duminică, 30 octombrie 2011

Top 10 - Personaje din Seriale

A fost destul de greu să aleg cele 10 personaje pentru că în televiziune sunt foarte multe personaje bine definite, personaje care au rezistat în timp, cu priză la public, interpretate de actori foarte buni și cu siguranță vor urma mult mai multe. Dar până acum cele 10 alegeri ale mele sunt următoarele.


10. Miranda Hobbes - Sex and the City

Interpretată de: Cynthia Nixon
Ocupație: avocat
Trei „lucruri” care o definesc: femeie de carieră, cinică, spirit practic
Cea mai bună replică: „Poate că e din cauza maturității și înțelepciunii care vine de-a lungul vieții, dar tocmai am realizat un lucru: vrăjitoarea din povestea Hansel și Gretel e foarte prost înțeleasă. Vreau să spun că...acea femeie își construiește casa visurilor sale, iar acești copii vin și încep să o mănânce.”





 9. Lorelai Gilmore - Gilmore Girls

Interpretată de: Lauren Graham
Ocupație: Manager
Trei lucruri care o definesc: simțul umorului, dependență de cafea, relația specială cu fiica ei
Cea mai bună replică: Gata. În sfârşit poate să meargă la Harvard aşa cum a dorit întotdeauna şi să aibă parte de toată educaţia de care eu n-am avut parte şi să facă toate lucrurile pe care eu nu le-am făcut şi apoi o să pot să o dispreţuiesc pentru asta şi o să avem în sfârşit o relaţie normală de mamă şi fiică.”

8. Elaine Benes - Seinfeld

Interpretată de: Julia Louis-Dreyfus
Ocupație: editor, copy writer
Trei „lucruri” care o definesc: inteligentă dar în același timp superficială, se enervează ușor, „she is one of the boys”
Cea mai bună replică: I'm not a lesbian. I hate men, but I'm not a lesbian.”







 7. Silvio Dante - The Sopranos

Interpretat de: Steven Van Zandt
Ocupație: Consilierul lui Tony Soprano, Mafiot
Trei „lucruri” care îl definesc: calm în general dar cu temperament vulcanic atunci când este cazul, loial, utilizează replici din filme celebre.
Cea mai bună replică: „Fiica mea se crede feministă acum. Mi-a spus că este umilitor pentru o fată să lucreze la Bing. Faptul că fetele astea fac 1500 $ pe săptămînă nu are nici o importanță pentru principesa mea.”


6. Rose Gellar - Friends
Interpretat de: David Schwimmer
Ocupație: paleontolog, profesor
Trei „lucruri” care îl definesc: obsesia pentru dinozauri, obiceiuri enervante de a corecta gramatical oamenii, 3 căsătorii-3 divorțuri
Cea mai bună replică: Nu vreau ca pe piatra mea funerară să scrie "Ross Geler: Trei divorţuri".





 5. Adrian Monk - Monk

Interpretat de: Tony Shalhoub
Ocupație: Detectiv
Trei „lucruri” care îl definesc: 312 fobii, tulburări de anxietate, "a modern day Sherlock Holmes"
Cea mai bună replică: „Unless I'm wrong, which, you know, I'm not... ”






 4. Hank Moody - Californication

Interpretat de: David Duchovny
Ocupație: scriitor
Trei „lucruri” care îl definesc: pesimism, femei, alcool
Cea mai bună replică: „Iubesc femeile. Am toate albumele lor”







3. Cosmo Kramer - Seinfeld

Interpretat de: Michael Richards
Ocupație: în general șomer
Trei „lucruri” care îl definesc: excentric, prietenos, „a inventat  coffee table book about coffee tables”
Cea mai bună replică: „I coulda' been a millionaire, Jerry! I coulda' been a FRAGRANCE millionaire!”




2. Chandler Bing - Friends
Interpretat de: Matthew Perry
Ocupație: executiv specializat în analize statistice 
Trei „lucruri” care îl definesc: sarcasm - autodefensiv, Baywatch, evită discuțiile serioase
Cea mai bună replică: „Nu sunt foarte bun să dau sfaturi. Vrei un comentariu sarcastic?”



1. Pentru locul 1 nu am putut alege doar un personaj.
    Ari Gold - Entourage

Interpretat de: Jeremy Piven
Ocupație: film agent, fondatorul Miller/Gold Talent Agency
Trei „lucruri” care îl definesc: accesele de furie, telefoanele, dependența de muncă
Cea mai bună replică:“You got gold, baby!”; „Everyone. Conference room. Quickly! And quickly means run!”

   

   Dr. Gregory House - House M.D

Interpretat de: Hugh Laurie
Ocupație: sef al departamentului de medicină-diagnostic
Trei „lucruri” care îl definesc: cinism, narcisism, Vicodin
Cea mai bună replică: Dacă vorbeşti cu Dumnezeu, eşti credincios. Dacă Dumnezeu vorbeşte cu tine, suferi de o psihoză.





Read more >>

vineri, 28 octombrie 2011

Choi Xooang

    Choi Xooang este un artist coreean alea cărui sculpturi au impresionat și au înfiorat lumea în aceași timp. Despre artist nu poți găsi prea multe informații, el nu are un site personal, și evită să dea interviuri și declarații, dar lucrările sale vorbesc de la sine. De altfel el a fost foarte apreciat de criticii de artă și s-a afirmat în toată lumea datorită sculpturilor sale, cu adevărat impresionante, prin care încearcă să atragă atenția asupra drepturilor  omului în Coreea, dar și asupra trăirilor interioare ale fiecărui individ în parte.











Read more >>

marți, 25 octombrie 2011

Top 10 Movie Fight Scenes

Acest top este pentru cele mai bune scene de luptă din filme, nu contează cât de bun este filmul ci cât de intensă sau, de ce nu, chiar amuzantă este scena de luptă.
10. The Joker vs. Batman - The Dark Knight 


 9. Wolverine vs Deathstrike - X-Men II 


 8. Neo vs. o mulțime de agenți - Matrix Reloaded 
Una dintre cele mai populare dar și cele mai parodiate scene din filme, merită un loc în top


 7. Lord of The Rings 


 6. Oldboy
Una dintre cele mai bune scene de lupta și un film pe măsură


 5. Mark vs. Daniel - Bridget Jones's Diary 
Bridget Jones's Diary nu este un film excelent, mi-ar fi placut cu siguranță mai mult dacă ar fi respectat mai mult cărțile, dar personajele ...nu ai cum sa nu le placi, și mai ales...să fim serioși când o să mai avem ocazia să îi vedem pe Colin Firth și Hugh Grant într-o „luptă” atât de amuzantă


 4. Tyler Durden vs. Tyler Durden - Fight Club


 3. Kill Bill
Am ales pentru primele trei locuri Kill Bill, nu pentru faptul că este unul dintre filmele mele preferate, ci pentru că în opinia mea prezintă scene de luptă originale


 2. Kill Bill
1. Kill Bill
Dacă am ratat ceva, aștept sugestii....Enjoy it
Read more >>

luni, 24 octombrie 2011

Melancholia

An: 2011
Regie: Lars Von Trier
Scenariu: Lars Von Trier
Distribuție: Kirsten Dunst
                 Charlotte Gainsbourg
                 Kiefer Sutherland
                 Alexander Skarsgård
     În sfărșit, după mult timp de aștepare am vazut „Melancholia”. Trebuie să recunosc că am avut mari „pretenții” de la acest film încă de cînd am auzit de el pentru prima dată, de când am auzit că este regizat de Lars Von Trier, iar când am vazut care este subiectul filmului, ceva îmi spunea că trebuie să fie diferit față de ceea ce am văzut până acum. Și încă odata Lars Von Trier nu mi-a dezamăgit așteptările. În opinia mea este unul dintre cele mai bune filme din categoria „disaster movie”.
    Daca la festivalul de la Cannes, a atras atenția, mai mult, declarația scandaloasă a lui Von Trier, odată ce filmul a fost difuzat cu siguranță toată lumea a uitat de acel incident neplăcut și s-a lăsat vrăjită de capodopera regizorului, probabil cel mai poetic film de acest gen. Întradevăr, probabil că tratarea minimalistă a apocalipsei nu este ceva nou, dar modul de abordare și punerea în scenă a acestui subiect este cu siguranță original.
     Filmul este împărțit în doua părți, care ne prezintă două surori, două personalități diferite. Prima parte a filmului se numeşte Justine şi ne prezintă sora depresivă şi căsătoria ei. Lars Von Trier spune că prin Justine vorbește despre el, și el a trecut printr-o depresie și Justine spune tot ceea ce gândește el. Ce-a de-a doua parte a filmului îi este dedicată lui Claire şi ne introduce în fenomenul apocaliptic ce este pe cale să se declanșeze, dar și reacția personajelor în fața lui. Cele două surori reprezintă două personalități total opuse, Claire este organizată, dedicată familiei și trăiește după reguli și tabieturi, Justine este depresivă și pare că nu se poate adapta lumii în care trăiește. Aceste lucruri se schimbă însă, când Melancholia, o planetă albastră se apropie de pământ și amenință o catrastofă apocaliptică, Claire pierde controlul în timp ce Justine se arată calmă în fața dezastrului. De altfel chiar Lars Von Trier a declarat că „ melancolicii sunt de obicei mult mai echilibrați decât oamenii obișnuiți în fața unui dezastru”. 
    „Melancholia” nu este doar un film despre sfârșitul lumii, ci de asemenea este un film despre propriul sfârșit, despre cum ne acceptăm sfârșitul în fața unui dezastru ce nu poate fi evitat.
     În stilul propriu Lars Von Trier și acest film este realizat în mare parte cu „camera de mână”, iar începutul filmului este cu adevărat poetic, o metaforă în imagini. Distribuția este de asemenea excelentă, actorii își intră foarte bine în roluri și reușesc să ne transmită emoția filmului. Dacă de Charlotte Gainsbourg știam că nu are cum să dea greș, experiența ei dar și colaborările anterioare cu Von Trier i-au demonstrat talentul incontestabil, Kristen Dunst ne demonstrează în acest film cât este de matură și cât de mult a evoluat.
     Pentru cei care vor să vadă apocalipsa într-o variantă diferită față de ceea ce ne-a obișnuit Hollywood-ul până acum, dar mai ales pentru cei care de foarte mult timp nu au mai vazut un film atât de aproape de „perfecțiune”, în ceea ce privește modul de realizare și cu un subiect tratat pe măsură, „Melancholia” este alegerea perfectă.

Read more >>

duminică, 23 octombrie 2011

Poza zilei

Paper Moon
Read more >>

vineri, 21 octombrie 2011

An American Crime

An: 2007

Regie: Tommy O'Haver
Scenariu: Irene Turner
                    Tommy O'Haver
Distribuție: Ellen Page
                       Catherine Keener
                       Ari Graynor
                       James Franco
      „Ce-i poate determina pe unii oamenii să facă un lucru atat de îngrozitor?”, asta a fost întrebare pe care și-au pus-o majoritatea oamenilor după ce cazul Sylvia Likens a zguduit America în anii '60. Aceeași întrebare o repetăm și noi când vedem filmul „An American Crime”, chiar dacă cunoaștem deja povestea. 
       Filmul nu este atât de impresionant prin felul în care este realizat, însă ceea ce impresionează cu adevărat este subiectul și o distribuție de excepție, de asemenea, este important de precizat și faptul că filmul prezintă realitatea în cele mai mici amănunte, bazându-se pe declarațiile celor implicați în proces.
Cu toate că regizorul se ferește să arate în detaliu cruzimea la care a fost supusă Sylvia, imaginile nu sunt foarte violente, însă sunt dureroase și tulbulătoare. 
      Sylvia și Jenny, fetele familiei Likens, sunt lăsate de către părinții lor în grija lui Gertrude Baniszewski, o femeie pe care au cunoscut-o o singură dată, dar probabil faptul că femeia mai avea 6 copii, de care părea că reușește să aibă grijă deși era o mamă singură, le-a inspirat soților Likens încredere. La început totul părea că va decurge bine, fetele se înțelegeau cu copiii Baniszewski, Gertrude era o mamă stăpână pe situație, însă încet, încet lucrurile se schimbă din rău, în mai rău. Un mic conflic între Paula, fata cea mare a lui Gertrude, și Sylvia, o face pe Gertrude să o urască pe Sylvia din ce în ce mai mult. Aceasta hotărăște să o pedepsescă pentru a-i da o lecție, din care și restul copiilor vor avea ceva de învățat, doar că această lecție o ia în cea mai rea direcție posibil. Torturile pe care trebuie să le suporte Sylvia, atât de la Gertrude, de la copii acestei, dar și de la copii vecinilor sunt de neimaginat, niciodată nu-ți poți imagina de ce poate fi în stare o ființă umană. Și totuși la sfărsit nu poți să nu te gândești că toate astea ar fi putut fi evitate, dacă unul din vecinii care auzeau țipetele Sylviei ar fi raportat poliției, sau daca sora ei, sau unul dintre copiii de la școală ar fi spus măcar unui profesor, sau așa cum și avocatul îi spune lui Jenny la un moment dat, era de ajuns să fi spus oricărui om de pe stradă.
     Recomand „An American Crime” tuturor celor care nu cunosc cazul Sylvia Likens, sau celor care vor să afle exact cursul întâmplărilor, pentru că, după cum am mai spus, regizorul are grijă ca filmul să ne prezinte realitatea, exact așa cum s-a întâmplat.


Read more >>

marți, 18 octombrie 2011

Andrei Răduică

  În ultimul timp au apărut tot felul de emisiuni care promovează talente, însă de cele mai multe ori în astfel de emisiuni sunt promovați dansatori, dar mai ales cântăreți. Să zicem că, totuși sunt unele care ar putea oferi mai multe posibilități, dar chiar și aici totul este destul de limitat, nu prea vad cum ar putea un pictor sau un actor sa câștige un astfel de consurs sau măcar să se faca remarcat.
  Și dacă tot a venit vorba de actori talentați, de curând l-am cunoscut pe Andrei Răduică, un tânăr actor la început de drum, din Craiova. Probabil o să va uimească dacă vă spun că studiază la Facultatea de Mecanică, dar el consideră că acesta este pragul de sus de care trebuia să se lovească pentru a-și da seama care este drumul pe care vrea, cu adevărat, să-l urmeze. Se pare că, faptul că, urmează o facultate cu un profil diferit față de adevărata lui pasiune, nu-l împiedică să facă ceea ce-și dorește și să evolueze cu fiecare pas pe care îl face pentru a-și împlini visul. 
În prezent se pregătește alături de trupa Morphia, iar mai jos o să vă prezintă un fragment dintr-un spectacol jucat alături de trupa de teatru din care a făcut parte în trecut. Sunt sigură că o să fiți de acord cu mine când spun că dă dovadă de spontaneitate, este amuzant și carismatic și chiar dacă nu puteți să vă dați seama doar dintr-un fragment, va garantez că are calitatea de a intra foarte bine în piele oricărui personaj, l-aș vedea interpretând orice rol.
Întrebându-l cum s-ar caracteriza în câteva cuvinte, mi-a spus: „ despre mine nu m-am priceput niciodata sa dau detalii care sa ma "portretizeze", sincer nici nu cred că este nevoie, talentul său este evident și sper că o să-l vedem cât mai curând pe marile scene de teatru din România, sau chiar mai departe...
Read more >>

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Poza zilei

Rear Window - James Stewart, Grace Kelly, Alfred Hitchcock
Read more >>