Orlando... Cartea sau Filmul?

      Acum 1 lună, după ce am vizionat filmul lui Sally Potter, Orlando, am cerut și părerea „populației” de pe Facebook asupra acestei ecranizări. O să fac o paranteză să-i mulțumesc Adrianei de la Cinemateca lu' Zăvoi al cărui răspuns mi-a fost de ajutor, deoarece pe mine acest film m-a lăsat cu prea multe întrebări și câteva îndoieli. Între timp după ce am recitit și cartea (atât de mult m-a frustrat faptul că nu reușeam să-mi formez o părere clară despre film), lucrurile s-au mai clarificat, astfel încât îndrăznesc să dezbat acest subiect într-un articol mai complex decât postarea de pe Facebook.

     Opera Virginiei Woolf a fost întotdeauna caracterizată prin lirism intens și desăvârșire stilistică și considerată ca fiind experimentală, deseori lipsită de acțiune și destul de ordinară. Considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare ale literaturii engleze, Woolf, a fost, totuși, criticată, de mulți, pentru lipsa de universalitate și profunzime, pentru că s-ar fi rezumat la lumea îngustă a intelectualității engleze. Însă în ciuda părerile pro și contra un lucru este sigur, Virginia Woolf a rămas în istoria literaturii ca una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai însemnați moderniști, iar stilul ei literar pe mine m-a convins cu fiecare carte citită. Și cu toate că știam valoarea literară a romanelor ei, a reușit să mă surpindă, în cel mai plăcut mod cu putință, cu Orlando. 

      Orlando este un roman semi-biografic, dedicat lui Vita Sackville-West, care spune povestea unui tanar pe nume Orlando, născut în Anglia, în timpul domniei Elisabeta I, ce decide să nu îmbătrânesc. Un stil literar autentic, dar diferit de operele anterioare ale scriitoarei, te cucerește prin lirism și îți rămâne în minte prin numeroasele interpretări și întrebări pe care ți le deschide. 

     Cu o frumoasă reevaluare a feminismului, Virginia Woolf a creat un personaj eliberat de constrângerile de timp și sex, un personaj atât de puternic și bine conturat încât ar fi putut funcționa în orice scenariu. Și probabil acesta a fost și principiul după care s-a ghidat Sally Potter în realizarea producției cinematografice Orlando.

    Într-o primă instanță am fost indignată de faptul că Potter a omis multe detalii pe care eu le consideram esențiale în redarea personajului, dar mai ales a atmosferei romanului. Apoi am încercat să privesc filmul ca atare, fără nici o comparație, ca și cum cartea nu ar exista și mi s-a părut minunat. Dar cum este o ecranizare nu puteam să nu fac măcar o mică comparație între cele două, astfel că am întrebat și cititorii ce părere au, și așa cum am mai spus răspunsul Adrianei a fost exact ceea ce căutam: „ Potter nu a rămas fidelă cărtii ci a adaugat mici elemente spectacol pentru a sublinia doar acele pasaje care evidențiază rolul principal. Altfel spus, parcă nu a interesat-o altceva decat Orlando”. 

      Evident, este imposibil să ecranizezi ad litteram o carte, mai ales când vine vorba de Virginia Woolf, și sunt de acord cu Adriana, că Potter a făcut o alegere bună când a decis să se concentreze strict pe personaj, chiar dacă, recunosc, în sinea mea mi-aș fi dorit să regăsesc unele pasaje din roman care pentru mine au fost esențiale în desfășurarea narațiunii, dar și în înțelegera personajului în sine. Dar așa cum am specificat, este incredibil de dificil să o „traduci” pe Woolf și poate că dacă Potter ar fi insistat prea mult asupra acestui aspect ar fi riscat să realizeze o ecranizare penibilă, mai ales dacă ținem cont că romanul îți oferă mai multe variante de interpretare. 

      Și dacă tot suntem la capitolul personaj, este momentul să o felicit pe Tilda Swinton pentru o interpretare magnifică, o interpretare demnă doar de superlative. Actrița ne-a demonstrat nu doar că a înțeles un personaj atât de complex, așa cum Woolf  îl prezintă în carte, dar a reușită să-l adapteze cu succes viziunii lui Potter, rămânând în spectrul creat de Virginia Woolf.

    De asemenea, un alt detaliu foarte important pe care Sally Potter l-a adăugat filmului este finalul, pe care nu o să-l dezvălui, o să vă las să-l descoperiți singuri și să vă lăsați impresionați de originalitatea cu care a fost creat un moment minunat într-un film ce m-a stârnit, m-a pus pe gânduri, „m-a învârtiti”, și în cele din urmă a reușit ceea ce orice producție își dorește, mi-a rămas întipărit în minte și acolo o să rămână pentru mult timp.

     Și ca să răspund întrebării din titlu, o sa spun că pentru mine cartea este o capodoperă, și întotdeauna va fi pe primul loc, însă nici viziunea lui Sally Potter nu este departe. Orice cineast care reușește să mă stârnească în modul în care Potter a făcut-o, merită tot respectul și admirația mea.

Voi ce părere aveți?