„Când Moartea spune o poveste....”

Hoțul de cărți - Markus Zusak
       Dacă o sa va spun că Hoțul de Cărți este o poveste ce se petrece în timpul celui de-a doilea razboi mondial probabil o să aveți aceeași reacție ca și a mea „m-am saturat de subiectul evrei - naziști, este un subiect ultra folosit, ce mai poți spune original?”. Cam rar mai găsești povești originale în ceea ce privește subiectul, dar dacă va spun că cea care ne povestește este chiar Moartea?...parcă v-am mai trezit interesul.
“Nu sunt violenta. Nu sunt razbunatoare. Sunt doar un rezultat”  

      Cartea este scrisă la persoana I, din perspectiva Morții, dar ceea ce este interesant, este ca, nu ne povesteste despre „ea”, ci despre o fetița Liesel, ”hoțul de cărți”. Este o poveste sincer, pura, o poveste ce te va atinge, nu pentru ca se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial și totul este tragic, ci pentru că te vei atașa de Lisel. Vei privi lumea prin ochii unei fetițe care are parte de prea multă tragedie în viata ei, dar care își găsește alinarea în cuvinte, care nu uită să râdă și nu se sfiește să plângă și care va crește și va evolua sub ochii tăi.

        Acțiunea se petrece în Germania nazistă. „Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată”. Liesel și fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului Munchen. Pe parcursul călătoriei fratele ei va muri, acesta fiind momentul când Moartea o observă pe Liesel. Lângă mormântul fratelui ei, Liesel găsește o care ascunsă în zăpadă, Manualul Groparului, prima ei carte furată. Ea va învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv și în curând, va fura și mai multe cărți. Liesel va începe o viață noua alături de părinții ei adoptivi, o viață grea datorită sărăciei și a războiului, dar va fi probabil cea mai frumoasă perioadă din viața ei. 

      În viziunea lui Mark Zusak moartea nu are o coasa, are sentimente, este melancolică și uneori cinică. „Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc și posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Consecințele acestui fapt sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor și în cel mai rau. Văd urâțenia și frumusețea lor și mă întreb cum poate ceva să fie în două feluri în același timp. Totuși, ei au un lucru pe care îl invidiez. Oamenii, lăsând la o parte orice altceva, au bunul simț de a muri.” 
Într-o perioada foarte aglomerata pentru ea își face timp sa urmărească o fetiță dintr-un cartier sărac, de pe strada Himmel și să ne transmită și nouă o poveste ce a impresionat-o. 
„Imaginați-vă că zâmbiți după o palmă pe care ați primit-o peste față. Apoi gândiți-vă că faceți asta 24 de ore pe zi. Asta era ocupația de a ascunde un evreu.” 

     Recomand o carte despre un iubitor de cuvinte, pentru voi iubitorii de cuvinte. „Am urât cuvintele și le-am iubit, și sper că le-am orânduit bine”. Recunosc au fost și momente cand a fost poate puțin prea lacrimogena pentru gustul meu, dar sinceritatea cu care este scrisa m-a cucerit și m-a facut sa trec cu vederea anumite aspecte. Este o carte plina de emotie ce te va face să zâmbești dar te va și întrista.

Citatul meu preferat: “Sunt bantuita de oameni.”