We Need To Talk About Kevin

An: 2011

Regie: Lynne Ramsay

Scenariu: Lionel Shriver

               Rory Kinnear

               Lynne Ramsay

Distributie: Tilda Swinton

                 John C. Reilly

                 Ezra Miller

          „We need to Talk About Kevin”, o adaptare a romanului cu același nume al lui Lionel Shriver, este acel gen de film care îți dă, în permanență, impresia că ceva rău urmează să se întâmple, chiar dacă desfășurarea acțiunii nu-ți dezvăluie, în tocmai, acest lucru. Atmosfera este tensionată, atât datorită protagonistei, ale cărei trăiri interioare ni se transmit încă de la începutul filmului, când nu știm ce-i cauzează suferința, dar și datorită unei regii excepționale. Desfășurarea acțiunii este compusă din flashback-uri, fragmente de timp confuze, care pe parcursul filmului duc către un final ce devine încet, încet previzibil. Această previzibilitate este totuși una subtilă, deoarece este undeva în mintea ta, dar parcă nu ai curaj să o rostești. Astfel suspansul crește cu fiecare secvență ce duce spre final, și cu toate că este un final pe care îl intuim reușește să ne șocheze și rămânem cu aceeași întrebare cu care rămâne și Eva. Putea fi acest gest prevenit? Cine a fost de vină, sau mai exact a fost vina cuiva, în mod special? Cu toate că acest gen de regie nu este nou, în acest film aduce un plus de suspans și teroare filmului.

         Eva (Tilda Swinton), a renunţat la carieră pentru a-l naşte pe Kevin, dar chiar de când băiatul e bebeluş, relaţia mamă-fiu e una dificilă.  La 15 ani, Kevin face ceva irațional şi de neiertat în ochii întregii comunităţi, iar Eva e sfâșiată de propriile sentimente de durere și vinovăție. Kevin este un copil „special” încă de la o vârstă fragedă, bebeluș fiind plânge încontinuu când  este cu mama sa, este mereu iritat, între 6-8 ani el este deja un mic „monstru” inteligent care își manipulează tatăl și își înnebunește mama, iar ca adolescent, semnele de cruzime se accentuează, înca reușește să-și păcălească tatăl cu care este iubitor și afectuos, dar nu se sfiește să-și arate adevărata față mamei. 

        Filmul este presarat cu accente de roșu și chiar dacă de cele mai multe ori este vorba despre alimente (roșii, pasta de tomate, gem) e o trimitere clară către sânge, către violență, către nebunie, către cel final previzibil, dar șocant.

        Este practic o poveste de groază, fără a avea eticheta de horror. După ce vedem „We Need To Talk About Kevin”, avem impresia că ceea ce se întâmplă în film se poate întâmpla și în viața reală, se poate întâmpla oricui, mai ales că nici măcar la sfârșit nu ți se răspunde la întrebarea „De ce?”.

         „We Need To Talk About Kevin” este un film ce te va bântui aproape la fel de mult ca cel mai înfricoșător horror pe care l-ai văzut până acum.
         Un film ce merita mai multă atenție la Oscar, ne oferă una dintre cele mai bune performanțe ale anului, Tilda Swinton.