Dare mo Shiranai

An: 2004

Regie: Hirokazu Koreeda

Scenarist: Hirokazu Koreeda

Distribuție: Yûya Yagira

                 Ayu Kitaura

                 

    Pe Cinemateca lu' Zăvoi au fost doua saptămâni minunate de filme asiatice. La sfârșit o să mă alătur și eu temei ei, cu un film pe care l-am revăzut de curând și care m-a impresionat la fel de mult ca atunci când l-am văzut prima dată.

    Dare mo Shiranai este un film japonez, din 2004, regizat de Hirokazu Koreeda, un film cu un mare succes la critici, dar și la public. Inspirat din fapte reale ce au avut loc în Tokyo, în 1988, filmul spune povestea a patru frați ce sunt nevoiți să supraviețuiască pe cont propriu după ce sunt abandonați de mama lor. Fiecare dintre ei are un tată diferit, și locuiesc împreună cu mama lor într-un apartament, însă fără ca proprietarul să știe de existența a trei dintre ei. Nici unul dintre copii nu mergea la școală, iar cei trei mai mici nu aveau voie să iasă afară, nici măcar pe balcon pentru a nu fi văzuți de proprietari. Într-o zi mama lor se căsătorește și îi părăsește, astfel Akira, copilul cel mare este nevoit să aibă grijă de frații lui mai mici. 

    Akira este jucat de Yûya Yagira, iar interpretarea sa este de-a dreptul uimitoare. El portretizează un copil care la vârsta de doar 12 ani are grijile unui adult. Încă de când mama lor era cu ei, el era cel responsabil și putem să-i citim în ochi preocuparea ascunsă sub o falsă fericire, iar în momentul în care mama pleacă, lupta copiilor pentru supraviețuire este sfâșietoare. Unul dintre cele mai triste momente ale filmului mi s-a părut scena în care Akira  era pe stradă cu două pungi în mână și repetă facurile pe care trebuie să le plătească, câți copii la 12 ani știu măcar noțiunea de factură. Interpretarea copilului este în primul rând reală, el nu are foarte multe replici, regizorul preferând să observe reacțiile și expresiile lui, și chiar și așa reușim să vedem destul de clar gândurile băiatului, el transmite mai multe trăiri prin privirea sa decât mii de cuvinte. Pentru interpretarea lui Akira actorul a fost recompensat cu un premiu Cannes.

      Cu toate că durata este de mai mult de 2 ore, filmul nu plictisește, și chiar dacă subiectul este tragic, într-un mod ironic, imaginile, cadrele lungi îți transmit o stare de liniște, de calmitate, dar o calmitate dureroasă. Filmat într-un ritm lent, de observare, cu atenție la detalii și mai ales atenție asupra expresiei copiilor, Hirokazu Koreeda reușește să ne introducă în poveste, ne face să empatizăm cu durerea copiilor. Multe scene sunt absolut copleșitoare, ca scena în care Akira o scoate pe sora lui mai mică afară și îi dă papucii ei preferați chiar dacă acești papuci fac zgomot și astfel i-ar putea auzi vecinii, sau când le așează încălțămintea tuturor la ușă pentru a ieși cu toții afară, lucru ce nu s-a întâmplat nici măcar o dată când mama lor era cu ei. Akira învață, la 12 ani, despre sacrificii mai mult decât mulți părinți reușesc să învețe într-o viață.

    Dare mo Shiranai este o tragica poveste despre supraviețuire, dar în același timp poate fi o poveste despre eroism, pentru că asta a fost Akira pentru frații săi, un erou.