marți, 17 ianuarie 2012

Carnage

An: 2011
Regie: Roman Polanski
Scenariu: Roman Polanski
               Yasmina Reza
Distribuție:  Christoph Waltz
                  Kate Winslet
                  Jodie Foster
                  John C. Reilly
      Filme cu puține personaje, plasate într-un singur loc, cu o acțiune ce se desfășoară într-o singură zi, s-au mai făcut, destul de multe și o parte dintre ele chiar mai bune decât „Carnage”, ex. 12 Angry Men, Elevator (un film romanesc foarte apreciat in afara și foarte puțin promovat la noi), Lifeboat, Phone Booth, Rear Window etc. Putem spune că este chiar un trend al filmelor „one location” și un clișeu al multor critici, care par surprinși de faptul că un film cu acțiunea plasată într-un singur loc, într-o singură zi, nu este plictisitor ci din contră reușește să-i bine dispună sau să-i țină în suspans. În ceea ce mă privește, de mult timp nu mai sunt surprinsă de calitatea bună a multor filme de acest gen, ci sunt doar curioasă să văd ce mai aduc nou. Bineînțeles sunt și excepții, dar cu un scenariu inteligent, cu un regizor bun și cu actori talentați din orice subiect poate să iasă un film bun.
     „Carnage” nu este neapărat un film memorabil, dar este un film ce te binedispune, este amuzant prin dialog, prin felul în care sunt construite personajele, dar mai ales prin felul în care evoluează personajele. Scenariul este realizat după o piesă a Yasminei Reza, „God of Carnage”, iar titlul nici nu putea fi mai bine ales.
Acțiunea filmului se petrece într-un apartament unde părinții a doi copii se întâlnesc pentru a discuta condițiile în care cei doi copiii au fost implicați într-o bătaie. Întâlnirea începe politicos și chiar dacă cei patru sunt caractere diferite cu toții încearcă să ajungă la o înțelegere, dar pe măsură ce timpul trece totul se transformă într-un haos. Penelope ( Jodie Foster) și Michael (John C. Reilly), în apartamentul cărora se ține întâlnirea, sunt părinții lui Ethan, copilul care și-a pierdut doi dinți în timpul disputei. Aceștia sunt convinși că vina îi aparține în totalitate lui Zachary și încearcă să-i convingă pe părinții lui, Nancy (Kate Winslet) și Alan (Christoph Waltz) că au dreptate. La început totul decurge normal, Nancy și Alan se arată de acord cu Penelope și Michael, dar pe parcurs lucrurile se schimbă, tensiunea între cei patru ia amploare, apar discuții contradictorii care de multe ori nici nu mai au legătură cu cei doi copii, ies la iveală chiar si nemulțumirile dintre partenerii fiecărui cuplu.
    Actorii se descurcă atât de bine în interpretarea personajelor încât este o plăcere să le urmărești evoluția. Chiar dacă performanțele tuturor sunt deosebite, cel mai bine se fac remarcați Christoph Waltz și Jodie Foster, care ne oferă un adevărat spectacol în discuțiile contradictorii. Fiecare personaj încearcă la început să pară cât mai politicos și civilizat, dar după câteva discuții contradictorii și un pic de alcool încep să-și arate adevărata față. Singura excepție ar putea fi personajul lui Waltz care încă de la început nu se sfiește să spun ce gândește, să vorbească la telefon de față cu ceilalți, chiar dacă nu-i cunoaște foarte bine, arătând astfel că este un avocat fără scrupule.
   „Carnage” este un film despre falsitate, ipocrizie și bune maniere, un film care reușește să te facă să zâmbești, nu pentru că ne-ar arăta ceva ce nu știm deja, ci pentru că în comportamentul personajelor vedem gesturi și reacții pe care le-am văzut la alte persoane, uneori chiar la noi înșine.

2 comentarii:

  1. Eu la genul acesta de filme le-am zis "one room moveies", dar nu e tocmai bine ales termenul. Trebuie sa vezi The Rope si Detective story, amandoua fiind cam in acelasi gen ca si Carnage. Waltz e genial si Jodie la fel, pacat ca nu a castigat un Golden Globe.

    RăspundețiȘtergere
  2. the rope am vazut, o sa caut si detective story, odata cu carnage mi s-a deschis apetitul pentru filmele de genul asta. Waltz a fost preferatul meu, si ai dreptate Jodie Foster ar fi meritat Golden Globe.

    RăspundețiȘtergere