Scenariu: Gilbert Adair
Distributie: Michael Pitt
Gen: Drama
Romantic
Tara: Franta
UK
Un film marca Bertolucci, ambitios si incitant ce poate parea îndrăzneț pentru unii, dar care in realitate este plin de poezie, chiar melancolic, un film ce înca de la inceput pare un omagiu adus cinematografiei franceze, revolutiei din 1968 care a schimbat perceptia atat culturala cat si sociala a Europei. Dar conceptul regizorului nu se rezuma doar la atat, in fapt ”The dreamers” este un film ce trebuie vazut dincolo de substraturi si de subtilul situatiei.
Din punct de vedere regizoral filmul te atrage înca din momentul genericului si nu se opreste aici. Un american, Matthew, participa la o demonstratie de protest a cinefilifor cu ocazia destituirii directorului Cinematecii Franceze. Aici îi cunoaște pe frații gemeni Isabelle şi Theo care il invita la ei în apartament. Bertolucci ne încanta cu frumoase imagini nocturne al Parisului, făra a fi nevoit sa arate clișeicele imagini cu turnul Eiffel, dar păstrand atmosfera romantică a străzilor din Paris. De asemenea este impresionanta atentia regizorului pentru detalii, cum ar fi interiorul casei, tipic francez dar si felul in care este luminat holul unde se afla camera lui Theo, o lumin rosie, diferita de restul casei care face trimitere spre erotism. În momentul in care Matthew traverseaza holul in prima lui noapte in casa si îi vede pe cei doi frati dormind impreuna aproape dezbrăcați deja se sugereaza o relație diferita de fraternitate.
Cei trei raman singuri in apartament atunci cand părintii lui Isabelle si Theo pleaca în vacanța pentru o luna. Matthew observa ca intre cei doi frați nu exista intimidate, lucru care îl face sa se simta la început inconfortabil, dar se lasă usor prins în jocurile acestora, cel puțin pentru moment. Un alt lucru de remarcat din punct de vedere regizoral este intercalarea imaginilor din filmele clasice atunci cand protagoniștii vorbesc despre filmul respective. De exemplu atunci cand refac scena din ”Bande a Parte” in care protagoniștii alearga in Louvre, incercand sa doboare recordul din film.
Bertolucci reușește sa ne incite și a ne încante cu fiecare cadru. De remarcat este scena in care Isabelle interpreteaza celebra statuie Venus din Milo, dar si filmarile in oglinzi care surprind cu finețe reacțiile personajelor într-un mod subtil.
Jocurile celor trei se reduc la filme si uneori devin prea intime. În momentul în care Isabelle il provoaca pe Theo sa se masturbeze in fața lor, pentru ca nu ghiceste un film, miza este pusa. De aici totul se schimba, jocurile lor sunt perverse si presupun o cultura cinematografica vasta, un plus pentru public care are ocazia sa revada scene din filme clasice. Felul in care Matthew si Isabelle sunt provocați de catre Theo sa faca sex în fața lui aduce in fața o relație infantilă, dar bolnava, mai ales atunci cand Theo incepe sa gateasca in timp ce sora lui si Matthew întrețin relații sexual pe podeaua din bucătărie.
Personajele sunt interpretate cu finețe de actori dezinvolți care reușesc sa ne trezească, cu mult talent, o serie de sentimente si reactii , uneori contradictorii, vis a vis de personaje.
Cu toate ca Matthew pare la început ușor de manipulat, entuziast, el reprezinta în realitate un personaj lucid care încearca sa-I arate si lui Isabelle ca relația ei cu Theo este nepotrivita si ”blonava”.
Pe tot parcursul filmului se sugereaza o relație de incest ce nu este dovedita in fapt decat prin lipsa de intimitate dintre frați, printr-o relație cu tente inocente si imature. Tocmai prin aceasta imaturitate se descriu tinerii generației franceze din 68’ , o generație de idealiști, visatori, dar care tocmai asa au reușit sa schimbe ceva. Acest lucru este sugerat si de scena finala cand Theo si Isabelle se hotăaăsc sa participle la violența din strada, cu toate ca pana in acel moment Theo reprezenta ceea ce poate fi numit un revoluționar teoretic dar nu si practic. Theo reprezinta prototipul unei întregi generatii, generatia visatoare ce renunța la inocența pentru a schimba o întreaga societate.
Cu toate ca este un film complex nu poți sa nu realizezi la sfarsit ca ai fi vrut sa sti mai multe despre posibilele cauze care i-au determinat pe cei doi frați sa ajunga la o astfel de relație, dar poate ca atunci ar fi devenit un film banal care pare că nu lasă nici o urma de mister in urma lui.
„The Dreamers„ un film ce prezinta cat se poate de subtil revoluția cultural, un film profund si plin de poezie, încheiat magistral în acordurile "Non, je ne regrette rien"-Edith Piaf.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu