Andrey Tarkovsky

   Cel mai greu este să vorbești/scrii despre oamenii pe care îi admiri cel mai mult. Îți place atât de mult munca lor încât nu ști cum să exprimi acest lucru în cuvinte. Tarkovskiy este unul dintre regizorii mei preferați, este omul datorită cărui am început să iubesc atât de mult arta filmului, el este cel care a combinat cel mai bine cinematografia cu arta. Întotdeauna mi-au plăcut filmele și încă de mică le-am privit într-un mod în care cei mai mulți copii nu o făceau. Îmi amintesc că printre primele filme vizionate (înafară de animațiile Disney) se numără „Child's Play” și „A Nightmare on Elm Street” și nici unul nu mi-a adus coșmaruri, nu m-au speriat, dar mi-au ridicat multe semne de întrebare „cum au făcut ei papusa aia sa mearga?” sau „cum au reușit să-l facă atât de urât pe Freddy?”. Dar momentul în care am văzut cu „alți ochii” filmele a fost când am vizionat pentru prima dată „Calauza” a lui Tarkovsky. M-a fascinat total si m-a făcut să-mi doresc să știu mai multe despre acestă artă, mi s-a părut a fi cel mai impresionant film din punct de vedere artistic, și încă mai cred asta.
   Andrey Tarkovsky, regizor rus, este unul dintre cei mai influenți cineaști din istoria cinematografiei, s-a născut pe 04.04.1932 și a decedat pe 28.12.1986. A jucat un rol important, chiar definitoriu, în dezvoltarea cinematografiei, filmele sale având o viziune unică asupra timpului și a spațiului. Despre Tarkovsky, filmele lui și mai ales simbolurile ascunse în filme, se poate vorbi mult și se pot ține dezbateri nesfârșite, dar ca să-l înțelegi cu adevărat trebuie neapărat să-i vezi filmele, pentru că oricât ai citi despre el nu ai cum să-ți dai seama de influența lui asupra cinematografiei moderne până nu-i vizionezi filmele.
    Ivanovo detstvo (Copilăria lui Ivan) - 1962, filmul care îi aduce regizorului succes internațional este chiar primul său lung-metraj. Filmul are ca temă principală maturizarea prematură a unui copil ce devine orfan în al II-lea Război Mondial. Pe lângă tema, distrugerii universului copilăriei, Tarkovsky abordează și tema raiului și a iadului într-o viziune proprie. Ne este arătat nu numai ce vede eroul, ci și ce gândește și ce visează, fanteziile sale.

    Andrey Rublyov - 1966, un film controversat, ce îi aduce probleme cu autoritățile, despre pictorul rus de icoane Rublyov. Filmul este o examinare profundă a rolului artistului în societate și în istorie. Filmul prezintă o viziune a istoriei și a eroismului foarte diferită de cea dorită de filmul sovietic și de autorități.

    Solyaris - 1972, după problemele cu autoritățile mai multe scenarii i-au fost respinse datorită conținutului controversat. În sfârșit conducerea a aprobat adaptarea romanului lui  Stanislaw Lem, Solyaris. Un SF ce reflectă asupra unor probleme cum ar fi cosmosul, omul, conștiința umană, viața și moartea, spune povestea unui om de știință ce descoperă o realitate alternativă din care îi va fi greu să mai iasă. 

   Zerkalo (Oglinda) - 1975, cu filmul acesta Tarkovski şi-a propus să reconstituie vieţile oamenilor pe care i-a iubit şi pe care i-a cunoscut bine. Un om în vârstă de 40 de ani este pe moarte  și își amintește trecutul său, pe mama sa, copilăria, războiul, momentele fericite și momentele triste din viața lui.

   Stalker (Călăuza) - 1979, o adaptare a romanului SF "Picnic la margine de drum" de Arkadi şi Boris Strugatki. Acțiunea se petrece într-un viitor nedefinit, în urma vizitei pe Pământ a unei civilizații extraterestre. Spațiul din jurul impactului navei intergalactice prezintă proprietăți biofizice stranii și primejdioase. De aceea, dar și datorită zvonului că în perimetru ar exista un presupus loc al împlinirii dorințelor, poliția interzice accesul. Protagonistul filmului este „călăuză” și în ciuda pericolului existent îi va călăuzi pe Scriitor și pe Fizician prin primejdioasa rezervație, ambii mânați de ambiția de a obține genialitatea. Este cel mai intens, cel mai profund film al cineastului și este impresionant din punct de vedere artistic. Din nou Tarkovsky reflectă asupra uneia dintre temele lui preferat, timpul, care aici pare la prima vedere narativ, totul petrecându-se de-a lungul unei zile. În „Zonă” însă acesta se dilată încât nu îți poți da seama dacă el curge mai repede sau mai încet.

   Nostalghia (Nostalgia)  - 1983, spune povestea unui poet rus, Gorceacov, care călătorește în Italia pentru a cerceta viața unui compozitor rus din secolul XVIII. Gorceacov îl întalnește pe Domenico, un sociopat, care și-a întemnițat familia într-un hambar pentru a o feri de lume și de relele ei.

   Offret (Sacrificiul) - 1986, un film ce poate fi interpretat în mai multe feluri, fiecare element și eveniment fiind un simbol ascuns. Alexander, un fost actor cu înclinație spre filosofie, actual jurnalist are o viziune pesimista despre viața. De ziua sa, înconjurat de familie și de prietenii se duce pe o insula pentru a medita în liniște asupra evenimentului. Bucuria momentului este spulberată de o știre de la radio care anunță începerea unui război mondial. Acesta, într-un acces de furie îl implora pe Dumnezeu să nu permită o asemenea nenorocire, promițându-i ca este dispus sa renunțe la orice, la viata sa, ba chiar și la cea a fiului sau de sase ani.