Enter The Void

An: 2009

Regie: Gaspar Noé

Scenariu: Gaspar Noé

Distribuție: Nathaniel Brown

                 Paz de la Huerta

      Fiecare film al lui Gaspar Noe este unic, original, extravagant, iar Enter The Void nu face excepție. Însă, chiar dacă se poate recunoște mâna regizorului, Enter The Void este diferit față de producțiile cu care ne-a obișnuit Noe până acum. Excentricul regizor reușește să ne uimească din nou și de această dată ne oferă mai mult decât o producție cinematografică originală, ne oferă o experiență în sine, o experiență unică și halucinantă.

     O calatorie amețitoare, dar spectaculoasă, trăită, la propriu, prin ochii protagonistului, o reflecție asupra vieții de după moarte, o viziune originală asupra reîncarnării, Enter The Void, prezintă ultimul „capitol” din viața de muritor a unui dealer de droguri și primul „capitol” din viața de apoi. 

     Oscar și-a pierdut părinții, încă de când era un copil, într-un accident de mașină, moment în care a fost despărțit și de sora sa mai mică. Ajuns în Tokyo, devine dealer de droguri, pentru a strânge suficienți bani să-și aducă sora, Linda, aproape de el. La scurt timp după ce Linda ajunge în Tokyo, lucrurile ia o întorsătură neașteptată, și Oscar este ucis de poliție, într-un bar unde videa droguri. Sufletul său, însă, rămâne  aproape de sora căreia i-a promis că o să-i fie mereu alături.

     Îmagini agitate, confuze, învăluite în culori radiante și fluorescente, efecte puternice de sunet, încă de la început regizorul ne introduce în atmosfera delirantă ce ne va acapara pe tot parcursul filmului. Îmaginea ni se deschide prin ochii lui Oscar, și timp de 30 de minute, suntem în pielea lui, în viața lui de muritor, vedem ceea ce vede și el, inclusiv atunci când clipește, „simțim” aceeași euforie pe care o simte și el în urma consumului de droguri. Fumează halucinogene, ecranul expodează cu forme și culori fluorescente, se uită în oglindă, acesta fiind unul dintre puținele momente în care îi vedem fața, se plimbă cu un prieten discutând „Cartea tibetană a morților”, aici ne este introdusă și principala temă a filmului - „viața” după moarte și reîncarnarea, ajunge într-un club pentru a vinde droguri, este ucis de un polițist și din acest moment începe parte a II-a a filmului. Ce se întâmplă după moarte? Trupul putrezește. Dar spiritul? Spre ce se îndreaptă? 

Și în partea a II-a urmărim povestea, tot din punctul de vedere al lui Oscar, camera rămâne în spatele protagonistului, însă, perspectiva este diferită. Camera de filmat plutește în derivă, oferindu-ne o vedere panoramică asupra orașului, în aceeași atmosferă halucinantă. Siritul lui Oscar va continua călătoria, pe străzile întunecate ale orașului, cufundat în amintiri. Scene cu sora sa, din prezent, reacția ei în fața morții lui, se intersectează cu flashback-uri  din copilărie, momentul accidentului, promisiunea lor că vor rămâne alături unul de celălalt, totul desfășurându-se într-un ritm tulburător, dar extrem de spectaculos. 

    Această intimitate între spectator și personaj, oferită de perspectiva de filmare a camerei, îți impune un punct de vedere mai subiectiv, simți mai intens trăirile personajelor, ești mai implicat în poveste, iar acest lucru face ca simpla vizionare a unui film să devină o experiență în sine, al cărui efect asupra ta este mult mai puternic decât te-ai fi așteptat.

    Gaspar Noe știe cum să-și atragă publicul încă din primele momente ale filmului, un mare plus fiind chiar genericul, excelent realizat, este ca un preview al atmosferei ce urmează să „te invadeze”.  

    Pentru mine Irreversible este, și probabil va rămâne, capodopera lui Noe și unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, dar asta nu înseamnă că Enter The Void nu m-a impresionat, din contră, confuz, dar uimitor, m-a surprins într-un mod în care nu mă așteptam. 

    Enter The Void este un film impunător, memorabil, dar înainte de toate este un film îndrăzneț, fastuos și pervers, unic chiar și în filmografia extravagantului Gaspar Noe, îndrăznește să te șocheze și chiar reușește.