Narnia - Guest-post de Lucianna Corlan

    Întotdeauna este o plăcere să găzduies un articol al cărui autor nu numai că are aceleași pasiuni ca și mine, dar știe să-și exprime ideile într-un mod plăcut și convingător. Astăzi pe blog poposește Lucianna, cu un articol ce sunt sigură că este pe gustul tuturor iubitorilor de carte și film, un articol ce va trezi copilul din noi.

    Bună! Sunt Lucianna, scriu pe Momentul meu, și, de la o vreme, am grijă de interviurile de pe Blog Event.

    Astăzi am să vă vorbesc despre lumea copilăriei mele, Narnia. Încă de când am învățat să citesc, am adorat poveștile cu centauri, minotauri, naiade, zâne, animale vorbitoare și prințese atipice. Mă atrăgea la culme ideea unor lumi secrete, în care ajung numai cei inițiați, cei cu inimi pure, sau cei care au nevoie de ele. Îmi imaginam mereu că scorbura copacului de pe deal, de la țară, în care încăpeam fără probleme, era o poartă spre astfel de tărâmuri.

   Am redescoperit Narnia prin Prințul Caspian, filmul, la 20 de ani. Și mai că mi-au dat lacrimile! Fix lumea visată atunci când eram mică!

   Spre deosebire de Țara de Nicăieri, a lui Peter Pan, Narnia este vizitată extrem de rar de oameni. Ajungi acolo pentru că așa îți este destinat, sau, ca Telmarinii, pentru că strămoșii tăi au nimerit o poartă secretă.

Animalele Narniei vorbesc. Sunt ceva mai mari decât cele obișnuite, și mult mai inteligente. Fiecare, are cumva rostul lui, ca animal. Bursucii sunt înțelepți, iar șoriceii viteji.

    Cărțile au fost scrise de CS Lewis, prin 1950, și, din motive care mie nu îmi sunt prea clare, a fost acuzat pentru ele de propaganda religioasă, sadism, rasism și misoginism.

    Filmele, din cele apărute până acum, au câte ceva în plus și ceva în minus pe alocuri. Spre exemplu, în Prințul Caspian, s-au omis câteva detalii cu privire la drumul copiilor spre Caspian, precum și iluzia că leul îi ducea spre un anumit loc. Iluzia în sensul că părea a fi acolo, dar nu se apropiaseră cât să îl atingă.

Calitatea filmelor este, cred eu, foarte bună, deși ele, ca ecranizări, nu prea sparg tipare. Din fericire, Andrew Adamson, cel care a lucrat și la Shrek, le-a fost regizor primelor 2, iar în al treilea a rămas ca producător. 

S-a filmat în țări care mai de care mai frumoase, pentru ca peisajele să fie pe cât posibil reale. În Republica Cehă (în Praga, Usti şi regiunea Brdo, în apropiere de Dobris); Polonia (Parcul Naţional Stolowe, din apropiere de Kudowa-Zdrój; Defileul Kamiencyka din Szklarska Poreba); Slovenia (pe malul fluviului Soca, în Bovec, în apropiere de unica rezervaţie naţională din această ţară, Triglavski Narodni Park) şi în Noua Zeelandă.

Animalele, cu foarte mici excepții făcute pe calculator, sunt oameni în costume, sau roboței șmecheri, realizați special pentru film. Costume grele, imense de minotauri, blăniță lipită pe șolduri, și colanți verzi din belșug! 

Toate pentru un film savuros pentru amatorii genului, și de neînțeles pentru oricine nu le are cu partea fantasy.

Vouă vă place Narnia?