O leapșă venită tot de la Teo, la care au mai răspuns până acum: Angela, Teo, Adriana, Jovi, Radu, Klausen.
15. Rita Hayworth
marți, 31 iulie 2012
Leapșă cinefilă, partea a II-a - Actrițe pe care le-ai lua acasă
O leapșă venită tot de la Teo, la care au mai răspuns până acum: Angela, Teo, Adriana, Jovi, Radu, Klausen.
15. Rita Hayworth
duminică, 29 iulie 2012
Narnia - Guest-post de Lucianna Corlan
Întotdeauna este o plăcere să găzduies un articol al cărui autor nu numai că are aceleași pasiuni ca și mine, dar știe să-și exprime ideile într-un mod plăcut și convingător. Astăzi pe blog poposește Lucianna, cu un articol ce sunt sigură că este pe gustul tuturor iubitorilor de carte și film, un articol ce va trezi copilul din noi.
Bună! Sunt Lucianna, scriu pe Momentul meu, și, de la o vreme, am grijă de interviurile de pe Blog Event.
Astăzi am să vă vorbesc despre lumea copilăriei mele, Narnia. Încă de când am învățat să citesc, am adorat poveștile cu centauri, minotauri, naiade, zâne, animale vorbitoare și prințese atipice. Mă atrăgea la culme ideea unor lumi secrete, în care ajung numai cei inițiați, cei cu inimi pure, sau cei care au nevoie de ele. Îmi imaginam mereu că scorbura copacului de pe deal, de la țară, în care încăpeam fără probleme, era o poartă spre astfel de tărâmuri.
Am redescoperit Narnia prin Prințul Caspian, filmul, la 20 de ani. Și mai că mi-au dat lacrimile! Fix lumea visată atunci când eram mică!
Spre deosebire de Țara de Nicăieri, a lui Peter Pan, Narnia este vizitată extrem de rar de oameni. Ajungi acolo pentru că așa îți este destinat, sau, ca Telmarinii, pentru că strămoșii tăi au nimerit o poartă secretă.
Animalele Narniei vorbesc. Sunt ceva mai mari decât cele obișnuite, și mult mai inteligente. Fiecare, are cumva rostul lui, ca animal. Bursucii sunt înțelepți, iar șoriceii viteji.
Cărțile au fost scrise de CS Lewis, prin 1950, și, din motive care mie nu îmi sunt prea clare, a fost acuzat pentru ele de propaganda religioasă, sadism, rasism și misoginism.
Filmele, din cele apărute până acum, au câte ceva în plus și ceva în minus pe alocuri. Spre exemplu, în Prințul Caspian, s-au omis câteva detalii cu privire la drumul copiilor spre Caspian, precum și iluzia că leul îi ducea spre un anumit loc. Iluzia în sensul că părea a fi acolo, dar nu se apropiaseră cât să îl atingă.
Calitatea filmelor este, cred eu, foarte bună, deși ele, ca ecranizări, nu prea sparg tipare. Din fericire, Andrew Adamson, cel care a lucrat și la Shrek, le-a fost regizor primelor 2, iar în al treilea a rămas ca producător.
S-a filmat în țări care mai de care mai frumoase, pentru ca peisajele să fie pe cât posibil reale. În Republica Cehă (în Praga, Usti şi regiunea Brdo, în apropiere de Dobris); Polonia (Parcul Naţional Stolowe, din apropiere de Kudowa-Zdrój; Defileul Kamiencyka din Szklarska Poreba); Slovenia (pe malul fluviului Soca, în Bovec, în apropiere de unica rezervaţie naţională din această ţară, Triglavski Narodni Park) şi în Noua Zeelandă.
Animalele, cu foarte mici excepții făcute pe calculator, sunt oameni în costume, sau roboței șmecheri, realizați special pentru film. Costume grele, imense de minotauri, blăniță lipită pe șolduri, și colanți verzi din belșug!
Toate pentru un film savuros pentru amatorii genului, și de neînțeles pentru oricine nu le are cu partea fantasy.
Vouă vă place Narnia?
sâmbătă, 28 iulie 2012
Leapșa - Actori pe care i-ai lua acasă
Aceeași Teo care ne-a provocat să ne spunem of-ul vis-a-vis de actorii care reușesc să ne indispună de fiecare dată când îi vedem, de data aceasta ne propune reversul medaliei, actori pe care i-am lua oricând acasă.
Ca mai toti cinefilii, si eu, atunci cand ma uit la un film, sunt atentă mai mult la performanța unui actor decat la înfățișare, dar să fim serioși, ni se întâmplă tuturor, uneori, să ni se pună „pata” pe câte un actor astfel încât să ne facă să ne uităm chiar și la producțiile mai puțin reușite, doar să-i mai vedem fața.
15. James Franco - majoritatea l-au remarcat în Spiderman, eu abia acum vreo 2 ani am realizat că a jucat și în filmul respectiv. Filmul în care eu l-am remarcat a fost James Dean, un film în care asemnănarea dintre cei doi este uimitoare, este exact așa cum îmi imaginam că este Dean în spatele camerelor. De atunci a avut și roluri bune, dar și producții mai puțin inspirate, în principiu mi se pare că are potențial, dar ar trebui să fie mai atent la alegerile pe care le face.
De văzut în: James Dean, Howl, 127 Hours, Milk
14. Ryan Gosling - talentat e, frumos e..bun de luat acasă. L-am văzut și în producții mai slabe, dar ce actor nu are în palmares și astfel de filme, și oricum, are câteva roluri pentru care i s-ar ierta orice.
De văzut în: Half Nelson, Blue Valentine, Drive
13. Hugh Jackman - singurul motiv pentru care m-am uitat la X-Men
De văzut în: The Fountain, The Prestige
12. Michael Fassbender - Shame...e nevoie să spun mai mult
De văzut în: Hunger, Fish Tank, Shame
11. Heath Ledger - a reușit să ne surprindă cu o interpretare unică și memorabilă în The Dark Knight, dar acesta nu a fost singurul lui rol foarte bun, și pe lângă asta, ca înfățișare, arăta incredibil.
De văzut în: Lords of Dogtown, Brokeback Mountain, I'm Not There, The Dark Knight
10. Robert De Niro - nu l-am văzut până acum în nici o listă, dar uitați puțin de imaginea de acum și amintiți-vă de acel De Niro cu creastă în Taxi Driver sau tânărul Vito Corleone... irezistibil, nu? Nu cred că mai are rost să amintesc acuratețea cu care își joacă rolurile.
De văzut în: Mean Streets, The Godfather II, Taxi Driver, Raging Bull, Once Upon a Time in America, The Untouchables, Goodfellas, Cape Fear, etc.
9. James Stewart - talentul lui este de necontestat, dar pe lângă asta i-ați observat zâmbetul, sau privirea încruntată atunci când se gândește la rezolvarea unui mister...absolut fermecător
De văzut în: Mr Smith Goes to Washington, It's a Wonderful Life, Rope, Rear Window, The Man Who Knew Too Much, Vertigo, Anatomy of a Murder
8. Jack Nicholson - poate că nu este o „frumusețe clasică”, dar este atât de expresiv, chipul său din tinerețe este memorabil, la fel ca majoritatea rolurilor pe care le-a interpretat. Pe mine m-a cucerit în Five easy Pieces.
De văzut în: Easy Rider, Five Easy Pieces, Chinatown, One Flew Over the Cuckoo's Nest, Professione: reporter, The Shining, The Postman Always Rings Twice, Terms of Endearment...mai bine zis - aproape toate filmele în care a jucat.
7. James Dean - ...There's something about James Dean...din păcate la fel ca și Heath Ledger, a avut o carieră mult prea scurtă.
De văzut în: Giant, Rebel Without a Cause, East of Eden
6. Javier Bardem - sunt mulți actori, foarte talentați, dar care fac alegeri proaste în privința filmelor în care joacă, ori aleg filme mult prea slabe pentru potențialul lor, ori roluri ce nu îi avantajează. Javier nu este unul dintre ei, în afară de Eat Pray Love, nu am văzut nici un film în care să nu-mi placă.
De văzut în: Tacones lejanos, Before Night Falls, Mar Adentro, No Country for Old Men, Vicky Cristina Barcelona, Biutiful
5. Johnny Depp - m-a cam plictisit el în ultimul timp cu alegerile făcute, dar...e Johnny Depp n-ai cum să fi supărată pe el prea mult timp :)) și a avut de-a lungul timpului roluri memorabile care îi iartă orice greșeală. Mai are rost să spun că arată foarte bine chiar și la 49 de ani.
De văzut în: Edward Scissorhands, Arizona Dream, Ed Wood, Donnie Brasco, Fear and Loathing in Las Vegas, Before Night Falls, Blow, Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street
4. Al Pacino - nu are cum să nu-ți placă privirea misterioasă a tânărului Al Pacino, de altfel de calitățile fizice ale actorului, din tinerețe, îți poți da seama chiar și acum la 72 de ani. Despe talentul său actoricesc și nenumăratele roluri memorabile, este inutil să mai vorbesc, este mult prea evident.
De văzut în: The Godfather, Serpico, Dog Day Afternoon, Scarface, Scent of a Woman, Carlito's Way, The Devil's Advocate,..și multe altele
3. Alain Delon - un joc actoricesc natural și dezinvolt și un chip ce a cucerit multe inimi în anii '60, nu este nici o surpriză că acest „bad boy” al Franței se află într-un astfel de top.
De văzut în: Rocco E I Suoi Fratelli, Il gattopardo, Plein Soleil, Le samouraï, L'eclisse, Un flic, Le clan des Siciliens, etc.
2. Marlon Brando - evident Marlon Brando, ce mai e de spus aici, cred că o să fie în toate listele. Atrăgător, expresiv, cu un caracter ce nu are cum să nu te cucerească și a mai fost și foarte talentat. Tânărul Brando a fost un adevărat „hoț de inimi”.
De văzut în: A Streetcar Named Desire, On the Waterfront, The Young Lions, The Godfather, Ultimo Tango a Parigi, Apocalypse Now
1. Marcello Mastroianni - trebuie să recunosc că niciodată nu am considerat italienii, un ideal de frumusețe, dar când vine vorba de Marcello... lucrurile se schimbă radical, și aterizează direct pe primul loc. Pe cine nu a vrăjit acel zâmbet arogant din La Dolce Vita?
De văzut în: Le Notti bianche, I Soliti ignoti, La Dolce Vita, Il bell'Antonio, Divorzio all'italiana, La Notte, 8½, Matrimonio all'italiana, Amanti,...etc
vineri, 27 iulie 2012
Perfuzii cu sânge verde la vernisajul Eglantinei by Arta nu muşcă
Miercuri, 25 iulie, de la ora 19.00, a avut loc în L8 by Stephan
Pelger vernisajul
Pure Green Blood al artistei Eglantina Becheru .Evenimentul a fost organizat de
asociaţia Arta nu muşcă şi a fost transmis live pe Radio Lynx.
Eglantina
a declarat “ Pure Green Blood este o idee la care ţin foarte mult şi potrivit
căreia există un geniu creator care asigură perpetuarea creaţiei de cultură. Pe
scurt, artiştii sunt cei care au sânge
verde.”
În cadrul evenimentului au fost invitati cei de la Classic
Beat Orchestra care au subliniat prin muzica lor atmosfera menită să smulgă
participanţii din lumea cotidiană şi să-i invite in minunatul univers al artei.
Numerele de balet de la Liceul de coregrafie “ Floria Capsali”, perfuziile cu
sânge verde, jocurile de improvizaţie au fost de asemenea prezente, iar finalul
a marcat o lansare de lampioane de pe pontonul lacului Herăstrău.
“Eglantina reprezinta exemplul viu ca arta nu muşcă. Aceasta
este doar un mijloc prin care artistul, indiferent de varsta la care îşi
descoperă talentul, să exprime modul în care el priveste lumea. Eglantina este
un tânăr talent care ne dă tuturor o lecţie reuşind să îmbrace arta intr-un nou
concept şi să îi ofere o nouă viziune” a spus Loredana Munteanu, iniţiatoarea
Arta nu muşcă.
Cât despre aspectul glamour al evenimentului, Eglantina a
îmbrăcat o rochie verde Stephan Pelger şi pantofi Mihaela Glavan, în timp ce
imaginea ei a fost asigurată de către Ana Marin Make Up si Haze Haircutters. Atmosfera
boemă a fost întreţinuta cu ajutorul vinurilor Prosecco, torturilor Tort Design şi a eprubetelor cu
sânge verde din partea Laboratorului de Cocktailuri.
Arta
nu muşcă susține tinerele talente și adevăratele valori românești, realizând o serie de manifestații desfășurate, într-o manieră
modernă și atractivă. Evenimentele sunt create tot de două tinere,
pasionate de artă și de cultura frumosului, menite să surprindă creația, artistul și omul.
Masa Pisicii
Michael Ondaatje a devenit cunoscut datorită romanului Pacientul Englez, publicat în 1992. Chiar dacă a publicat până acum 6 romane și mai multe colecții de poezii, Masa Pisicii, ultimul său roman, este primul meu contact cu autorul, dar cu siguranță nu va fi și ultimul. Nu știu exact de ce am ocolit până acum Pacientul Englez, poate pentru că era prea multă vâlvă în jurul lui, sau pentru că am văzut filmul care nu m-a impresionat atât de mult pe cât aș fi vrut, cert este că odată cu Masa Pisicii, stilul lui Michael Ondaatje m-a cucerit, astfel că următoarea achiziție o să fie una dintre cărțile sale.
Chiar dacă autorul specifică că Masa Pisicii este ficțiune, totuși el se folosește de date autobiografice în construcția personajului principal. În 1954, scriitorul, la vârsta de unsprezece ani, virsta pe care o are si naratorul romanului, a plecat din Colombo, la bordul unui vapor cu destinatia Anglia, unde a fost asteptat de mama sa, de asemenea, numele naratorului din Masa pisicii este tot Michael, iar ulterior acesta o să fie tot scriitor. Dar această combinație de ficțiune cu realitate oferă o doză de mister poveștii, în anumite pasaje se simte sugestia autorului că personajul-narator ar fi el însuși, dar cu toate acestea, el simte nevoia, ca la sfârșitul cărții să specifice că „Masa Pisicii este o ficțiune - începând de la căpitan, echipaj, pasagerii de pe vas și terminând cu naratorul”.
Masa pisicii este povestea călătoriei, cu vaporul, a trei băieți, din Sri Lanka până în Anglia. Deși personalități foarte diferite, copiii se împrietenesc încă din primele zile petrecute pe vas, fiecare dintre ei călătorind singur, fără părinți. La masa rezervată lor, numită de o domană masa pisicii deoarece era așezată în locul cel mai puțin privilegiat, o să cunoască oameni excentrici, cu diverse hobby-uri și povești fascinante. Faptul că se află la masa pisicii, pe puntea clasei sociale mediocre, le oferă un sentiment de invizibilitate și senzația că pot să se comporte cum doresc. Plini de energie și curiozitate, băieții sunt în căutarea aventurii, urmând năzbâtii una după alta. Povestea ne este relatată de Michael adultul, ajuns scriitor, care ne oferă ambele viziuni asupra celor 3 săptămâni petrecute pe mare: modul în care a privit Michael, copilul de 11 ani, această experiență, cât și semnificația pe care a avut-o asupra adultului de azi.
Romanul este o călătorie de la copilărie în lumea adulților care începe cu o aventură pe mare de neuitat, o călătorie de inițiere. Masa pisicii oferă o frumoasă imagine a mării, a unui vas misterios, ce poartă cititorul într-o minunată călătorie în memoriile unui scriitor care la vârsta de 11 ani trăiește cea mai profundă experiență din viața lui, o experiență care i-a influențat existența.
Citind cartea lui Michael Ondaatje o să descoperi un stil unic, liric, ce pare scris pe note muzicale, o să fi cucerit de imagini „pictate” cu acuratețe și claritate, ce ți se desfășoară în fața ochilor și de personaje colorate. O să te ancorezi într-o călătorie ce te va rupe complet de realitate.
Romanul este o călătorie de la copilărie în lumea adulților care începe cu o aventură pe mare de neuitat, o călătorie de inițiere. Masa pisicii oferă o frumoasă imagine a mării, a unui vas misterios, ce poartă cititorul într-o minunată călătorie în memoriile unui scriitor care la vârsta de 11 ani trăiește cea mai profundă experiență din viața lui, o experiență care i-a influențat existența.
Citind cartea lui Michael Ondaatje o să descoperi un stil unic, liric, ce pare scris pe note muzicale, o să fi cucerit de imagini „pictate” cu acuratețe și claritate, ce ți se desfășoară în fața ochilor și de personaje colorate. O să te ancorezi într-o călătorie ce te va rupe complet de realitate.
luni, 23 iulie 2012
Låt den rätte komma in
An: 2009
Regie: Tomas Alfredson
Scenariu: John Ajvide Lindqvist
Distribuție: Lina Leandersson
Kåre Hedebrant
Per Ragnar
Într-o perioadă în care vampirii au ajuns să fie fantezia adolescentelor cine ar fi crezut că un film ieșit din tiparele hollywoodiene, mai poate atrage atenția. Acest lucru a fost realizat de Tomas Alfredson, în 2009, când a cucerit atât publicul cât și criticii cu o poveste atipică cu vampiri. Låt den rätte komma in (Let the right one in) este opera unui artist contemporan, „pictat” pe o pânză diferită, în culori europene, este o lecție de stil și rafinament, nu numai pentru filmele moderne cu vampiri, ci și pentru cinematografia contemporană, în general.
O abordare originală, atât în filmele cu vampiri, cât și în genul horror cu copii. Filmul este construit ca un film noir suedez, cu o atmosferă rece și întunecată, este sumbru și trist, dar în același timp plin de speranță.
Oskar, un băieţel de 12 ani, hărțuit şi batjocorit de majoritatea colegilor, găseşte prietenie, înţelegere, dar şi răzbunare în Eli, o fetiță bizară, ce se dovedeşte a fi vampir. Între cei doi copii se formează o frumoasă, dar ciudată relație de prietenie, pentru că deși vin din lumi total diferite, în realitate sunt mai asemănători decât pare. Oskar un copil al divorțului, a avut întotdeauna dificultăți în a se adapta social, palid și firav, a fost o țintă sigură pentru batjocură. Întâmplarea face ca într-o zi friguroasă să întâlnească o frumoasă tânără, misterioasă. Această „prințesă de gheață” îi atrage atenția pentru că este mult prea subțire îmbrăcată pentru acea vreme friguroasă. La fel ca și Oskar, Eli este incapabilă de a se adapta social, doar că motivele ei sunt cu totul diferite de ale băiatului. 
Vizual filmul este încântător, învăluit într-o lumină rece, ne dezvăluie un minunat peisaj de iarnă. Cu o atenție meticuloasă asupra detaliilor, Alfredson, creează compoziții menite să devină opere de artă, peste care domnește o atmosferă înghețată și liniștită. Dar marea realizare a regizorului, este faptul că reușește să creeze, dintr-o poveste fantastică, un film convingător. Chiar dacă termenul de vampir este folosit în sensul propriu al cuvântului, povestea are o valoare simbolică, este o poveste umanistă, o poveste ce nu este valabilă doar în lumea vampirilor.
Un film sinistru, dar minunat, un film exrem de bine realizat , regie excelentă, scenariu original și interpretări extraordinare, este un film ce oferă o (bine venită) nouă perspectivă în poveștile cu vampiri.
marți, 17 iulie 2012
Pure Green Blood - Eglantina
Asociaţia
Arta nu muşcă vă invită miercuri, 25
iulie 2012, începând cu ora 19:00, la declaraţia cultural-artistică “Pure Green
Blood”, semnată Eglantina. Evenimentul se va desfăşura la L8 by Stephan Pelger
(Str. Nordului, nr.7-9).
„Ca artist, Eglantina este un mix între efervescenţă, argint viu şi spirit liber, iar ca om, este studentă la comunicare, realizatoare a emisiunii Diferenţe şi brand ambassador Intact Media Group , pictează, desenează, cu alte cuvinte creează. De aceea, Arta nu mușcă susține Pure Green Blood și vă invită să descoperim împreună o nouă viziune asupra lumii.”
* G2 România, parte a grupului WPP, este o agenție de publicitate care oferă servicii integrate de comunicare, livrand experiențe pentru consumatori, utilizatori și cumpăratori. Echipa numară peste 100 de specialiști în shopper marketing, digital, CRM, promoții, branding, evenimente, activări HoReCa. Printre conturile aflate în portofoliul agenției se numară Procter&Gamble, Vodafone, British American Tobacco, Opel, Titan Loulis, Absolut Vodka, GlaxoSmithKline, Mercedes-Benz, Avon, Chevrolet, New Yorker. ( principalul partener al evenimentului)
Mulțumiri partenerilor
noștri : G2 România, L8 by Stephan Pelger, Classic
Beat Orchestra, Vinimondo Import/ -Villa Sandi, Tort Design, Laborator de Cocktailuri,Radio Lynx modernism.ro, artline.ro,vernisaje.com, radardemedia.ro, Orașul meu, Deco
și eco, Vreau
artă, Film Cultură Arta, Ghimpele.ro, webcultura.ro, Ceașca de Cultură, Future Arts, Elite Art Gallery, Stephan Pelger, Haze, Mihaela Glăvan, Ana Marin Make up, Lapin Fabrication, Improvizație.ro (Bogdan Grigore &
Corina Anghel), Bucharest Style, Medik8, En Rose,
Despre Arta nu Musca
Arta nu mușcă susține tinerele talente și adevăratele valori românești,
realizând o serie de manifestații
desfășurate, într-o manieră modernă și atractivă. Evenimentele sunt create tot
de două tinere, pasionate de artă și de cultura frumosului, menite să surprindă creația, artistul și omul.
http://www.facebook.com/artanumuscasâmbătă, 14 iulie 2012
La Ciociara
An: 1960
Regie: Vittorio De Sica
Scenariu: Vittorio De Sica
Distribuție: Sophia Loren
Eleonora Brown
Jean-Paul Belmondo
Din nou Adriana mă stârnește cu tema de pe blogul ei, italian week, și cum pentru mine cinematografia italiană reprezintă supremația în lumea filmului, nu aveam cum să ratez ocazia de a mă alătura și eu cu o recenzie. Ca să aleg filmul preferat italian pentru recenzie ar fi fost mult prea greu, sunt prea multe, astfel că, am ales filmul care, din câte îmi amintesc eu, a fost printre primele mele contacte cu cinematografia italiană.
La Ciociara este un film ce descrie într-un mod sensibil relația dintre o mamă și fiica sa și maturizarea forțată și mult prea devreme a fiicei.
Cesira (Sophia Loren) părăsește Roma, în timpul celui de-al doilea război mondial, împreună cu fiica ei, Rosetta, de 13 ani, de teama bombardamentelo și decide că este mai bine să se întoarcă pentru o vreme în satul ei natal. Chiar dacă traiul aici este foarte greu, oamenii abia fac rost de strictul necesar cum ar fi făină și zahăr, ele sunt mulțuminte că sunt în viață. Aici se împrietenesc și cu Michele, un tânăr student intelectual, care se îndrăgostește de Cesira. Când germanii ajung în sat și îl ia cu arma pe Michele pentru a le fi ghid, gândind că pericolul este peste tot, ele își dau seama că trebuie să plece înapoi în Roma. Cesira este mama care ar face orice să-și protejeze copilul, dar un eveniment nefericit o ia prin surprindere și se trezește neputincioasă în fața pericolului. În drum spre Roma se opresc pentru a se odihni într-o biserică, dar aici ambele sunt atacate și violate de un grup de soldați marocani. O scenă sfâșietoare, jucată impecabil atât de Sofia Loren în rolul unei mame chinuite de durerea că nu a putut să-și ajute copilul, cât și de Eleonora Brown, în rolul fiicei ce trece prin cea mai traumatizantă experiență, pentru orice femei în general, dar mai ales pentru un copil. Expresia și mai ales privirea fetei de după incident sunt de-a dreptul devastatoare.
Sunt destul de rare ocaziile în care un sex-simbol are posibilitatea de a-și dovedi și talentul, dar în La Ciociara, frumoasa Sophia Loren reușește acest lucru. Ea demonstrează că este mult mai mult decât un chip frumos, este o actriță adevărată având o performanță incredibilă, pentru care este recompensată cu numeroase premii, devenind și prima actriță într-un rol non-vorbitor de limba engleză, care câștigă un premiu Oscar. Loren reușește o performanță completă și sinceră în toate momentele, atunci când este blândă și fericită cu fiica ei și cu apropiații, când este puternică și neînfricată în fața obstacolelor, și reușește de asemenea să fie dureros de profundă și crâncenă în fața dezastrului. Actrița și-a meritat fiecare premiu, ea oferind una dintre cele mai bune performanțe feminine din istoria cinematografiei.
Vittorio De Sica, un excepțional regizor italian, realizează un film intim, personal, deoarece el nu prezintă o descriere generală a războilului, el arată războiul văzut prin ochii oamenilor obișnuiți, și se axează în principal pe experiența unei femei și a fiicei ei, creând astfel o atmosferă familiară.
O dramă sumbră, devastatoare din punct de vedere emoțional, un film onest, La Ciociara este o experiență cinematografică unică, o experiență puternică ce-ți pune emoțiile la încercare.
joi, 12 iulie 2012
All the Invisible Children - 2006
Regizorilor li s-a oferit libertate totală, de a face un film lipsit de inhibiții, de a-și alege povestea pe care vor să o spună publicului, astfel că fiecare și-a pus amprenta personală, îți poți da seama cu ușurință cui aparține fiecare poveste. Și acest lucru este minunat, pentru că aceste șapte mici capodopere formează un film excepțional, un film încărcat cu emoție, un film ce nu are cum să te lase nepăsător, un film ce reflectă, înainte de toate, o realitate crudă. Faptul că au fost aleși regizori din diferite țări, iar aceștia își plasează povestea în țara lor natală, nu face decât să evidențieze, că există copii defavorizați, copii exploatați în toată lumea, că aceste lucruri se întâmplă în jurul nostru, în timp ce noi închidem ochii și ne prefacem că nu vedem.
Prima poveste este Tanza, a regizorului algerian Mehdi Charef. O poveste dureroasă, dar minunată din punct de vedere vizual, a unui copil de 12 ani ce este nevoit să se alăture unei bande de luptători de gherilă, după ce este martorul uciderii propriei familii. Cel mai mare membru al bandei are doar 21 de ani, iar misiunea lor este de a arunca în aer școala unui sat inamic. Este crud să privești imagini cu copii ce duc în spate arme aproape cât ei de mari, dar și mai crud este când te gândești că aceste lucruri chiar se întâmplă în viața reală.
Un film ce a avut parte de o promovare modestă în ciuda numelor mari de pe afiș și a subiectului extrem de delicat, dar este un film pe care trebuie să-l vedeți, vă asigur că nu aveți nimic de pierdut.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)