Acum 1 lună, după ce am vizionat filmul lui Sally Potter,
Orlando, am cerut și părerea „populației” de pe Facebook asupra acestei
ecranizări. O să fac o paranteză să-i mulțumesc Adrianei de la Cinemateca lu' Zăvoi al
cărui răspuns mi-a fost de ajutor, deoarece pe mine acest film m-a lăsat cu
prea multe întrebări și câteva îndoieli. Între timp după ce am recitit și
cartea (atât de mult m-a frustrat faptul că nu reușeam să-mi formez o părere
clară despre film), lucrurile s-au mai clarificat, astfel încât îndrăznesc să
dezbat acest subiect într-un articol mai complex decât postarea de pe Facebook.
Opera Virginiei Woolf a fost întotdeauna caracterizată prin lirism
intens și desăvârșire stilistică și considerată ca fiind
experimentală, deseori lipsită de acțiune și destul de ordinară.
Considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare ale literaturii
engleze, Woolf, a fost, totuși, criticată, de mulți, pentru lipsa
de universalitate și profunzime, pentru că s-ar fi rezumat la lumea
îngustă a intelectualității engleze. Însă în ciuda părerile pro și contra un
lucru este sigur, Virginia Woolf a rămas în istoria literaturii ca una din
cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai însemnați
moderniști, iar stilul ei literar pe mine m-a convins cu fiecare carte citită.
Și cu toate că știam valoarea literară a romanelor ei, a reușit să mă surpindă,
în cel mai plăcut mod cu putință, cu Orlando.
Orlando este un roman semi-biografic, dedicat lui Vita
Sackville-West, care spune povestea unui tanar pe nume Orlando, născut în
Anglia, în timpul domniei Elisabeta I, ce decide să nu îmbătrânesc. Un stil
literar autentic, dar diferit de operele anterioare ale scriitoarei, te
cucerește prin lirism și îți rămâne în minte prin numeroasele interpretări și
întrebări pe care ți le deschide.
Cu o frumoasă reevaluare a feminismului, Virginia Woolf a
creat un personaj eliberat de constrângerile de timp și sex, un personaj atât
de puternic și bine conturat încât ar fi putut funcționa în orice scenariu. Și
probabil acesta a fost și principiul după care s-a ghidat Sally Potter în
realizarea producției cinematografice Orlando.
Într-o primă instanță am fost indignată de faptul că Potter a omis multe
detalii pe care eu le consideram esențiale în redarea personajului, dar mai
ales a atmosferei romanului. Apoi am încercat să privesc filmul ca atare, fără
nici o comparație, ca și cum cartea nu ar exista și mi s-a părut minunat. Dar
cum este o ecranizare nu puteam să nu fac măcar o mică comparație între cele
două, astfel că am întrebat și cititorii ce părere au, și așa cum am mai spus
răspunsul Adrianei a fost exact ceea ce căutam: „ Potter nu a rămas fidelă
cărtii ci a adaugat mici elemente spectacol pentru a sublinia doar acele pasaje
care evidențiază rolul principal. Altfel spus, parcă nu a interesat-o altceva
decat Orlando”.
Evident, este imposibil să ecranizezi ad litteram o carte,
mai ales când vine vorba de Virginia Woolf, și sunt de acord cu Adriana, că
Potter a făcut o alegere bună când a decis să se concentreze strict pe
personaj, chiar dacă, recunosc, în sinea mea mi-aș fi dorit să regăsesc unele
pasaje din roman care pentru mine au fost esențiale în desfășurarea narațiunii,
dar și în înțelegera personajului în sine. Dar așa cum am specificat, este
incredibil de dificil să o „traduci” pe Woolf și poate că dacă Potter ar fi
insistat prea mult asupra acestui aspect ar fi riscat să realizeze o ecranizare
penibilă, mai ales dacă ținem cont că romanul îți oferă mai multe variante de
interpretare.
Și dacă
tot suntem la capitolul personaj, este momentul să o felicit pe Tilda Swinton
pentru o interpretare magnifică, o interpretare demnă doar de superlative.
Actrița ne-a demonstrat nu doar că a înțeles un personaj atât de complex, așa
cum Woolf îl prezintă în carte, dar a reușită să-l adapteze cu succes
viziunii lui Potter, rămânând în spectrul creat de Virginia Woolf.
De
asemenea, un alt detaliu foarte important pe care Sally Potter l-a adăugat filmului
este finalul, pe care nu o să-l dezvălui, o să vă las să-l descoperiți singuri
și să vă lăsați impresionați de originalitatea cu care a fost creat un moment
minunat într-un film ce m-a stârnit, m-a pus pe gânduri, „m-a învârtiti”, și în
cele din urmă a reușit ceea ce orice producție își dorește, mi-a rămas
întipărit în minte și acolo o să rămână pentru mult timp.
Și ca să răspund întrebării din titlu, o sa spun că pentru mine
cartea este o capodoperă, și întotdeauna va fi pe primul loc, însă nici
viziunea lui Sally Potter nu este departe. Orice cineast care reușește să mă
stârnească în modul în care Potter a făcut-o, merită tot respectul și admirația
mea.
Voi ce părere aveți?
.jpg)
