Rebecca

An: 1940

Regie: Alfred Hitchcock

Sceanriu: Joan Harrison

               Philip MacDonald

Distribuție: Laurence Olivier

                 Joan Fontaine

                 Gladys Cooper

    Marian de la FilmSinopsis a venit cu o propunere excepțională, ne invită la o săptămână Hitchcock în care să publicăm câteva cuvinte despre un film preferat semnat Alfred Hitchcock. Îmi este foarte greu să aleg un singur film preferat al unuia dintre cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor, dar daca ar trebui să aleg neapărat probabil acesta ar fi Rear Window. Cu toate acestea am decis să încep săptămâna cu „începutul”, primul meu contact cu Hitchcock, Rebecca.

    Rebecca va fi întotdeauna un film special pentru mine, acesta fiind nu numai primul meu contact cu Hitchcock, ci și primul meu contact cu cinematografia de calitate (alături de Călăuza - Tarkovskiy). Filmul este bazat pe romanul cu același nume al lui Daphne du Maurier și este filmul care i-a adus prima nominalizare Oscar regizorului. 

    Rebecca, la fel ca toate filmele maestrului, este plin de suspans și teroare psihologica, având, însă, în plus accente de melodramă și o doză mai mare de romantism față de restul producțiilor. Fiind printre primele filme ale regizorului, mai exact al 5-lea, poate că nu se ridică la nivelul capodoperelor ce au urmat, dar pentru mine a rămas tot timpul printre preferatele mele asta și datorită adaptării, romanului, care cu toate că păstrează atmosfera și firul narativ, aproape fidel, are două modificări majore, care aduc un plus de mister poveștii. Nu știu dacă datorită faptului că am văzut mai întâi filmul, dar când am citit cartea în fața mea se desfășurau imagini din film, Hichcock a realizat cea mai potrivită atmosferă pentru a ilustra romanul.

    Povestea începe în Monte Carlo, unde ne este prezentată o tânără (Joan Fontaine) ce îl întâlnește pe fermecătorul Maxim de Winter. Cei doi se îndrăgostesc unul de ceolălalt, iar idila lor se îndreaptă rapid către o căsătorie. Aceasta nu este prima căsătorie a lui Maxim, el a mai avut o soție, Rebecca care a murit într-un accident cu barca. Odată ajunsă la reședința acestuia, tânăra soție începe să se simtă din ce în ce mai apăsată de bizara poveste a fostei soții, această stare fiindu-i amplificată mai ales de menajeră, care vrea să păstreze memoria Rebeccăi vie în casă. Tulburată psihic de comportamentul menajerei față de ea, dar și de faptul că totul în casă a fost păstrat ca atunci când Rebecca trăia, ca un altar, tânăra se simte în concurență cu răposata soție. 

    Vizual filmul este încântător, cu o atmosferă gotică magnifică susținută perfect de decor și costume, dar și de personaje fermecător de sinistre. Toate acestea accentuând misterul filmului și starea continuuă de suspans.

    Nu este nici un secret că Mr. Hitchcock prefera blondele, iar Joan Fontaine a fost una dintre blondele lui favorite, cu care a mai colaborat și la Suspicion. De asemenea regizorul a mai vrut-o și pentru rolul principal din Foreign Correspondent, dar producătorul David O. Selznick s-a opus acestei decizii, astfel că rolul i-a fost distribuit lui Laraine Day. Pentru extraordinara performanță din Rebecca, Joan Fontaine primit o nominalizare Oscar, la fel ca și colegul ei de platou Laurence Olivier, pentru rolul lui Maxim de Winter. 

   Primul film al lui Hitchcock în America, Rebecca, a fost un succes de box office, dar și un succes la critici, având 11 nominalizări Oscar în 1941 dintre care a câștigat două, pentru cel mai bun film și pentru cea mai bună imagine.