Andrey Tarkovsky

   Cel mai greu este să vorbești/scrii despre oamenii pe care îi admiri cel mai mult. Îți place atât de mult munca lor încât nu ști cum să exprimi acest lucru în cuvinte. Tarkovskiy este unul dintre regizorii mei preferați, este omul datorită cărui am început să iubesc atât de mult arta filmului, el este cel care a combinat cel mai bine cinematografia cu arta. Întotdeauna mi-au plăcut filmele și încă de mică le-am privit într-un mod în care cei mai mulți copii nu o făceau. Îmi amintesc că printre primele filme vizionate (înafară de animațiile Disney) se numără „Child's Play” și „A Nightmare on Elm Street” și nici unul nu mi-a adus coșmaruri, nu m-au speriat, dar mi-au ridicat multe semne de întrebare „cum au făcut ei papusa aia sa mearga?” sau „cum au reușit să-l facă atât de urât pe Freddy?”. Dar momentul în care am văzut cu „alți ochii” filmele a fost când am vizionat pentru prima dată „Calauza” a lui Tarkovsky. M-a fascinat total si m-a făcut să-mi doresc să știu mai multe despre acestă artă, mi s-a părut a fi cel mai impresionant film din punct de vedere artistic, și încă mai cred asta.
   Andrey Tarkovsky, regizor rus, este unul dintre cei mai influenți cineaști din istoria cinematografiei, s-a născut pe 04.04.1932 și a decedat pe 28.12.1986. A jucat un rol important, chiar definitoriu, în dezvoltarea cinematografiei, filmele sale având o viziune unică asupra timpului și a spațiului. Despre Tarkovsky, filmele lui și mai ales simbolurile ascunse în filme, se poate vorbi mult și se pot ține dezbateri nesfârșite, dar ca să-l înțelegi cu adevărat trebuie neapărat să-i vezi filmele, pentru că oricât ai citi despre el nu ai cum să-ți dai seama de influența lui asupra cinematografiei moderne până nu-i vizionezi filmele.
    Ivanovo detstvo (Copilăria lui Ivan) - 1962, filmul care îi aduce regizorului succes internațional este chiar primul său lung-metraj. Filmul are ca temă principală maturizarea prematură a unui copil ce devine orfan în al II-lea Război Mondial. Pe lângă tema, distrugerii universului copilăriei, Tarkovsky abordează și tema raiului și a iadului într-o viziune proprie. Ne este arătat nu numai ce vede eroul, ci și ce gândește și ce visează, fanteziile sale.

    Andrey Rublyov - 1966, un film controversat, ce îi aduce probleme cu autoritățile, despre pictorul rus de icoane Rublyov. Filmul este o examinare profundă a rolului artistului în societate și în istorie. Filmul prezintă o viziune a istoriei și a eroismului foarte diferită de cea dorită de filmul sovietic și de autorități.

    Solyaris - 1972, după problemele cu autoritățile mai multe scenarii i-au fost respinse datorită conținutului controversat. În sfârșit conducerea a aprobat adaptarea romanului lui  Stanislaw Lem, Solyaris. Un SF ce reflectă asupra unor probleme cum ar fi cosmosul, omul, conștiința umană, viața și moartea, spune povestea unui om de știință ce descoperă o realitate alternativă din care îi va fi greu să mai iasă. 

   Zerkalo (Oglinda) - 1975, cu filmul acesta Tarkovski şi-a propus să reconstituie vieţile oamenilor pe care i-a iubit şi pe care i-a cunoscut bine. Un om în vârstă de 40 de ani este pe moarte  și își amintește trecutul său, pe mama sa, copilăria, războiul, momentele fericite și momentele triste din viața lui.

   Stalker (Călăuza) - 1979, o adaptare a romanului SF "Picnic la margine de drum" de Arkadi şi Boris Strugatki. Acțiunea se petrece într-un viitor nedefinit, în urma vizitei pe Pământ a unei civilizații extraterestre. Spațiul din jurul impactului navei intergalactice prezintă proprietăți biofizice stranii și primejdioase. De aceea, dar și datorită zvonului că în perimetru ar exista un presupus loc al împlinirii dorințelor, poliția interzice accesul. Protagonistul filmului este „călăuză” și în ciuda pericolului existent îi va călăuzi pe Scriitor și pe Fizician prin primejdioasa rezervație, ambii mânați de ambiția de a obține genialitatea. Este cel mai intens, cel mai profund film al cineastului și este impresionant din punct de vedere artistic. Din nou Tarkovsky reflectă asupra uneia dintre temele lui preferat, timpul, care aici pare la prima vedere narativ, totul petrecându-se de-a lungul unei zile. În „Zonă” însă acesta se dilată încât nu îți poți da seama dacă el curge mai repede sau mai încet.

   Nostalghia (Nostalgia)  - 1983, spune povestea unui poet rus, Gorceacov, care călătorește în Italia pentru a cerceta viața unui compozitor rus din secolul XVIII. Gorceacov îl întalnește pe Domenico, un sociopat, care și-a întemnițat familia într-un hambar pentru a o feri de lume și de relele ei.

   Offret (Sacrificiul) - 1986, un film ce poate fi interpretat în mai multe feluri, fiecare element și eveniment fiind un simbol ascuns. Alexander, un fost actor cu înclinație spre filosofie, actual jurnalist are o viziune pesimista despre viața. De ziua sa, înconjurat de familie și de prietenii se duce pe o insula pentru a medita în liniște asupra evenimentului. Bucuria momentului este spulberată de o știre de la radio care anunță începerea unui război mondial. Acesta, într-un acces de furie îl implora pe Dumnezeu să nu permită o asemenea nenorocire, promițându-i ca este dispus sa renunțe la orice, la viata sa, ba chiar și la cea a fiului sau de sase ani.

    
     
   

Read more >>

Top 10 - Heath Ledger

   Dacă ar fi trăit Heath Ledger ar fi împlinit azi, 04.04.2012, 33 de ani. Este trist să vorbești la timpul trecut despre un actor atât de talentat, care mai avea multe de arătat în industria cinematografică, dar mai ales despre o persoană care avea doar 28 de ani atunci când a decedat. Totuși Heath Ledger în scurta sa carieră, a reușit să se facă remarcat datorită talentului său de a se mula pe orice rol oferindu-ne astfel câteva roluri memorabile.
10. William - A Knight's Tale, 2001

 9. Ned Kelly - Ned Kelly, 2003

 8. Tony - The Imaginarium of Doctor Parnassus, 2009

 7. Sonny Grotowski - Monster's Ball, 2001

 6. Jimmy - Two Hands, 1999

 5. Skip Engblom - Lords of Dogtown, 2005

 4. Bob Dylan/Robbie - I'm Not There, 2007

 3. Dan - Candy, 2006

 2. Ennis Del Mar - Brokeback Mountain, 2005

 1. Joker - The Dark Knight, 2008

Read more >>

Javier Marin

      Javier Marin este un sculptor mexican, considerat unul dintre cei mai buni artiști contemporani. Arta sa este o combinație unica între cultura Europeană și cea Mexicana.

Read more >>

Le scaphandre et le papillon

An: 2007

Regie: Julian Schnabel

Scenariu: Ronald Harwood

               Jean-Dominique Bauby

Distribuție: Mathieu Amalric

                 Emmanuelle Seigner

                 Max Von Sydow

Adevărata poveste a redactorului de la Elle, Jean-Dominique Bauby, este redată într-un film ce te va cuceri printr-un subiect sensibil și foarte multă emoție, reușind în același timp să se ferească de a fi melodramatic. Jean-Dominique suferă un atac cerebral în urma căruia rămâne complet paralizat. Singura mișcare pe care bărbatul o mai poate face, este să clipească și asta cu un singur ochi. Clipind din ochi pentru fiecare literă a alfabetului, el reușește să scrie o carte, Scafandrul şi Fluturele, cu ajutorul căreia își exprimă trăirile din trupul ce i-a devenit ca o „închisoare”.        Cum poate un om în situația lui să rămână optimist, să-și găsească curaj și speranță pentru a scrie o carte? Înainte de toate acest film este o lecție de viață.          Regia este excepționala, ni se oferă posibilitatea de multe ori să privim, la propriu, prin ochii lui Jean-Dominique. Atât scenaristul, cât și regizorul au dat dovadă de multă imaginație și se vede că au muncit foarte mult pentru acest film. Este foarte dificil să faci dintr-un asemenea subiect un film captivant atât ca scenariu cât și vizual. Nu știu cum au reușit să găsească „rețeta perfectă”, dar au făcut-o, au găsit o metodă prin care filmul să fie captivant, emoționant și original. În prima jumătate a filmului nu îi vedem chipul lui Bauby, vedem doar ceea ce vede el, vedem prin ochiul lui stâng, singura parte a corpului pe care și-o poate mișca. Vedem oamenii din jurul lui și reacțiile lor la starea lui, iar lui îi auzim doar gândurile, ce nu și le poate exprima. Uneori ironic, cu simțul umorului, alteori deprimat, reușește să „ne pună” în pielea lui, trăim alături de el fiecare moment. Vedem flashback-uri cu copii lui, cu amanta lui, vedem fanteziile lui și cum imaginația este cea care reușește să-i facă viața puțin mai plăcută. Toată lumea în jurul lui încearcă să-l ajute, acest lucru făcând-l uneori să se simtă prost, să aibă regrete pentru felul în care i-a tratat în trecut. La un moment dat soția sa Celine chiar îl ajută să comunice cu amanta sa prin telefon.       Interpretările sunt de asemenea excepționale, convingătoare, actorii reușesc să transmită emoție fără a fi exagerați, fără a trimite filmul către melodramă, pentru mine este foarte important ca un film cu un subiect sensibil să reușească să te emoționeze fără a fi lacrimogen. Performanța lui Mathieu Amalric, este uimitoare, el reușește să-l portretizeze, cu succes, atât pe Jean omul nemișcat, cât și pe Jean cel energic și plin de viață, din amintiri și fantezii.      Le scaphandre et le papillon, este un film deosebit, un film pe care nu trebuie să-l ratați.  Un film ce ne prezintă un om care trăiește cea mai nefericită experiență care i se poate întâmpla unui om, este viu și conștient, dar îi este imposibil să comunice cu cei din jurul său și cu toate astea reușește să dicteze o carte întreagă, doar clipind dintr-un ochi.      Dacă te-au impresionat filme precum Mar Adentro, My Left Foot, Whose Life is it Anyway, povestea lui Jean-Dominique Bauby o să te impresioneze și mai mult pentru că spre deosebire de ceilalți, ale căror povești sunt de asemenea tulburătoare, el nu poate nici măcar să vorbească, nu poate să scoată nici un sunet și nici să miște nici măcar o parte a corpului.

Read more >>

Filme la care plangi de sare camasa de pe tine

   Teo de la Despre Filme ne-a provocat să ne călcăm pe orgoliu și să enumerăm filmele care au reușit să ne fure măcar o lacrimă. Fără să par insensibilă vă mărturisesc că nu prea plâng la filme, dar sunt câteva filme care m-au emoționat, cum s-ar spune, „până la lacrimi”. 
    1. A Single Man - nu pot să spun că am plâns la acest film, dar Colin Firth este atât de convingător încât îi simți durerea la propriu. Cred că am fost deprimată toată ziua după ce am văzut filmul.

     2. An American Crime - nu este un film excelent, dar nici nu poți spune că este un film slab. Mi-a plăcut, dar în același timp l-am urât datorită subiectului și mai ales datorită faptului că este inspirat de o întâmplare adevărată, pur și simplu pentru mine este inimaginabil că cineva ar fi în stare de o așa faptă.

     3. Time Of The Gypsies - are și momente triste și momente amuzante, dar este atât de real, încât nu are cum să nu te impresioneze.

     4. Mar Adentro - sensibil, emoționant și dureros îți rămâne în minte mult timp după vizionare.

     5. Amores Perros - este atât de sincer, violent și tulburător că nu ai cum să-l uiți.

     6. Brokeback Mountain - știu este puțin clișeic să-l pun pe o listă de genul, dar filmul chiar are un subiect sensibil

     7. 21 Grams - ce pot să spun, Alejandro Gonzalez Inarritu știe cum să ne „deprime”

   8. The Elephant Man - „I am not an elephant! I am not an animal! I am a human being!”

Read more >>

Quentin Tarantino

Azi 27.03 Quentin Tarantino împlinește 49 de ani. Ce ar fi să facem o trecere în revistă a muncii sale de până acum.
Care este filmul vostru preferat al regizorului american?
Happy Birthday master Tarantino și la cât mai multe filme!! 


     My Best Friend's Birthday - 1987 - primul film al regizorului, un scurt metraj despre doi prieteni și o zi de naștere de neuitat.

     Reservoir Dogs - 1992 - este filmul care l-a consacrat și care este considerat un clasic al anilor '90. Un film cu dialoguri memorabile și o distribuție de excepție despre ceea ce trebuia să fie un jaf „impecabil”. Șase „gangsteri”, porecliți după culori, nu se cunosc și nici nu au voie să-și dezvăluie adevărata identitate, dar trebuie să colaboreze pentru a da marea lovitură. Reservoir Dogs este unul dintre filmele mele preferat din categoria filme cu gangsteri.

    Pulp Fiction - 1994 - nu mai are nevoie de nici o prezentare, este considerat unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei, a devenit un film cult, oricine vorbește despre acest film folosește numai superlative. O comedie neagră, cronologic „dezordonată”, prezintă câteva povești principale ale căror personaje interacționează într-un fel sau altul.

    Four Rooms - 1995 - o comedie despre un angajat al unui hotel, care este implicat în poveștile de viață a celor care locuiesc în patru camere din hotel.

    Jackie Brown - 1997 - spune povestea unei stewardese care este arestată pentru că transporta bani pentru un traficant de arme. Acțiunea se declanșează când Jackie joacă ingenios cartea inocenței în timp ce reușește să-i asmuta pe toti ceilalti unul impotriva celuilalt. Filmul este o adaptare a romanului Room Punch scris de Elmore Leonard.

     Kill Bill Vol. 1 - 2003 - apare chiar în momentul în care toți au crezut că Tarantino și-a pierdut inspirația și „le închide gura” tuturor. Chiar dacă mulți au spus că povestea miresei răzbunătoare este mai puțin convingătoare decât filmele anterioare, cred că suntem cu toții de acord că aceasta de fapt demonstrează că regizorul nu a rămas fără inspirație, înca este încrezător și mai are multe de spus în cinematografie. Violent și sângeros, așa cum ne-a obișnuit, Tarantino se inspiră din artele marțiale și creează un film captivant despre o „mireasă” ce-și caută răzbunare după ce a fost bătută și împușcată în cap, iar copilul încă nenăscut i-a fost furat, de către viitorul ei soț și grupul lui „Plutonul de Execuţie al Viperelor”.

"Bineînțeles că Kill Bill este un film violent. Însă e un film facut de Tarantino. Nu te duci la un concert Metallica si îi pui să dea muzica mai încet." - Tarantino

     Kill Bill Vol 2 - 2004 -  nu a fost atât de apreciat de către critici ca și primul film

     Sin City - 2005 - adaptarea romanelor grafice ale lui Frank Miller despre un oraș „întunecat” cu eroi atipici, bandiți și corupție, a fost regizat de Frank Miller și Robert Rodriguez, iar Tarantino a participat la realizarea filmului ca „special guest director".

    Grindhouse - 2007 - este un horror produs de Quentin Tarantino și Robert Rodriguez, un omagiu adus filmelor de categoria B. Este compus din doua lung-metraje: Death Proof (Tarantino) și Planet Terror (Rodriguez).

    Inglourious Basterds - 2009 - este unul dintre cele mai cotroversate filme ale regizorului, datorită felului în care se „joacă” cu istoria. Este vorba despre un grup de soldați evrei sub numele de „The Basterds” aleși pentru a răspândi frică prin uciderea cu brutalitate a naziștilor.

    P.S. Am trecut doar filmele regizate de Tarantino pentru ca dacă le-aș fi trecut și pe cele la care a colaborat ca scenarist sau producător, dar nu a contribui cu regia lista ar fi fost mult mai lungă.

Read more >>

NexT IFF 2012

          Între 28 martie și 1 aprilie, festivalul internațional de film Next aduce la București proiecții de scurtmetraje dar şi întâlniri şi discuţii cu nume importante din industria autohtonă şi internaţională a filmului. Seminariile Festivalului Internaţional de Film NexT sunt prezentate şi anul acesta de JTI şi vor avea loc la Café Verona Cărtureşti de pe 29 până pe 31 martie, iar intrarea este liberă. Programul festivalului – Cristi & Otto (filme realizate de Cristian Nemescu şi Andrei Toncu) – se va desfăşura atât în sala de cinema cât şi în locaţii neconvenţionale din Bucureşti. Filmele vor putea fi vizionate în cadrul a patru proiecţii care vor avea loc vineri, 30 martie şi sâmbătă, 31 martie. Proiecţia-eveniment Oscars Night va prezenta scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2012 şi câştigătorul din 2011.
Mai multe informatii gasiti pe http://www.nextfilmfestival.ro/

Read more >>