecunoscut si face un rol remarcabil. Pe scurt actorii își fac bine treaba si reușesc sa ne formeze o imagine aspura unor tineri ai anilor 70’ care au promovat skateboarding-ul la un nivel înalt, sport care pana atunci mai avusese doar mici încercari nereușite de promovare prin anii 60’.
Cu toate ca mie personal mi-a placut filmul, nu pot sa nu remarc si anumite minusuri, cum ar fi: dramatizare poveștii și trimiterea ei spre comercial, în sensul acesta ghinionul producției este minunatul documentarul din 2001 pe aceeași temă ” Dogtown and Z-Boys” pe care il recomand tuturor celor pasionați de skateboarding, este intradevăr remarcabil. Dar sa trecem peste acest aspect, ca doar așa e la Hollywood .
"Lords of Dogtown" este regizat de Catherine Hardwicke, de la care tot aștept de ceva timp o „revenire„ , o regizoare promițător odata cu „Lords of Dogtown” si „Thirteen”(recomand, vă garantez ca merită vazut), dar căreia în ultima vreme i-au ajuns pe mana proiecte destul de slabe(„Red Riding Hood”, „Twilight”). Hardwicke încearcă sa dea filmului un ”aer” de documentar si cumva reușește acest lucru, atmosfera generala a filmului, filmarea nesigura a cameramanului ne dau impresia unui documentar, însa nu îndeajuns de mult pentru al scapa de eticheta de comercial. Să dea unui film o atmosfera de documentar este o strategie buna pentru regizori pentru că in general documentarele sunt credibile pentru oameni.
Scenariul este scris de Stacy Peralta, unul dintre skaterii prezentați în film, de aceea trebuie sa credem pe cuvant tot ce spune, că doar el a fost acolo, noi nu. Filmul spune povestea unu grup de skateboarderi, Z-Boys, care au revoluționat lumea acestui sport. Acțiunea se petrece în Dogtown Venice Beach la începutul anilor ’70. Tony Alva (Victor Rasuk), Stacy Peralta (John Robinson), şi Jay Adams (Emile Hirsch) practicau surfing pană cand Treci Engblom (Heath Ledger), proprietarul unu magazinului de placi de skate si surf, decide sa formeze o echipa de skateri. Băieții caștiga concursuri cu un stil original îmbinand tehnici preluate din surfing in tehnica skatebording-ului. Dar castigarea concursuriloar aduce cu sine si sponsori, așa că fiecare dintre ei este atras de diferiți sponsori. Dacă pană acum totul era despre distracție si a practica acest sport din pură pasiune, odata cu sponsorii totul se schimba, prietenia lor începe sa se destrame, iar pasiunea pentru skate este acum umbrita de faima si bani. Tony si Stacy, deveni rapid bogați şi celebri . Frustarea si uneori invidia lui Jay sunt sentimente pe care Emile Hirsch reușește sa le transmita publicului cu măiestrie. Tony se lasa furat de viața de vedeta, Jay devine membru al unei bande, numai Stacy rămane statornic (el este scenaristul, probabil era inevitabilă tentația să se arate drept erou).
În film apare si Tony Hawk ( superstar al skateboarding-ului care a fost descoperit ulterior şi promovat de Peralta după ce a părăsit competitiv skateboarding-ul) în rolul uni astronaut care cade de pe un skateboard.
În ciuda micilor observații pe care le-am facut „Lords of Dogtown”, pentru mine, este un film destul de bun care chiar dacă nu se ridica la nivelul documentarului "Dogtown and Z-Boys" este un film plin de viață, un film despre prietenie, faimă, frustrari si manipulare.
duminică, 12 iunie 2011
Elicoptere
Stiați ca anul acesta se împlinesc 55 de ani de la de la înfiinţarea în România a primei escadrile de elicoptere? Eu nu, noroc cu expozitia de la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, mai aflu si eu lucruri noi de care poate in mod normal nu as fi interesata. Dar suna interesant, asa ca va recomand celor care sunteti in Bucuresti in perioada 11 iunie 2011 – 11 iulie 2011, sa treceti pe la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române la expoziția aniversară de fotografie ce marchează 55 de ani de la înființarea în România a primei escadrile de elicoptere, în anul 1956.
Evenimentul este organizat de Asociaţia "Aripi Româneşti" în parteneriat cu Muzeul Naţional al Aviaţiei Române şi cu sprijinul Asociaţiei Române pentru Propaganda Aviaţiei.
Read more >>
Evenimentul este organizat de Asociaţia "Aripi Româneşti" în parteneriat cu Muzeul Naţional al Aviaţiei Române şi cu sprijinul Asociaţiei Române pentru Propaganda Aviaţiei.
Festivalul Multicolor 2011
Timp de 10 zile, Iaşul va lua lecţii de comunicare interculturală prin intermediul Multicolor, Festival de Muzică şi Film în aer liber. Festivalul organizat de Iniţiativa Erasmus Iaşi (IEI), se va desfăşura în perioada 10-19 iunie 2011 în Parcul Copou şi pe Strada Lăpuşneanu.
Program Festival:
Vineri, 10 iunie, ora 22:00 SPANIA – Camarón
Sambata, 11 iunie, ora 22:00 PORTUGALIA - Canção de Lisboa
Duminica, 12 iunie, ora 20:00 UCRAINA – Ой, не ходи Грицю + program muzical (Bukovenka, Alexandru Tarateanu, Ilie Caras si grupul de dansatori Veselka)
Luni, 13 iunie, ora 21:00 JAPONIA – Okuribito (Departures)
Marti, 14 iunie, ora 21:00 UNITED KINGDOM – The Best of British Animation Awards
Miercuri 15 iunie, ora 21:00 FRANTA – Les liens du sang
Joi 16 iunie, ora 21:00 GERMANIA – Alles auf zucker
Vineri 17 iunie, ora 21:00 ARABA – The border
Sambata 18 iunie, ora 20:00 RUSIA – Unchiul Vanea
Duminica 19 iunie, ora 21:00 ROMANIA – Nunta in Basarabia
ora 23:00 Soho Pub - Petrecerea multicolora
Have fun!
„Pure Bertolucci”
The Dreamers - 2003
Read more >>
Scenariu: Gilbert Adair
Distributie: Michael Pitt
Gen: Drama
Romantic
Tara: Franta
UK
Un film marca Bertolucci, ambitios si incitant ce poate parea îndrăzneț pentru unii, dar care in realitate este plin de poezie, chiar melancolic, un film ce înca de la inceput pare un omagiu adus cinematografiei franceze, revolutiei din 1968 care a schimbat perceptia atat culturala cat si sociala a Europei. Dar conceptul regizorului nu se rezuma doar la atat, in fapt ”The dreamers” este un film ce trebuie vazut dincolo de substraturi si de subtilul situatiei.
Din punct de vedere regizoral filmul te atrage înca din momentul genericului si nu se opreste aici. Un american, Matthew, participa la o demonstratie de protest a cinefilifor cu ocazia destituirii directorului Cinematecii Franceze. Aici îi cunoaște pe frații gemeni Isabelle şi Theo care il invita la ei în apartament. Bertolucci ne încanta cu frumoase imagini nocturne al Parisului, făra a fi nevoit sa arate clișeicele imagini cu turnul Eiffel, dar păstrand atmosfera romantică a străzilor din Paris. De asemenea este impresionanta atentia regizorului pentru detalii, cum ar fi interiorul casei, tipic francez dar si felul in care este luminat holul unde se afla camera lui Theo, o lumin rosie, diferita de restul casei care face trimitere spre erotism. În momentul in care Matthew traverseaza holul in prima lui noapte in casa si îi vede pe cei doi frati dormind impreuna aproape dezbrăcați deja se sugereaza o relație diferita de fraternitate.
Cei trei raman singuri in apartament atunci cand părintii lui Isabelle si Theo pleaca în vacanța pentru o luna. Matthew observa ca intre cei doi frați nu exista intimidate, lucru care îl face sa se simta la început inconfortabil, dar se lasă usor prins în jocurile acestora, cel puțin pentru moment. Un alt lucru de remarcat din punct de vedere regizoral este intercalarea imaginilor din filmele clasice atunci cand protagoniștii vorbesc despre filmul respective. De exemplu atunci cand refac scena din ”Bande a Parte” in care protagoniștii alearga in Louvre, incercand sa doboare recordul din film.
Bertolucci reușește sa ne incite și a ne încante cu fiecare cadru. De remarcat este scena in care Isabelle interpreteaza celebra statuie Venus din Milo, dar si filmarile in oglinzi care surprind cu finețe reacțiile personajelor într-un mod subtil.
Jocurile celor trei se reduc la filme si uneori devin prea intime. În momentul în care Isabelle il provoaca pe Theo sa se masturbeze in fața lor, pentru ca nu ghiceste un film, miza este pusa. De aici totul se schimba, jocurile lor sunt perverse si presupun o cultura cinematografica vasta, un plus pentru public care are ocazia sa revada scene din filme clasice. Felul in care Matthew si Isabelle sunt provocați de catre Theo sa faca sex în fața lui aduce in fața o relație infantilă, dar bolnava, mai ales atunci cand Theo incepe sa gateasca in timp ce sora lui si Matthew întrețin relații sexual pe podeaua din bucătărie.
Personajele sunt interpretate cu finețe de actori dezinvolți care reușesc sa ne trezească, cu mult talent, o serie de sentimente si reactii , uneori contradictorii, vis a vis de personaje.
Cu toate ca Matthew pare la început ușor de manipulat, entuziast, el reprezinta în realitate un personaj lucid care încearca sa-I arate si lui Isabelle ca relația ei cu Theo este nepotrivita si ”blonava”.
Pe tot parcursul filmului se sugereaza o relație de incest ce nu este dovedita in fapt decat prin lipsa de intimitate dintre frați, printr-o relație cu tente inocente si imature. Tocmai prin aceasta imaturitate se descriu tinerii generației franceze din 68’ , o generație de idealiști, visatori, dar care tocmai asa au reușit sa schimbe ceva. Acest lucru este sugerat si de scena finala cand Theo si Isabelle se hotăaăsc sa participle la violența din strada, cu toate ca pana in acel moment Theo reprezenta ceea ce poate fi numit un revoluționar teoretic dar nu si practic. Theo reprezinta prototipul unei întregi generatii, generatia visatoare ce renunța la inocența pentru a schimba o întreaga societate.
Cu toate ca este un film complex nu poți sa nu realizezi la sfarsit ca ai fi vrut sa sti mai multe despre posibilele cauze care i-au determinat pe cei doi frați sa ajunga la o astfel de relație, dar poate ca atunci ar fi devenit un film banal care pare că nu lasă nici o urma de mister in urma lui.
„The Dreamers„ un film ce prezinta cat se poate de subtil revoluția cultural, un film profund si plin de poezie, încheiat magistral în acordurile "Non, je ne regrette rien"-Edith Piaf.
sâmbătă, 11 iunie 2011
Land Art
O miscare artistica ce se practica de foarte mult timp atat in afara, cat si in Romania (chiar daca mai putin si nu este la fel de populara)
Land Art a inceput la sfarsitul anilor 60'- inceputul anilor 70' in SUA si reprezinta o forma de arta ce se creeaza in natura, natura devenind opera de arta in sine. Se exclud total materialele de lucru ale artei traditionale, artistul lucrand doar in natura, doar cu natura. Land Art este înainte de toate expresia unei încercări de simbioza între natură și om și problema locului lui în univers. O sa renunt la detalii de istorie pentru ca imaginile fac, cat o mie de cuvinte si o sa prezint lucrarile unor artisit remarcabili.
Andy Goldsworthy - Scotia
Andrew Rogers (Australia) - proiectul sau “Rhythms of Life” este cel mai mare proiect de Land Art din lume. Au fost create 47 de sculpturi pe o perioada de 13 ani, implicand 6.700 de oameni din 13 ţări, de pe cinci continente.
Christo - incepe cu impachetari ale unor cladiri, mai tarziu impachetand 2 km de plaja stancoasa din Australia si insulele din Florida.
Read more >>
Land Art a inceput la sfarsitul anilor 60'- inceputul anilor 70' in SUA si reprezinta o forma de arta ce se creeaza in natura, natura devenind opera de arta in sine. Se exclud total materialele de lucru ale artei traditionale, artistul lucrand doar in natura, doar cu natura. Land Art este înainte de toate expresia unei încercări de simbioza între natură și om și problema locului lui în univers. O sa renunt la detalii de istorie pentru ca imaginile fac, cat o mie de cuvinte si o sa prezint lucrarile unor artisit remarcabili.
Andy Goldsworthy - Scotia
Is this the real life? Is this just fantasy?
Queen - Bohemian Rhapsody
Un mix de stiluri, un mix de sentimente. O melodie atat de complexă si profundă ce imbina perfect mai multe stiluri muzicale.
Dogville
Regizor: Lars Von Trier
Scenarist: Lars Von Trier
Distributie: Nicole Kidman, Paul Bettany, Patricia Clarkson, Jeremy Davies
An: 2003
Durata: 02:57
Dogville este genul de film despre care nu ar trebui sa existe nici un comentariu, nici o analiza, nu trebuie sa stii nimic despre film inainte sa-l vezi, trebuie sa-i descoperi singur misterul, trebuie sa incerci singur sa-l intelegi pe Lars von Trier si alegerea lui in privinta modului de a ne prezenta naratiunea filmului, trebuie pur si simpul sa te lasi fascinat inca o data de ideile abstarcte ale regizorului care nu inceteaza sa ne uimesca cu fiecare film facut.
Filmul prezinta experienta protagonistei, Grace, intr-un mic sat izolat, unde toti traiesc in armonie, toata lumea cunoaste pe toata lumea, si felul in care aceasta experienta ajunge sa-i schimbe perceptia despre lume. Grace ajunge in Dogville incercand sa se ascunde de niste gansteri si cu ajutorul unui locatar, toti sunt de acord sa o ajute in schimbul unor mici favoruri care pe parcurs cresc si fericirea lui Grace in acest sat se transforma intr-un cosmar. Dar in ce fel o schimba aceasta experienta pe Grace? Acest lucru reprezinta imprevizibilul filmului si magia lui Lars von Trier de a crea inca o data o poveste te lasa fara cuvinte, asupra careia iti este greu sa-ti formezi o parere.
Insa nu povestea este cea care te surprinde cel mai mult, ci felul in care este narata, alegerea regizorului de a o prezenta in cel mai „minimalist” mod cu putinta. Si daca stai sa te intrebi cum a avut bani de a o aduce pe Nicole Kidman in film dar nu a fost in stare sa-i ofere o mica locuinta inseamna ca nu-l cunosti pe Lars von Trier. Lucrand intr-un studio caruia nu-i amplseaza nici un decor special ci doar un plan schematic al unui sat regizorul demonstreaza cat de mult crede in inteligenta audientei, intr-un joc actoricesc impecabil. Prezentat ca o piesa de teatru, filmul este impartit in 9 capitole, avand atat un prolog cat si un epilog. Inca de la primele cadre se observa ca toata atentia regizorului este indreptata asupra personjelor, el creeand printr-un decor aproape inexistent si un joc excelent al actorilor, tipologii umane. Chiar si numele filmului, Dogville, este ales reprezentativ pentru oamenii ce locuiesc acolo, dar si o metafora asupra lumii.
Fiecare personaj reprezinta o tipologie umana si fiecare actor este ales special pentru a intrughipa acest personaj. Alegerea decorului, cum nu se poate mai subtil, demonstreaza increderea regizolrului in actori, lucru dovedit si de alegerea cadrelor, multe dintre ele fiind prim-planuri in care regizorul surprinde cu finete tipologia umana reprezentat de fiecare personaj in parte. Naratiunea este sustinuta de o voce de background care cu toate ca nu-si schimba intonatia pe tot parcursul filmului parca ne anunta inca de al inceput ca nimic nu e ceea ce pare in acest sat si ca oricand te poti astepta la orice.
Pe langa un bun joc al actorilor maiestria filmului este construita in primul rand de tot ceea ce inseamna Lars von Trier, de o idee abstarcta si neobisnuita, de imprevizibilul situatiei, de indrazneala de a prezenta o poveste intr-un decor aproape inexistent ajutat doar de actori si de priceprea lui in tot ceea ce insemana cadre si detalii care ne transmit esentialul filmului. Inca de la inceput planurile generale cu satul si locuitorii lui ne fac sa intelegem ca esta vorba de un mic sat uitat de lume, monoton dar care totusi nu este ceea ce pare, ceva te face sa te indoiesti de armonia in care traiesc oamenii. In momentul in care Grace apare in viata lor este clar ca ceva trebuie sa se schimbe, iar prim-planurile asupra fiecarui personaj in parte ne prezinta ceva din personalitatea ascunsa a personajului insa lasandu-ne o urma de mister. Fiecare dintre aceste detalii ne spun ca nimic din Dogville nu este ceea ce pare, ca oricand te astepti ca ceva sa se schimbe si cu toate astea felul in care filmul evolueaza te surprinde cu fiecare moment.
Dogville poate fi cu siguranta unul dintre cele mai remarcabile filme a lui Lars Von Trier.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)