Amour

An: 2012
Regie: Michael Haneke
Scenariu: Michael Haneke
Distribuți: Jean-Louis Trintignant
               Emmanuelle Riva
               Isabelle Huppert
     Uneori am prostul obicei ca în timp ce văd un film să și desenez. Intenționam să fac același lucru si la Amour. Am luat creionul și o coala de hârtie, am pus filmul si am stat timp de 2 ore cu foaia si creionul în mână fără să schițez macar un punct și fără să-mi mut ochii de la ecran nici măcar o secunda. Abia când s-a terminat filmul am realizat că încă mai am creionul în mână.
    Amour este filmul pe care îl așteptam de atât de mult timp, filmul care mi-a demonstrat că și în ziua de azi mai sunt regizori care reușesc să te emoționeze, cu un subiect sensibil, fără a apela la melodarmă și filmul care îmi demonstrează că festivalurile de film sunt pe calea cea bună și uneori mai sunt capabile să aprecieze adevăratul „frumos” al cinematografiei.
   Amour este un film aproape de perfecține, o capodoperă a cinematografiei contemporane.
   Tema principală a filmului este iubirea de durată a unui cuplu și cum aceasta face față suferinței. Georges și Anne sunt un cuplu de intelecuali, profesori de muzică pensionați, aflați la vârsta a 3-a, despre care îți poți da seama încă de la început că au avut o căsnicie fericită și plină de iubire. Când Anne suferă un accident vascular, ce o paralizează pe partea dreaptă, viața celor doi se schimbă în mod neașteptat. Georges și Anne fac tot posibilul pentru a se obișnui cu această situație, pentru a face față suferinței femeii și a fricii pentru când lucrurile se vor înrăutății. Filmul descrie degenerarea atât fizică cât și psihica a femeii pas cu pas si reacțiile celor doi. Ei nu lasă pe nimeni să fie părtaș suferinței lor, nici măcar pe fiica lor, care pentru Georges nu pare să înțeleagă de ce el refuză să o ducă la un azil și preferă să o îngrijească singur. O scenă ce mi-a rămas în minte este momentul în care fiica îngrijorată că tatăl nu a raspuns la telefon îi face o vizită neașteptată și îi reproșează că nu s-a gândit la grijile ei. Raspunsul inevitabil al acestuia pare rece, dar ascunde multă suferință „Grijile tale nu-mi sunt de nici un folos”.

     O poveste într-un spațiu claustrofoic, acțiunea se petrece exclusiv într-un apartament din Paris, în care există doar doi oameni și iubirea pe care și-o poartă, doi oameni care sunt totul unul pentru celălalt.
    Modul de filmare, cadrele lungi și statice sunt ale lui Michael Haneke, dar cu toate astea Amour aduce ceva nou pentru regizorul austric, un nivel de sensibilitate și intimitate pe care nu suntem obișnuiți să o primim din partea lui, dar care este binevenită și pe care acesta o modelează perfect.
    Jean-Louis Trintignant și Emmanuelle Riva oferă performanțe ce pot fi descrise doar prin superlative. Geniali și convingători în interpretarea unor oameni ce au trăit împreună și s-au iubit o viață întreagă, cei doi actori transmit publicului o emoție sinceră și profundă, o reprezentare a durerii greu de uitat

    Îmi imaginez că dacă Amour ar fi fost făcut de un american în sala de cinema probabil s-ar fi auzit suspine neîncetate și ar fi curs râuri de lacrimi, dar Haneke are o abordare mai sinceră, mai elevată. El te lasă împietreit, fără cuvinte, cu un sentimet greu de descris în cuvinte și cu o „temă” de gândire pentru acasă, pentru că Amour este un film pe care nu îl vei uita ușor.
   Fiind fan al lui Haneke aveam așteptări mari de la film, dar nici o clipă nu-mi imaginam că o să descopăr o asemenea bijuterie a cinematografiei.