Le scaphandre et le papillon

An: 2007

Regie: Julian Schnabel

Scenariu: Ronald Harwood

               Jean-Dominique Bauby

Distribuție: Mathieu Amalric

                 Emmanuelle Seigner

                 Max Von Sydow

Adevărata poveste a redactorului de la Elle, Jean-Dominique Bauby, este redată într-un film ce te va cuceri printr-un subiect sensibil și foarte multă emoție, reușind în același timp să se ferească de a fi melodramatic. Jean-Dominique suferă un atac cerebral în urma căruia rămâne complet paralizat. Singura mișcare pe care bărbatul o mai poate face, este să clipească și asta cu un singur ochi. Clipind din ochi pentru fiecare literă a alfabetului, el reușește să scrie o carte, Scafandrul şi Fluturele, cu ajutorul căreia își exprimă trăirile din trupul ce i-a devenit ca o „închisoare”.        Cum poate un om în situația lui să rămână optimist, să-și găsească curaj și speranță pentru a scrie o carte? Înainte de toate acest film este o lecție de viață.          Regia este excepționala, ni se oferă posibilitatea de multe ori să privim, la propriu, prin ochii lui Jean-Dominique. Atât scenaristul, cât și regizorul au dat dovadă de multă imaginație și se vede că au muncit foarte mult pentru acest film. Este foarte dificil să faci dintr-un asemenea subiect un film captivant atât ca scenariu cât și vizual. Nu știu cum au reușit să găsească „rețeta perfectă”, dar au făcut-o, au găsit o metodă prin care filmul să fie captivant, emoționant și original. În prima jumătate a filmului nu îi vedem chipul lui Bauby, vedem doar ceea ce vede el, vedem prin ochiul lui stâng, singura parte a corpului pe care și-o poate mișca. Vedem oamenii din jurul lui și reacțiile lor la starea lui, iar lui îi auzim doar gândurile, ce nu și le poate exprima. Uneori ironic, cu simțul umorului, alteori deprimat, reușește să „ne pună” în pielea lui, trăim alături de el fiecare moment. Vedem flashback-uri cu copii lui, cu amanta lui, vedem fanteziile lui și cum imaginația este cea care reușește să-i facă viața puțin mai plăcută. Toată lumea în jurul lui încearcă să-l ajute, acest lucru făcând-l uneori să se simtă prost, să aibă regrete pentru felul în care i-a tratat în trecut. La un moment dat soția sa Celine chiar îl ajută să comunice cu amanta sa prin telefon.       Interpretările sunt de asemenea excepționale, convingătoare, actorii reușesc să transmită emoție fără a fi exagerați, fără a trimite filmul către melodramă, pentru mine este foarte important ca un film cu un subiect sensibil să reușească să te emoționeze fără a fi lacrimogen. Performanța lui Mathieu Amalric, este uimitoare, el reușește să-l portretizeze, cu succes, atât pe Jean omul nemișcat, cât și pe Jean cel energic și plin de viață, din amintiri și fantezii.      Le scaphandre et le papillon, este un film deosebit, un film pe care nu trebuie să-l ratați.  Un film ce ne prezintă un om care trăiește cea mai nefericită experiență care i se poate întâmpla unui om, este viu și conștient, dar îi este imposibil să comunice cu cei din jurul său și cu toate astea reușește să dicteze o carte întreagă, doar clipind dintr-un ochi.      Dacă te-au impresionat filme precum Mar Adentro, My Left Foot, Whose Life is it Anyway, povestea lui Jean-Dominique Bauby o să te impresioneze și mai mult pentru că spre deosebire de ceilalți, ale căror povești sunt de asemenea tulburătoare, el nu poate nici măcar să vorbească, nu poate să scoată nici un sunet și nici să miște nici măcar o parte a corpului.