All the Invisible Children - 2006

      Opt regizori, șapte povești și un singur subiect - „copii nevăzuți”. Fiecare dintre cei opt extraordinari regizori, s-au axat pe povestea unui copil din lumea de azi, șapte povești scurte, diferite realități din jurul nostru ce-i afectează întotdeauna, cel mai mult, pe cei nevinovați, copiii.
     Regizorilor li s-a oferit libertate totală, de a face un film lipsit de inhibiții, de a-și alege povestea pe care vor să o spună publicului, astfel că fiecare și-a pus amprenta personală, îți poți da seama cu ușurință cui aparține fiecare poveste. Și acest lucru este minunat, pentru că aceste șapte mici capodopere formează un film excepțional, un film încărcat cu emoție, un film ce nu are cum să te lase nepăsător, un film ce reflectă, înainte de toate, o realitate crudă. Faptul că au fost aleși regizori din diferite țări, iar aceștia își plasează povestea în țara lor natală, nu face decât să evidențieze, că există copii defavorizați, copii exploatați în toată lumea, că aceste lucruri se întâmplă în jurul nostru, în timp ce noi închidem ochii și ne prefacem că nu vedem.  
     Prima poveste este Tanza, a regizorului algerian Mehdi Charef. O poveste dureroasă, dar minunată din punct de vedere vizual, a unui copil de 12 ani ce este nevoit să se alăture unei bande de luptători de gherilă, după ce este martorul uciderii propriei familii. Cel mai mare membru al bandei are doar 21 de ani, iar misiunea lor este de a arunca în aer școala unui sat inamic. Este crud să privești imagini cu copii ce duc în spate arme aproape cât ei de mari, dar și mai crud este când te gândești că aceste lucruri chiar se întâmplă în viața reală.

    Blue Gipsy, povestea lui Kusturica, este un film realizat în stilul tipic al regizorului. Deși are în spate povestea tragică a unui copil închis într-o școală de corecție din cauza părinților care îl obligau mereu să fure, este realizată în stilul tragic-comic al lui Kusturica. Într-un peisaj pitoresc, specific regizorului, îl cunoaștem pe  Uros, un copil ce se pregătește să părăsească școala de corecție și visează să devină frizer, dar care este prea mic pentru a-și înfrunta tatăl.

    Jesus Children of America, este un film cu un subiect extrem de sensibil, regizat de Spike Lee. Blanca, o fetiță ce s-a născut cu SIDA și a cărei părinți sunt dependenți de droguri, are parte de o copilărie traumatizantă. Regizorul atinge o temă delicată, pentru că, în zilele noastre, majoritatea oamenilor, încă, nu sunt suficient de informați și foarte mulți încă au prejudecăți legate de acest subiect. Astfel copii nevinovați precum Blanca ajung să fie marginalizați și chiar abuzați fizic și verbal de colegii de școala.

   Bilu & Joao, regia Katia Lund, este o poveste emoționantă a doi copii ce trăiesc în suburbiile orașului Sao Paulo și care adună cutii pe care le vând pentru a cumpăra cărămizi să-și construiască casa. Povestea este construită într-o notă optimistă, fiind și o lecție de viață, care ne arată cum poți găsi satisfacție chiar și în cel mai umil loc de muncă.

    Jonathan, povestea lui Ridley și Jordan Scott, este dedicată orfanilor de război. Jonathan, un fotograf depresiv, se refugiază în copilărie, atunci când orice eveniment, cât de dur sau targic era, precum războiul, era văzut ca o mare aventură. Astfel el redescoperă esența vieții, cu ajutorul copilăriei.

   Ciro, în regia lui Stefano Veneruso, ne prezintă povestea unui adolescent italian care sătul de certurile dintre părinți, fuge de acasă. Pe străzile din Napoli el își formează un anturaj vicios ajungând chiar să fure.

    Ultima poveste, Song Song și Little Cat, îi aparține regizorului chinez John Woo, și este o poveste ce îți va rupe inima. O poveste spusă prin ochii a două fetițe, din clase sociale total diferite. Little Cat a fost părăsită la naștere și găsită și crescută de un cerșetor ce a încercat să-i ofere o viață cât se poate de ușoară. Când acesta moare, fetița este obligată să vândă flori pe stradă, dar cu toată suferința ei, încă își păstrează zâmbetul. Pe de altă parte Song Song este o fetiță bogată, dar pe care certurile părinților au transformat-o într-un copil nefericit. O poveste extrem de tristă, dar abordată într-o notă optimistă, este o poveste despre speranță.

    Obiectivul filmului nu este acela de a ne face să vărsăm o lacrimă și eventual să exclamăm ceva de genul „în ce lume trăim”, ci este o încercare de a ne deschide ochii, de a ne invita măcar pentru câteva ore să ne punem în pielea acelor copii, să ne amintim de copilăria noastră și ce rol important a avut ea în definirea a ceea ce suntem acum.
    Un film ce a avut parte de o promovare modestă în ciuda numelor mari de pe afiș și a subiectului extrem de delicat, dar este un film pe care trebuie să-l vedeți, vă asigur că nu aveți nimic de pierdut.