miercuri, 30 noiembrie 2011

Fish Tank

An: 2009
Regie: Andrea Arnold
Scenariu: Andrea Arnold
Distribuție: Katie Jarvis
                 Michael Fassbender
                 Kierston Wareing
    Aseară mi-am facut, în sfârșit, timp pentru un film pe care îl aveam de ceva vreme pe listă. Totuși nu o să dezbat prea mult subiectul pentru că, din păcate, nu simt că aș avea prea multe de spus.
    Fish Tank spune povestea unei tinere de 15 ani a cărei viață este dată peste cap când mama ei își aduce iubitul acasă. Nu este un film despre care pot să spun că „m-a dat pe spate”, nu este nici un film slab, doar că mă așteptam la ceva mai mult de la Andrea Arnold ținând cont de filmul ei de debut, Red Road. Probabil dacă Fish Tank ar fi fost realizat înainte de Red Road, l-aș fi privit cu alți ochi, dar atunci când ai un film de debut atât de bun, care câștigă și un premiu la Cannes, deja publicul are așteptări mari. Cu o distribuție extraordinară și un subiect puternic, consider că filmul ar fi meritat și un scenariu la fel de puternic și o atenție mai mare asupra desfășurării acțiunii.
Poate că o judec prea aspru pe Andrea, în mare parte datorită așteptărilor prea mari pe care le-am avut de la film, pentru că, în cele din urmă Fish Tank are și câteva lucruri bune despre care putem vorbi.
Personajele sunt cele care te țin în priză, în special personajul principal, Mia, o adolescentă aflată în permanență în conflic cu cei din jurul ei, ea fiind de fapt rezultatul educației denaturate primită de la o mamă alcoolică și ușuratică.
Înainte de toate Fish Tank este un film despre maturizare, despre autoeducare, dar și despre o societate denaturată. Katie Jarvis, actrița care o interpretează pe Mia, în majoritatea filmului este „ea însăși”, povestea ei fiind asemănătoare cu cea a personajului pe care îl interpretează. Aceasta a fost descoperită de un agent de casting la metrou cînd se certa cu prietenul ei. Chiar dacă acesta a fost primul ei rol, sunt sigură că o să mai auzim de ea, deoarece a fost foarte apreciată de critici, și pe bună dreptate. Ea reușește cu brio să portretizeze o tânără cu un comportament agresiv și rebel, dar în același timp un personaj puternic ce reușește să-și dea seama cât de importantă este autoeducarea și mai ales cât de important este să te descoperi pe sine.
Vă recomand să vedeți Fish Tank pentru o distribuție de excepție, personaje ce nu te lasă indiferent și un subiect interesant, dar dacă ați văzut primul film al regizoarei nu vă așteptați ca Fish Tank să vă impresioneze prea mult.

 
Read more >>

marți, 29 noiembrie 2011

Călătorie într-un picior

   Prima carte semnată Herta Muller, pe care am citit-o, a fost „Înca de pe atunci vulpea era vânătorul”. Am citit-o la recomandarea unei mătuși și nu am regretat acest lucru. Această carte care descrie atât de liric atmosfera terifiantă creată de Securitate, într-un mod cât se poate de original m-a făcut să-mi doresc șă citesc mai multe cărți ale autoarei. Același stil literar unic și sincer l-am regăsit și în „Călătorie într-un picior”, primul roman scris de Herta Muller în 1989, după ce a părăsit România. 
   Irene, protagonista de 35 de ani a acestui roman, îl cunoaşte la mare pe Franz, un tânăr turist german pe care îl găseşte beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Aşteptându-şi actele pentru emigrare, Irene stabileşte împreună cu Franz să se revadă amândoi în Germania, după ce ea va fi părăsit „cealaltă ţară“. La aeroport nu-l va întâlni însă pe Franz, ci pe un prieten al acestuia, Stefan. După mutarea în Berlinul de Vest, prin Stefan îl cunoaşte pe Thomas, un şomer homosexual cu care reuşeşte să comunice. Singurătatea, sentimentul unui destin nesigur, dorul de casă, dar și sentimentul neadaptării sunt redate într-un mod modern, minimalist și unic, specific autoarei. 
Cu un stil care m-a cucerit din prima, pot spune că Herta Muller a devenit una din scriitoarele mele preferate.
   Citate:
„Dacă ați ști cum arată totul în spatele ochilor mei...”
- „Pe Irene o cuprinse dorul. Care nu era dor. Era o stare a lucrurilor inanimate. A pietrelor, a apei. A marfarelor și a ușilor, a lifturilor în mișcare.”
De când am ajuns să trăiesc aici, detaliul este mai mare ca întregul.”
- „Simţea şi-acum acelaşi lucru ca de atâtea alte ori, ca de obicei, ca dintotdeauna când ceva luase sfârşit: avea o dorinţă în gât. Pe care Irene nici nu o ştia. Ştia doar atât: că dorinţa îi ascundea ceva.”
- „Dorința de a dormi era ca un drog. 
Și dorința de a pleca departe. Să privească din fereastra unui compartiment de tren cum se scurge peisajul în dâre verzi, dispărând. Și oamenii care urcă și se așază în compartiment. Care mănâncă și dorm. Care nu trădează nimic despre ei înșiși. Care coboară în gări mari și se opresc o vreme nehotărâți în larma de acolo. Care setrecoară printre ceilalți care așteaptă și merg cu pași ezitanți în orașe.”
- „Uneori, spuse Irene, văd că oamenilor care trec pe lângă mine le merge bine. Nu au nici un țel, doar pașii îi poartă mecanic pe străzi. Se iau unii după alții...”
 - „Autobuzul mergea încet. Lăsând să treacă toate mașinile pe lângă el. Era plin de fețe mici. Când opri, fețele se clătinară.”
Read more >>

duminică, 20 noiembrie 2011

Top 10 - Movie Scenes

10. Operațiunea „Monstrul”, este unul dintre cel mai amuzante filme românești, este destul de greu să aleg care este cea mai bună scenă pentru că sunt multe scene foarte amuzante, dar cred că preferata mea este cea în care este descrisă capturarea monstrului...sau cea în care este citit regulamentul...nu mă pot hotărâ...
  9. Schindler's List- scena cu fetița in haină rosie. 
  8. 28 Days Later nu este un film care să ma impresioneze prea mult, dar scena în care Jim se trezește și descoperă Londra pustie mi se pare atât de bine realizată, nu se aude niciun zgomot, la început nici măcar muzică nu este pe fundal, se aud doar pașii lui Jim, este doar o liniște înfiorătoare.
video
  7. Europa - prima scenă din film este absolut hipnotizantă.
  6. Pulp Fiction - scena din mașină, când Vincent îl împușcă pe Marvin din greșeală. 
  5. Mulholland Drive este unul dintre filmele mele preferate, filmul este atât de complex și ambiguu încât pur și simplu te „amețește”, este nevoie să-l vezi cel puțin de două ori pentru a-l înțelege, iar scena „llorando” este emoționantă și se potrivește perfect cu atmosfera filmului.
  4. Train de Vie - scena duelului muzical dintre evrei și țigani
  3. Taxi Driver - celebra scenă „you talkin' to me”. Când am văzut prima data Taxi Driver, în special această scenă, m-am gândit „asta înseamnă să fi un scenarist genial, să scri un monolog care nu numai că este impresionant și original, dar și una dintre cele mai memorabile scene din istoria cinematografiei”, mai târziu însă am aflat că monologul respectiv a fost o improvizație a lui Robert De Niro, scenaristul spunând că el, în scenariu, a scris doar „Travis vorbește cu el însuși în oglindă”, deci... asta înseamnă să fi un actor genial.
  2. 25th Hour - monologul lui Monty (Edward Norton) din baia restaurantului, cel mai memorabil și cel mai impresionant moment al filmului.
  1. Blue Velvet, un film bun, nu pot să spun că este chiar filmul meu preferat, dar scena în care Dean Stockwell și Dennis Hopper, fac playback pe melodia lui Roy Orbison, In Dreams, este atât de bine realizată. Genial!





Read more >>

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

After Hours

Regie: Martin Scorsese
Scenariu: Joseph Minion
Distribuție: Griffin Dunne
                 Rosanna Arquette
                 Catherine O'Hara
                 John Heard
                 Linda Fiorentino


  Încercând să găsesc ceva interesant de privit la televizor (de cele mai multe ori acest lucru nu duce la nici un rezultat pozitiv), am dat peste un film din 1985, After Hours. Aproape că uitasem de acest film, nici nu mai stiu cand l-am vazut ultima data, probabil au trecut vreo 7 ani, dar a fost o adevărată plăcere sa-l revăd.
Nu este unul dintre cele mai populare filme ale lui Scorsese, din păcate, dar este unul dintre cele mai bune. O comedie neagră, ce te tine lipit de fotoliu pe tot parcursul filmului, întrebându-te „ce se mai poate întâmpla acum”. Am râs și m-am bucurat de el ca și cum l-aș fi privit pentru prima dată, probabil și datorită faptului că aveam în jur de 14-15 ani când l-am văzut prima dată, cert este că dacă atunci îmi amintesc că mi-a plăcut, acum nu numai că mi-am confirmat acest lucru, dar cu siguranță mi-a plăcut și mai mult.
    Filmul ni-l prezintă pe Paul Hackett, un operator de calculatoar, cu o viață normală, care într-o zi cunoaște o fată, Marcy, într-o cafenea. Aceasta îi lasă numărul ei de telefon, iar mai târziu Paul se hotărăște să o sune și ia un taxi până la ea acasa, în cartierul new-york-ez Soho. Aventura lui Paul începe în momentul în care își pierde banii în taxi și de aici problemele par să se tină lanț și tot ce-și dorește el este să ajungă acasă, dar se pare că acest lucru nu este tocmai ușor. Orice alt detaliu ar fi de prisos și probabil aș strica „surpriza” celor care nu au văzut filmul, pentru că este un film plin de situații imprevizibile.
   Filmul te amuză și te înspăimântă în același timp și îți dorești să nu ajungi niciodată în aceeași situație ca Paul. Cu o atmosferă demnă de cărțile lul Kafka, Martin Scorsese ne introduce în acțiunea filmului, trăind aventura cot la cot cu Paul.  Scenariul a fost scris de Joseph Minion pentru o temă la universitate, iar inițial trebuia să fie regizat de Tim Burton, dar Scorsese l-a citit și ia plăcut, așa că Burton s-a dat la o parte. Ceea ce a rezultat din această colaborare este un film amuzant și original, imprevizibil, dar și tensionat.



Read more >>

joi, 17 noiembrie 2011

BIEFF

 A început Festivalul Internațional de Film Experimental.
 Între 17 - 20 noiembrie veți putea vizualiza, la Cinematograful Scala (Bd. Gheorghe Magheru, nr.2), București, cele mai bune producții ale cinematografului de avangardă.
Un eveniment ce nu trebuie ratat, fiind și singurul eveniment din România dedicat experimentului în cinema și artă vizuală.
Pentru mai multe detalii accesați sit-ul oficial BIEFF: http://bieff.ro/
Read more >>

marți, 15 noiembrie 2011

Top 10 - Intro

10. Reservoir Dogs - 1992
http://www.youtube.com/watch?v=lzMpH9jjo4w

9. Juno - 2007

 8. Catch me if you can - 2002

 7. EuroTrip - 2004
Nu este cel mai bun film de comedie, dar are un intro amuzant.

 6. Se7en - 1995

 5. Coraline - 2009

 4. The Nightmare Before Christmas - 1993

 3. How to Make it in America
De mult nu am mai văzut un intro al unui serial care sa-mi placă atât de mult, chiar dacă serialul nu este tocmai preferatul meu.

 2. Le fabuleux destin d'Amélie Poulain - 2001
Un regizor care a reușit să surprindă în câteva minute esențialul copilăriei. Un intro la fel de bun ca filmul.

 1. Melancholia - 2011
Probabil cel mai lung intro al unui film, dar cu siguranță cel mai spectaculos.

Alte filme ce merită precizate:
-Superbad,
-The Good, The Bad and The Ugly
-Fight Club
-Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street 
-It’s a Mad, Mad, Mad, Mad World
-Thank You For Smoking
Read more >>

luni, 14 noiembrie 2011

Rise of the Planet of the Apes

    Manipulare + Ridicol + Clișeu = Pur American
    
    Mi-am propus ca pe blog să scriu doar despre filmele care îmi plac, la urma urmei este un blog cultural , dar cum altfel să-mi exprim dezamăgirea vis-a-vis de mult promovatul „Rise of the Planet of the Apes”. Tocmai de aceea nu o să dezbat prea mult subiectul și o sa va spun pe scurt ce mi-a placut și ce nu mi-a plăcut la acest film.
    În primul rând toate aplauzele pentru Andy Serkis, un adevărat profesionist, cel care l-a interpretat pe Gollum în „Lord of the Rings” și care reușește să ne impresioneze și în „Rise of the Planet of the Apes” cu interpretarea primatei Cezar. Și pentru că am pomenit de Andy Serkis și de interpretarea primatelor este de la sine înteles faptul că și efectele speciale se ridică la așteptările noastre. Și din păcate cu asta am cam terminat cu părțile pozitive ale filmului (din punctul meu de vedere). Să nu credeți că am ceva împotriva subiectului, din contră, chiar dacă nu sunt o mare fană a SF-urilor, subiectul mi se pare bun și chiar cred că s-ar fi putut face un film foarte bun pe acest subiect, mai ales cu tehnologia folosită s-ar fi putut face un film care să depășască cu mult filmele anterioare, din păcate însă acest lucru nu s-a realizat. Pentru a realiza primatele s-a folosit aceeași tehnica ca la „Lord of the Rings” și „Avatar”.
     Cel mai mare „defect” al filmului consider că este scenariul foarte slab, de aici plecând și celălalte puncte slabe. Este previzibil, ai putea cu ușurință să spui replicile înaintea personajelor pentru că sunt replici pe care le auzi în toate filmele, de asemenea și desfășurarea acțiunii este previzibilă încă din primele momente ale filmului, cred că dacă scenariștii nu ar fi fost prea „leneși” și ar fi acordat mai mult timp scrierii scenariului ar fi putut creea o situație mai originală cu replici pe măsură pentru că subiectul le permitea acest lucru. Pe tot parcursul filmului întâlnim clișee specifice filmelor americane, tendința de a manipula publicul prin prezentarea unor situații exagerate și așa cum am văzut în multe filme de genu, încercarea de a arăta cât de „mizeră” este umanitatea, mai puțin personajul principal chiar dacă totul a pornit datorită lui. Nu spun că nu este niciun sâmbure de adevăr în aceste aluzii, dar într-un film nu trebuie să o spui mot-a-mot, nu atât de exagerat și mai ales nu-ți subestima audiența, nu-ți considera publicul incapabil să înțeleagă unele lucruri. Eu personal în această poveste aș fi mizat mai mult pe faptul că animalele sunt până la urmă animale, ființe care se bazează în primul rând pe instincte și nu ar trebui să încercăm să le integrăm între noi și nici să le folosim pentru experimente periculoase.
     Un alt detaliu pe care l-am sesizat este lipsa de credibilitate, în unele situații datorită alegerii greșite a distribuției. Nu credeam că o să zic vreodată lucrul acesta, dar James Franco nu este potrivit pentru acest rol, nu este credibil ,Pentru rolul lui Will Rodman aș fi văzut un actor mai înaintat în vârstă, mi se pare destul de greu de crezut că un doctor atât de tânăr ar avea aprobare să facă un astfel de test, în lumea reală abiar și-ar fi terminat rezidențiatul. Un alt lucru deranjant în film este rolul care i s-a distribuit lui Freida Pinto. Am observat această tendință a americanilor de a lua actrițe străine de succes și a le distribui în filmele americane pe post de „decor”. Oricare altă actriță ar fi jucat acest rol, nu ar fi făcut nici o diferență, rolul nu o ajută deloc pe Freida, și daca James Franco ar fi purtat după el o vază cu flori pe tot parcursul filmului nu ar fi fost nicio diferentă. Ea nu este o actriță slabă, din contră după rolul foarte bun din „Slumdog Milionaire” ar fi meritat să fie respectată mai mult. Cât despre Tom Felton, se pare că nu se mai poate desprinde de rolul lui Draco Malfoy, eu sunt sigură că poate mai mult, dar nu era cazul ca imediat după ce a terminat cu „Harry Potter” să accepte un rol atât de asemănător cu precedentul sau riscă să i se ofere doar asemenea roluri. Nu spun că actorii nu au jucat bine, ci doar că rolurile nu au fost potrivite pentru ei, este vorba despre decizii pripite. 
     Sunt sigură că sunt foarte mulți cei care au apreciat „Rise of the Planet of the Apes”, dar eu nu mă aflu în această categorie și cred că cei care nu privesc un film doar pentru efecte speciale și pentru numele de pe poster îmi dau dreptate.
     Înainte de „Melancholia” eram de părere ca este foarte greu sa faci un film apocaliptic bun care sa nu fie clișeic, melodramatic, sa fie diferit de ceea ce s-a facut pana acum, dar Lars Von Trier mi-a demonstrat cât m-am înșelat, Melancholia fiind nu doar unul dintre cele mai bune filme apocaliptice ci si unul dintre cele mai bune filme facute vreodata. Același lucru ar fi putut să se întâmple și cu „Rise of the Planet of the Apes”. Oricând se poate face un film unic, original chiar și dintr-un subiect foarte „uzat”, asta ne-a demonstrat-o Lars Von Trier. 

Read more >>

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Zorba Grecul - Nikos Kazantzakis

    De curând am terminat de citit Zorba Grecul, o carte minunată, ce nu m-a lăsat nici măcar să respir. O purtam cu mine tot timpul și dacă nu ar fi trebuit să mai ajung și pe la facultate, probabil aș fi stat numai în casă pentru a savura fiecare cuvânt. Chiar dacă ați văzut deja filmul (de altfel, la fel de bun ca și cartea), nu ezitați să citiți și cartea, sentimentele pe care ți le provoacă sunt diferite, sunt mai multe detalii și înțelegi mai bine povestea, dar și legendarul personaj Zorba.

     Cartea porneşte de la o întâmplare reală - în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorba, pe ţărmul Greciei se dovedeşte a fi momentul în care viața lui începe să se schimbe, călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea vieții, cât şi răspunsul la întrebări metafizice care îl măcinau. Naratorul devine fascinat de Zorba, de felul în care își expune opiniile despre viață, despre femei, despre fericire, despre umanitate, de felul în care a ales să-și trăiască viața, un om ce își trăiește tinerețea „toată viața”.
    „Zorba Grecul” este o carte pe care orice om ar trebui să o citească, o carte ce te învață să-ți găsești fericirea în lucruri mărunte, o lecție de viață.

Citate preferate:
-„Fiecare om are câte-o nebunie, dar cea mai mare nebunie, după mine, e să n-ai niciuna.”
-„Moartea-i un fleac, un simplu pfff! şi candela se stinge. Dar bătrâneţea e-o ruşine.”
-„Există tot atâtea fericiri câte soiuri de oameni sunt”
-„Nu sper nimic, nu ma tem de nimic, sunt liber”
-„Dupa vreo sase-sapte luni, am primit o ilustrata din Romania, infatisand o femeie planturoasa, decoltata: “Mai traiesc, mananc mamaliga, beau bere, lucrez la puturile de petrol, sunt murdat, put ca un sobolan din canalul de scurgere. Dar ce-are a face? Se afla aici din belsug tot ce inima si burta isi poate dori. Un adevarat rai pentru niste batrani pehlivani ca mine. Ma intelegi, jupane: trai bun, gaini si puiculite pe deasupra, slava Domnului! Te imbratisez prieteneste, Alexis Zorba, sobolan din canalul de scurgere.”
   

Read more >>

vineri, 11 noiembrie 2011

Amores Perros

An: 2000
Regie: Alejandro Gonzalez Inarritu
Scenariu: Guillermo Arriaga
Distribuție: Gael García Bernal
               Emilio Echevarria
               Goya Toledo
    „Amores Perros”, un film de o sinceritate violentă cum rar ați mai văzut în instoria cinematografiei, este unul dintre cele mai bune filme ale regizorului Alejandro Gonzalez Inarritu. Filmul este considerat primul film din trilogia lui Inarritu despre moarte fiind urmat de „21 Grams” și „Babel”. Chiar daca durează mai mult de 2 ore, nu te lasă să te plictisești nicio secundă, este crud și intens de la început până la final și te face să te gândești mai bine asupra deciziilor pe care le iei în viață.
     Filmul este împărțit în trei capitole, reprezentând trei povești distincte legate de un accident de mașină care aduce personajele împreună pentru scurt timp. Primul capitol „Octavio și Susana” spune povestea unui tânăr care este îndrăgostit de soția fratelui său și care încearcă să o convingă pe aceasta să fugă cu el. Pentru a avea bani Octavio își înscrie câinele la lupte pentru câini. Cel de-al doilea capitol „Daniel și Valeria” ne prezintă povestea unui bărbat care își părăsește familia pentru Valeria, o femeie mai tânără și celebră. Relația celor doi însă nu mai pare a fi atât de fericită după accidentul în care este implicată Valeria. Al treilea capitol „ El Chivo și Mauro”, segmentul final, se referă la un fost profesor, care a fost implicat în mișcări revoluționare din cauza cărora a stat la închisoare 20 de ani. El apare de-a lungul filmului ca un vagabond cu o haită de câni urmându-l mereu, mai târziu aflăm însă că este și un asasin profesionist și că încearcă să intre în contact cu fiica sa pe care a părăsit-o când au inceput mișcările revoluționare. 
    Cele trei povești sunt unite de accidentul de mașină dar, în acelasă timp protagoniștii au în comun iubirea față de animale. Câinii sunt importați pentru fiecare personaj din poveste, scoțând astfel în evidență și tema de loialitate. Cu toate că poate părea contradictoriu, filmul scoate în evidență și o altă temă esențială și anume cruzimea, cruzimea față de animale și reciproc, cât și cruzimea între oameni. 
   Un film complex și tulburător, foarte bine realizat, cu un scenariu, dar și o regie originală, ce scoate în evidență cât de „mizerabilă” poate deveni viața unui om datorită unor decizii greșite, cât și a unor sentimente necontrolate.

Read more >>

marți, 8 noiembrie 2011

Yuki Matsueda

   Yuki Matsueda este un artist japonez, născut în 1980 în Ibaraki. A absolvit Universitatea de Artă din Tokio, iar în 2010 a obținut un doctorat în Design. Arta sa reprezintă o nouă formă nonconvențională și originală a artei 3D.









Read more >>

duminică, 6 noiembrie 2011

Blue Valentine

An: 2010
Regie: Derek Cianfrance
Scenariu: Cami Delavigne
               Derek Cianfrance
               Joey Curtis
Distribuție: Ryan Gosling
                 Michelle Williams
                 Mike Vogel
         O dramă emoționantă despre destrămarea unei relații, Blue Valentine ne prezintă o familie simplă, o familie în care mulți se pot regăsi, fără a recurge la trucuri specifice Hollywood-ului, fără melodramă și romantism patetic. Povestea este sinceră și realistă, și deși pare a fi un subiect „epuizat” - destrămarea unei relații- Blue Valentine este original prin abordarea subiectului și prin faptul că ne prezintă exact momentul în care relația „se luptă” pentru o ultimă scânteie.
     Cindy și Dean sunt un cuplu de tineri căsătoriți care se luptă cu o căsnicie ce se distruge pe zi ce trece și cu creșterea fiicei lor Frankie. Chimia dintre Michelle Williams și Ryan Gosling, este atât de evidentă încât îți este imposibil să-ți imaginezi pe altcineva în aceste roluri, cei doi actori ilustrând foarte bine personalitățile lui Cindy și Dean. Nici măcar pentru o clipă nu-ți vine să crezi că aceasta nu ar fi viața lor și sunt doar doi actori foarte talentați cu o performanță impecabilă. Însă ceea ce impresionează și mai mult este faptul că cel doua personaje nu au nimic special, nu prezintă un tip anume, sunt oameni care ar putea fi oricare dintre noi, oameni simpli care au avut vise și ambiții ca oricare dintre noi și care acum trec prin probleme prin care ar putea trece oricine, ne este imposibil să spunem în acest caz „niciodată nu ar putea să mi se întâmple asa ceva” și poate acesta este și lucrul care ne sperie, ne provoacă sentimente de frustrare și ne face să trăim aceste momente cot la cot cu ei.
    Încă de la început se simte monotonia și neîmplinirea din relația dintre cei doi, iar când vedem și începutul relației lor, acest lucru devine din ce în ce mai trist și ne face să ne întrebăm „oare chiar nu se mai putea face nimic?”. Filmul alternează secvențe de la începutul relației cât și din prezent, fiecare fir narativ ajungând la un moment dat la momentul lui culminant. Cu toate că la sfârșit este destul de greu să spui cine deține partea mai mare de vină, sau dacă este vina cuiva în mod direct, într-un mod foarte subiectiv am fost mai mult de parte lui Dean, în cele din urmă el a fost cel care a încercat cel mai mult să salveze relația și care a acceptat și a iubit un copil, care nu este al lui, ca și cum ar fi fost copilul lui.
  Regizorul, Derek Cianfrance, spune că lucrează la acest proiect de 11 ani, dar așteptarea a meritat cu siguranță, filmul a fost produs în cel mai potrivit moment și cu cei mai potriviți actori cu putință.



Read more >>

miercuri, 2 noiembrie 2011

Poza zilei


Azi David Schwimmer împlinește 45 de ani. La multi ani „Ross”!
Read more >>