Trainspotting

An: 1996

Regie: Danny Boyle

Scenariu: John Hodge

Distribuție: Jonny Lee Miller

                 Robert Carlyle

                 Ewan McGregor

    Filme despre droguri....câte nu s-au făcut. Trainspotting este primul de acest gen pe care l-am văzut, și tot ce urmat după mi s-a părut mediocru. Cu toate că mi-a plăcut și Requiem for a Dream (întotdeauna am avut tendința de a compara cele două filme) mi se pare sub nivelul Trainspotting. Ceea ce-i lipsește producției lui Darren Aronofsky este profunzimea pe care Boyle o oferă filmului său, Requiem for a Dream este mai superficial, îți dă totul „de-a gata”, nu-ți pune mintea la contribuție, e ceva de genul „asta se întâmplă dacă iei droguri și ..punct”, morala bine subliniată și la vedere, spre deosebire de Trainspotting care te pune puțin pe gânduri, te lasă să reflectezi și să-ți formezi o părere proprie. Se pare că, fără să vreau, am criticat puțin Requiem for a Dream, o să primesc probabil câteva roșii în cap, dar nu asta mi-a fost intenția, am zis, mi-a plăcut și acesta, dar am sesizat câteva „scăpări” și am simțit nevoia să le împărtășesc.

      Trainspotting este un film profund, tulburător, este îndrăzneț și în același timp are și doza potrivită de umor, rețeta perfectă pentru o apropiere cât mai mare către o producție desăvârșită. Ceea ce este special la acest film este faptul că reușește să surprindă viața unui dependent de droguri în toată complexitatea sa, într-o combinație de realism și suprarealism, într-un mod unic, marca Danny Boyle.

      Regia excepțională este susținută perfect de un scenariu extraordinar, ce reușește să-l surprindă pe protagonist în toată agonia sa, ce ne aduce personaje cu trăiri atât de comune printre dependenții de droguri și totuși unice, în situații comune, dar prezentate într-un mod unic. Ei iubesc drogurile și apoi le urăsc, au mustrări de conștiință și vor să renunțe, dar nu au voință, își văd prietenii cu probleme datorită drogurilor, dar nu renunță, își așteaptă propriile experiențe.

     Termenul de „trainspotting” se referă la persoanele ce stau pe peronul gării toată ziua și își notează sosirile și plecările trenurilor...ca hobby, în film însă „trainspotting” este termenul folosit, de drogați, cu referire la urmele înțepăturilor de pe brațele lor.

     Mark Rento (Ewan McGregor) este genul de antierou pe care nu ai cum să nu-l placi. Te dezgustă uneori, nu ești de acord cu el aproape niciodată și cu toate astea pur și simplu îl adori, un dependent ce dă dependență. Interpretările actorilor sunt senzaționale și îți oferă o doză garantată de bună dispoziție în compania unor personaje memorabile.

     Soundtrack-ul este sublim și susține atmosfera filmului pe ritmuri de punk și Brit-pop.

   Trainspotting este artă, este o artă îndrăzneață, intensă, ce reușește o combinație perfectă și unică de dramă cu umor, fără a se îndrepta, nici măcar o clipă, către parodie sau melodramă. Pervers și irezistibil ți se strecoară în sânge ca un drog, și reacția după vizionare este că vrei să-l mai vezi o dată și încă o dată.

     „Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, Choose washing machines, cars, compact disc players, and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol and dental insurance. Choose fixed- interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisure wear and matching luggage. Choose a three piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who you are on a Sunday morning. Choose sitting on that couch watching mind-numbing sprit- crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pishing you last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked-up brats you have spawned to replace yourself. Choose your future. Choose life... But why would I want to do a thing like that?” - Mark Rento

    P.S. Recomand și cartea cu același nume, scrisă de 

Irvine Welsh, este senzațională